Tot zilele trecute, printre suitele ANM-istice frustrante și coactive, am mai primit și alte mesaje pe telefon. Mama cu gifurile Bubu & Bubulina plus Căpulete, un fost coleg de liceu care-mi zicea că tocmai ce mă visase înaintea Spirocheților facebook-iști deja binecunoscuți (și bârfiți, nicidecum dialogați) prin acea instituție de Siguranță Națională, dar și amicul Păunescu (SSR lol) care mi-a tastat pe whatsapp: Văd niște glume pe internet în care cei tineri se cred mai deștepți decât cei bătrâni în legătură cu votul – așa că te rog să scrii ceva despre asta.
Inițial i-am zis că n-am ce, în ideea că n-am ce mai mult – că doar mă agit de ceva timp, inclusiv pe aici, cu sfera nașparlie din prezent unde jumătățile de adevăr perpetuează brambureala. Cât să mai variez pe aceeași temă? 😀
Dar cum suntem în ajunul alegerilor și opoziția tare a ce cunoaștem de ani de zile nu e cu nimic mai presus (cel puțin din punct de vedere moral), zic să-i îndeplinesc totuși rugămintea amicului :)) cu toate că noi doi am încercat deja să tranșăm beleaua prin chenarele alea verzi de pe telefon.
Ca întotdeauna, am plecat de la teza că falia creată între seniori și tineret este perfect justificată în România. Nu e dezirabilă, desigur, deloc antrenabilă, dar e perfect justificată. Pentru că tinerii români au deschis ochii într-un sistem care nu trebuia să fie și al lor, deci atât furia, cât și adaptarea mucoșilor la comoditățile impulsive ale furiei sunt perfect justificate.
După cum i-am răspuns imediat și amicului Păunescu, tinerii au aflat că seniorii n-au votat niciodată pe bune până în 1990. Iar atunci când în sfârșit aveau prilejul s-o facă au ales ceva ce se presupunea că nu trebuie perpetuat din moment ce cică avusese loc o Revoluție.
Lipsa de predictibilitate, completa neîncurajare a meritocrației și scările de valori cu josul în sus, palpabilități de necontestat prin România de azi, căci altfel cifrele alea de la INS n-ar fi chiar atât de crâncene, sunt în sufletul tinerilor efectele unor decizii asupra cărora n-au avut niciun cuvânt de spus.
Pe de altă parte, tinerii se dau deștepți, a se vedea episoadele flușturatice de tip Ciuma Roșie, Voltaj, căcaturile alea etc. și pentru că tâmpenia lor e cauzată de cadrul în care s-au născut. Asta e lumea ce le-a fost oferită pe platou. La fel ca politicienii, și ei, tinerii, vin tot din rândurile noastre. Adică din rândurile unui sistem educațional complet putrezit, complet necanalizat spre idealurile meritocrației si dialogului. Spiritul lor critic mai erupe câteodată, e și firesc la vârsta aia, doar că el nu-i dublat de luciditate persuasivă. Or, sagacitatea cu pricina se capată mai degrabă într-un sistem ce nu marșează comod din start doar pe jumătăți de adevăr.
Amicul meu zice: că n-au cu cine să voteze (tinerii) este adevărat, dar să nu-mi mai spună că opțiunea lor este cea mai bună.
Că n-au cu cine să voteze în sensul că oferta e absolut penibilă. Toată oferta! (revenim)
Esența democrației este (și) să pui ștampila pe cine vrea mușchiul tău. Să alegi cum crezi, să fii liber să alegi cum vrei. Numai că tinerii la care facem referire n-au înrădăcinat sentimentul ăsta.
Și cum ar fi putut să-l aibă din moment ce teoria sună grozav, însă practica iliesciană din zorii lui 90 le omoară și azi destinul de român trăitor în România?
Rănile cu pricina se văd și azi. Nimic mai mult. Iar ei, tinerii, din moment ce nici imaginativul nu le este încurajat prin acest sistem educațional rigid și vânător de diplome, se reped la a găsi antagonisme de basm. Bine vs. Rău… e mai firesc la vârsta aia. Ei, tinerii, se comportă azi la fel precum precedesorii lor, alimentând cercul comodității tras din seva aceluiași sistem educațional întârziat, ruginit și palid (valabil aici în toate epocile).
Așa s-a clădit, de exemplu, ascensiunea unei grupări de tip USR. Ei, tinerii, n-au mai stat, nici nu aveau cum să stea făcând parte din malaxorul român al comodității, la disecat. Să observe mai precis că discursul USR a fost dintotdeauna unul de tip totalitar, cu nimic mai interesant pe fond decât FSN-ul iliescian.
Și, din nou, nu cred că e vina mucoșilor. Asta e lumea ce le-a fost oferită pe platou.
Deșteptăciunea pe care tinerii o emană strident (enervantă, e drept, argumentele lor fiind superfluu) de fiecare dată când vine ziua alegerilor nu este altceva decât efectul vechilor răni netratate: peisajul absolutist al jumătăților de adevăr (dosarele Revoluției și Mineriadei sunt tot în pom).
