Ca individ care a înghițit niște fenomene extreme securistoidale pe la Stația Meteo Băneasa, ultimul prim-subiect național îmi pare doar o altă formă vocală a jumătăților de adevăr din ultimii noștri 30 și ceva de ani – măcar înainte era doar minciună, deci ușor de mirosit. Deunăzi, Vrăjitoarea-Albă ia atitudine, fără a neglija aspectul binelui, doar dintr-o poziție comodă. Iar oximoronistică cum e treaba, evident, nu totul pute, dar nici nu-i tocmai curat. Ori, mediul înconjurător, indiferent de taberele cu pricina, la rândul lor nu integral mizere, totuși niciodată nu spun până la capăt adevărul, deși se autopoziționează mereu într-un soi de icoană. Confuzia devine astfel mai crâncenă decât minciuna.
În probabil cel mai interesant articol de presă pe teme meteorologice (siguranță națională) și etice apărut recent, în sensul că-n rest contează doar forme ca apel la autoritate, jurnalistul Nicholas Cezar scrie-n Ziarul Național, sub titlul Incompetența ANM distruge vieți și destine!, și că (…): c. Creșterea valorii achiziției Sistemului pentru vizualizarea și deterrminarea genului norilor și a fenomenelor meteorologice asociate din fonduri europene, estimată la 3.510.900 lei, fără TVA. Este adevărat că această licitație a fost câștigată de o firmă apropiată șoferului Elenei Mateescu?.
Dar icoană, și după cum dovedește ultimul episod din Fairy Tail, e mai degrabă manifestul și via Erza Scarlet. Sau Erza FUCKING Scarlet!!!!, după cum am urlat mai devreme ca steliștii când celebrează o nouă Perestroika lui Gorbaciov.
Fenomene extreme (securistoidale), vorba RO-Alertului, am tot înghițit de când m-am născut: mirosul lacrimogenelor de la Victoriei, de exemplu, când alți afectați de pe vremea aia nu se sensibilizau nicicum la curcubeul televizionistic nouăzecist Sailor Moon. Că și de-aia am ajuns azi să prefer hanoracele cu Cucoane Frumoase, vorba bunicii mele când a dat cu ochii de un imprimeu cu Erza.
Cucoanele astea de pe mine, la fel ca Alexandra și Georgiana din Lupeni sau ca Alexia din Șura Mare, nu s-au beatificat prin jumătăți de adevăr. Că dacă puștoaicele alea înghițeau doar adevărul formatorilor noștri de opinie care se cacă justificat pe incultura lui Iohannis și pe neajunsurile securistoidale, dar care totodată nu povestesc și cum de sunt prieteni la cataramă cu acoperiți de seamă din presă, probabil ar mai fi trăit și azi.
Numai că, după cum noi scriem pe aici de ani de zile, inclusiv ca angajați la Stația Meteo Băneasa, cum tot trăiam pe acolo în piese de Goldoni, deși se presupune că azi suntem mai liberi măcar potrivit Constituției, ne-ar fi plăcut ca aceste informații prezentate acum publicului să nu fie scoase de la naftalină precum palma băsesciană.
Ne-ar fi plăcut ca presa asta nobilă și paznică să respire și atunci când noi eram singuri împotriva tuturor. Eu și cârcarii mei de la Sky Sound Radio adică. 😀
Doar că pe vremea aia se tăcea mâlc. Peste tot. Am fost singurii care în România vorbeam liberi despre atrocitățile din ANM. De unde și senzația că acum se emit doar jumătăți de adevăr, săpătorul (fără a reda vreo sursă care să ateste afirmațiile) Nicholas Cezar nefăcând nicio referire la bolșevismul mafiot de dată recentă, care implică mult mai multe stări de fapt pe care noi, aici și acolo, le-am lirizat fără ca cineva, în afara frustrării și durerii, să ne sfătuiască.
Da, