Un referendum a rămas cam singurul moment ștampilat când se mai simte cât de cât democrația. În rest, doar absenteismul dă speranța că se vorbește liber despre cadrul cu josul în sus.
Citind ce-i întrebat acum poporul (bucureștean), cred că mai degrabă voi prefera să mă pregătesc pentru Survivor Series din respectivul poimâine.
Primele două întrebări sunt de-a dreptul sinistre. Un soi de: vreți un Tătuc sau nu?.
Ce dracu să…
Însă beleaua mare apare în a treia întrebare: “Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”.
Vorba unui amic: păi asta e de întrebat? Asta e de făcut și punct (cel puțin în privința drogurilor).
Un soi de: vreți ca fetele să fie violate? DA/NU.
Doar că, în ciuda aparentului truism enervant, beleaua e-n practică. Că de-aia nu-i exclus dusul la referendum pentru NU când probabil mai utilitaristă ar fi abținerea de-a dreptul.
Pentru că acele programe de prevenire a consumului de droguri, după cum vedem de ani de zile scoși din sărite, se bazează îndeosebi pe satisfacerea statuilor oamenilor de bine.
De la politicieni la brigăzi antidrog, de la presă până la ONG-uri, în definitiv auzim o singură placă: NOI, NOI, NOI!.
Adică.
Deși gărzile patriotice cu care ne-am întâlnit pe temă declamă acum că GATA!, DE AZI VOM VORBI PE LIMBA TINERILOR!, NU SE MAI POATE AȘA, DOMNLE`!, recunoscându-și absurdul de până atunci/acum, totuși pur și simplu nu se pot abține să nu înșire-n descrierea demersului cum ei sunt cineva, ei sunt profesioniști, ei sunt specialiști, experți, ei scriu, ei publică, ei produc, ei au făcut facultăți, multe facultăți, au licențe, masterate, doctorate, cravate, costume, C.V.-uri.
…iar tocmai aici se rupe dintotdeauna filmul.
Mai marii antidrog, indiferent de apartenența job-ului de zi cu zi, mai întâi se masturbează privindu-se-n oglindă, apoi vor ca tinerii să-i bage-n seamă.
Bineînțeles că puștanii n-o fac. Că hidoșii ăia nu arată ca Victoria Justice (Tori mai exact). Şi de-aia s-au apucat de droguri din capul locului: văzând cum niște reușiți sunt reușiți pentru că sfera imediată e cu josul în sus sau că, mai exact, potențialul veritabil sus nu-i încurajat câtuși de puțin. Pe ei nu-i întrebă pe bune nimeni, nimic. Li se scoate leucoplastul doar dacă într-un anumit fel reacționează la întrebările Adunării Comitetului cu răspuns inclus.
Și bineînțeles că, în ciuda facerii-de-bine declamate pe toate căile, tinerii drogați continuă să se înmulțească. Este efectul firesc al formelor fără fond.
Nu știu dacă se va naște pe aici vreun Led Zeppelin sau Black Sabbath cum din revoltă crâncenă s-a dinamizat până și muzica din cauza unei Anglii șaptezeciste industrializate la sânge, dar acum e cert că tineretul nu înghite cultul personalității, evident, dacă măcar nu-i dublat de o oarecare zdrăvenime la cap.
Că să te afișezi pompos înșirând din capul locului ce competențe cică ai tu, că așa zice o foaie, zău că nu îndreaptă beleaua, nici nu accentuează credibilitatea (apelul la autoritate), oricât ar fi ea de justificată tabelistic: nu trece testul realității. Că și de-aia crește pe zi ce trece numărul tinerilor noștri drogați, spre pseudostupefacția făcătorilor-de-bine.
Jiraya, de exemplu, niciodată nu i-a făcut lui Naruto capul avion despre cum e el considerat la nivel planetar drept membru Legendary Sannin.
Cum ar fi fost ca Naruto să dea peste ăștia? Păi rămânea Hinata virgină și azi din motive de ștreang pus la ascultatul continuu EU AM FĂCUT FACULTATE, EU AM FĂCUT MEDICINĂ, EU SUNT JURNALIST, EU SUNT ŞEF, EU SUNT DIRECTOR, EU SUNT ABIL, EU, EU, EU, EU AM FĂCUT O FACULTATE GREA, ȘASE ANI DE STUDIU, ȘASE!!!, NU MAI PUN ȘI REZIDENȚIATUL, BOLOGNA, OHHHH, EU, EU, EU, EU ȘTIU SĂ SCRIU, EU SUNT DEȘTEPT, ÎMI ÎMI PLACE CARTEA, MIE, MIE, MIE, EU, EU, EU, EU NU SUNT SCULER MATRIȚER, EU SUNT ROCKER, EU SCRIU POEZII CĂCI SUNT LIBER ȘI DEMN ȘI DE-ASTA EU PUBLIC POEZII, EU SUNT CREMA, CREMA LIBERTĂȚII, CREMA PROGRESULUI, EU, EU, EU, EU AM TATUAJE DE LIBER ȘI DEMN ȘI CINSTIT CE SUNT, EU DEZBAT TEME DOAR PRIMORDIALE, EU SUNT UN SENTIMENTAL, EU, EU, EU…
Vreo 15 minute de audiție Radio România Cultural. Toți ăia vorbesc acolo cum ei fac ce fac pentru că sunt plini de valori și de empatie. Și de cultură. După care urmează relatarea premiilor pe care valoroșii și empaticii le-au împărțit între ei pentru că: grație unei scriituri remarcabile. Nu se explică niciodată de ce scriitura cu pricina e remarcabilă.