Iar una e să ai cultul japonezilor sau scandinavilor pentru bătrâni, calitatea vieții prezente reafirmându-i, cu totul alt stomac ai ca român în România.
Un exemplu. Concret. De azi.
Mai nou a apărut în același peisaj un partid care-și zice PPR. Patrioții Poporului Român.
(bine că nu-s patrioții poporului mongol cu aspirații la conducerea României lol)
Ei bine, ăștia, prin diverse voci oarecum nou apărute-n dimensiunea decidentă, ne zic că ei îi fut în gură pe absolut toți ceilalți, din varii motive – de altfel argumentate solid.
Numai că…
…ne uităm mai atent la vocile alea. Și vedem cu ecuson PPR personaje precum Dinu Popescu – care între timp a și luat la pas toate studiourile de televiziune, având un acces pe care noi nu-l vom avea vreodată, pe lângă faptul că-i mare vedetă pe Facebook, noi atrăgând acolo atenția doar atunci când am vrut să anunțăm diverși luați de valul gloriei că nouă spatele ni-l dă doar articolul 1 (3) din Constituția actuală a României.
Printre alte demonstrabilități, e perfect adevărat ce zice el despre nebunia înarmării, aruncatului armelor peste gard, incitării și întreținerii stării belicoase, lătratului aiurea pe la porțile unora care nu ne-au făcut nimic, muie Lockheed Martin și toate celelalte treburi de PIB și siguranță națională despre care noi tastăm pe aici… cu ani de zile înainte ca Dinu Popescu să ezite între scindarea tovarășilor-acoperiți de la RTV/Realitatea TV. În sfârșit.
Doar că același Dinu Popescu se hlizește, tot la TV, împreună cu… tovarășul Serghei Mizil.
:O
Cu individul ăla sinistru care obișnuia să fie un soi de Luca Brasi pentru Nicușor Ceaușescu, cu tot tacâmul minorelor (și minorilor, Andrei Duban spre exemplu) prezentate-n chiloți coercitiv boss-ului, în funcție de ce vacă se mai făcea nevăzută pe la căsuțele de toleranță din Sibiu, nene actualmente marea copertă de TV a firmelor de… păcănele. LOL!
Adică PPR ăsta vine și ne zice că el nu e securist, că el se bate cu securiștii, că paștele mamii lor de securiști care… nenorocesc tinerii, dar în același timp se pupă-n văzul tuturor cu… Serghei Mizil. Și cu evazionistul Orlando Teodorovici. Și cu Lili Ruse, această Robert Turcescu cu vagin (deloc întâmplător acum moderatoare pe la actualele dezbateri prezidențiale – iar accesul la așa ceva, din poziție jurnalistică, știm de zeci de ani de zile, îl au doar ăia cu multe scame pe umăr).
Vedem deci același film de 34 de ani încoace. Iar și iar și iar. Cum e rost de alegeri mai importante, cum apare din neant câte o organizație ce pretinde că-i neprihănită. Privind însă mai atent la videcători, constatăm mereu că visul fusese prea frumos ca să fie adevărat. La început par foarte incitanți noii cavaleri și zâne. Balonul însă se sparge repede. Și așa va fi mereu în ritmul accesului condiționat de cel puțin un compromis odios. Aici, dacă într-adevăr ai demnitate, dacă într-adevăr te ghidezi după niște reguli etice veritabile, dacă într-adevăr nu vrei să te prostituezi intelectual, pur și simplu ți se închid toate ușile-n nas. Universul politic n-are nevoie de ape tulburi. Își este suficient așa. Dar, da, tinerii exaltă prin excelență ideea de eroi. Nu-i însă vina lor (majoră) că circuitul ticăloșiei este atât de robust.
Gabriel Diaconu îl beștelește pe alde Dinu Popescu. Și viceversa. Pe bună dreptate! Primul are dreptate când zice de al doilea că-i un apucat cu nostalgii bolșevice (nu că dreptul pozitiv comunist ar fi fost vreodată pus pe tapet rațional lol), ălălalt are dreptate când zice că vedeta Psihopupu face propagandă Pfizer/NATO. Dar Diaconu uită să ne spună și cum linge pe unde calcă dubioșii din PSD/PNL, fix ăia care cândva aveau-de-toate, Popescu omite să ne spună ce gust are sfincterul lui Serghei Mizil ridicat de la pupitrul păcănelelor.
Toți tâmpiții (de TV) și tinerii între ei.
Or, tânărul, neavizat, deschizător de ochi ieri, cum poate discerne din moment ce mediul înconjurător îi oferă doar jumătăți de adevăr? Simt ei ceva, află ei ceva, din vorbă-n vorbă, din neam, din auzite, din altgoritmii securistoidali facebook. Și se identifică brusc cu niște unii care spun ce vor ei să audă: basme bine vs. rău. Mie îmi plac basmele și azi, deci…
Doar că naratorii ăia sunt la fel de nemernici precum ciumele invocate ca fiind antagonice. Însă starea de fapt nu li se mai amintește tinerilor. Iar ei sunt… tineri. Doar tâmpiții, precum șefuleții și directorașii de la ANM, se așteaptă ca tinerii să le știe din pampers pe toate.