Au niște ecusoane și asta se presupune că dilată spirite.
Scârț!
Ca fătuca aia de la Metropola TV care, sub oblăduirea tovarășului Liviu Mihaiu, declara că ea ia în brațe oglinda de fiecare dată când e-n intimitate. Bineînțeles că n-o credem, deși avea destule argumente solide.
Sau, mai grav, Naruto probabil astfel s-ar fi înrolat în Akatsuki. Chestie care în realitatea noastră se întâmplă cotidian. Că și de-aia alții nu ajung în timp la Alexandra și Georgiana din Lupeni.
Mitsuri niciodată nu a scos-o la tablă pe Nezuko ca să-i spună cum e ea Hashira.
Iar foaia aia avizată poate să vorbească adevărul! Nimeni nu pretinde modestie gratuită.
Doar că stridența și infatuarea nu-s deloc pe limba vizaților. Cred că de preferat ar fi ca trântitul de C.V., fie el autentic sau discutabil, nici nu mai contează, să fie în sfere head to head. De exemplu, să vină ăia și să ne bage nouă pe gât atestatele lor! Că noi ne-am apăra mai puțin afectați. Tinerii însă, deși capabili și ei să se apare, nu-i vorbă, se (doar) sictiresc. Au mai repede de descoperit decât de înghițit.
Nu m-am drogat niciodată. Așa s-a nimerit. Am alte neajunsuri la fel de triste. Dar zău că dacă aș fi acum vreun trăgător pe nas de 15 ani și aș da de programele și înfățișările ăstora care bifează făcutul-de-bine potrivit Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului, m-aș duce să trag și mai mult pe nas. Că am obosit.
În mult comentatul ANM recent există, ființează adică, chiar ca șef la Centrul de Prognoză București, un nene care mormăie. Serios. Mormăie, indiferent de problemele care i se propun.
Dar el nu mormăie pentru ca ar avea vreo fire mai taciturnă, ci pentru că vomitatul printre dinți îl acoperă. El spune ceva, nu tace! Că nu se înțelege nimic și prin urmare nici nu se rezolvă nimic, nu mai contează. El a bifat făcutul-de-bine teoretic, a spus ceva, sutele de mii de gologani pe lună curg în continuare.
La fel mormăie și ăștia cu lupta antidrog și salvatul tinerilor. ANA, Agenția Națională Antidrog, altă instituție de Siguranță Națională precum ANM, face caz zilnic de niște pliante pe care le tot împarte cu fanfara politicienilor/presei/securiștilor în spate.
Pliante. LOL! DROGURILE SCHIMBĂ TOT! Alt truism. Dar mai important e că niște hârtiuțe colorate evident nu schimbă și ceva în bine. Programul e circular: începe şi se termină prost.
Dar ei bifează făcutul de bine. Și-au îndeplinit sarcina de serviciu, au luptat întru binele tinerilor. Îi putem contrazice până la capăt? Nicidecum. Pentru că, da, pliantele alea nu spun ce minunată e cocaina.
Totuși, azvârlitul de hârtiuțe și mormăitul mai rău agasează. Iar dacă acțiunea se desfășoară și sub vreo tutelă pompoasă, atunci e clar că puștanul frustrat, mai ales dacă-și aparține cât de cât, își va adânci drama. Iar tocmai asta se amplifică zi de zi.
Făcătorul-de-bine însă se va duce-n weekend, după prelegerea să fie bine ca să nu fie rău, la nașumiu, la nașămia, la cumnatăsia, la finăsa, la socrumiu, la haștagiștii apropiați, unde va fi în centrul atenției pentru că el, făcătorul-de-bine, în prealabil nu doar că a muncit(!!!), ROOOMÂÂÂÂNUUUUL!, ci și pentru că a luptat cu drogurile, a încercat să salveze tineri!!!
Soacra va fi extaziată de cordaciul odraslei de ține prelegeri antidrog în capitală, tata-socru va amușina țuica mândru de fi-sa care implementează proiecte la oraș în văzul elitelor.
Scârț!
În fapt, tot ce au făcut și fac ăștia prin viețile lor mincinoase înseamnă doar cosmetizarea căilor scurte prin care au ajuns să le vorbească tinerilor într-un cadru oficial pe teme sensibile. Iar tinerii nu-s nativ imbecili. Își dau seama de absurdul situației.
Că și de-aia numărul tinerilor noștri drogați continuă să crească de la oră la oră. Pe Alexandra și Georgiana din Lupeni, evident, nu le-a impresionat deloc forma fără fond.
Așadar, deși amicul Păunescu a văzut pe bună dreptate un truism în întrebarea a treia, eu cred că ar trebui totuși votat NU.
Cât timp nu neapărat vreun Stansfield, dar, oricum, reușiții lejeri, se vor ocupa de salvat, şi nu am motive să cred că marțieni-sexy se vor implica subit, cifrele vor continua să fie din ce în ce mai apocaliptice. Metodicile fastuoase, acceptate la nivel de referendum, vor face astfel mai mult rău decât bine.
un gând muzical 