Eu însumi am încercat să-l întreb pe Dinu Popescu cum se pupă lupta lui cu securiștii din moment ce se linge cu Serghei Mizil la oră de maximă audiență.
Bunele maniere şi la păcănele! Sau: lasă că merge şi aşa în politică. Aşa nu vom scăpa nicicând de fenomenul Gărzilor Patriotice, de confiscarea dorințelor meritocratice.
(Pe Diaconu n-ai cum să-l întrebi ceva. Medicul (lol…adică dătător de sedative, căci la asta se rezumă psihiatria actuală), deși promotor de democrație și libertate de exprimare din sculare până-n culcare, acceptă doar comentariile care-i convin.)
Știți ce s-a întâmplat? Mi-a blocat contul atât de rău încât nici nu mai puteam vedea ce postează, darămite să încerc vreun dialog cu domnia sa candidabilă și salvatoare de patrie. Cetățeanul de mine a fost repede marginalizat.
Cum se pupă acțiunea asta cu declamațiile sale zilnice întru gloria democrației… zău că n-am cum să mai aflu. Cum n-am cum să aflu nici cum declamațiile sale zilnice pe Facebook întru gloria democrației se pupă cu citatele sale din… Corneliu Vadim Tudor, anume poetul de casă al Elenei Ceaușescu. LOL!
Toți tâmpiții și noi între ei.
Mai exact, toți tâmpiții și tinerii între ei.
Așa că nu m-aș mai grăbi să mă enervez atunci când văd vreun tânăr foarte categoric de aiurea pe teme de alegeri. Asta e lumea unde a deschis ochii.
Desigur, nici n-aș dramatiza. Parțial.
Partea bună este că tinerii totuși pleacă din România văzând cu ochii. Ce dracului să facă aici? Să se uite cum analfabeți și/sau mega dubioși precum Ciolacu, Ciucă, Simion, Șosoacă, Kelemen, Birchall, Georgescu, Geoană, Diaconescu sau Lasconi din goarnele tovarășilor Prelipceanu și Gâdea se bat cu aghitotanții unor analfabeți și/sau cert dubioși precum Serghei Mizil, Orlando Teodorovici sau Lili Ruse? Și totul pe cârca, timpul și viitorul lor?
Nu e deloc rău urletul PPR că tre` mai mult din PIB către Educație. Că doar așa și pe dincolo. Rânjetul lui Serghei Mizil însă strică tot feng shui-ul.
Mai bine poate ar fi ca tinerii să nu voteze deloc. De asemenea seniorii – având deja atâtea experiențe apocaliptice și văzând că mersul e fix același, ar trebui mai degrabă să stea acasă. Căci în ritmul ăsta România se va depopula complet de valori. În Finlanda dacă eram, postul nostru de radio ar fi fost, având în vedere tematica şi scopul, promovat repede pe FM. În România cu totul alții fac umbră studiourilor.
Singura opțiune cu adevărat zdravănă la cap de vot mi se pare absenteismul. Poate macazul se va mai modifica dacă vreo 90% decid că nu mai înghit mascarada asta sinistră prin care tot renaște Theodor Brateș – că-i la TV, că-i pe Facebook, că-i prin podcasturi Youtube, că-i prin Parlament. Căci spiritul nenorocitului ăluia încă bântuie la fiecare pas. Nici el nu mințea când zicea că Ceaușescu a sărit calul, dar nici nu spunea adevărul până la capăt: intrarea României în democrația de TV. Poate prin absenteism se va ajunge la concluzia că alegerile pe aici doar mimează speranța unei vieți mai bune, deci că-i nevoie mai degrabă de un audit tare danez sau nipon – doar noi cu noi oricum n-am rezolvat nimic, niciodată.
Dar, într-o democrație ca a noastră, fiecare cu alegerea sa, desigur. Democrație potrivit Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului.
Cinic, o parte și mai relevantă a stării de fapt este că unii tineri, care ar fi atins prin excelență și seniorii lucizi (prezența la vot prin România modernă fiind undeva cam fifty-fifty, dezastru nebăgat în seamă de niciun salvator din ăsta pe cai mari), aleg să plece definitiv din cauza remificațiilor jumătăților de adevăr. Sunt și din ăia care pur și simplu și-au dat repede seama că aici n-au cum să-și împlinească visele. Alexandra și Georgiana din Lupeni, de exemplu. Adolescente pe care eu unul le-aș fi votat dacă printr-o zdrăvenime la cap ar fi fost încurajate și protejate în drumul lor, după cum aveam să aflăm mult prea târziu, imaginativ.
un gând muzical 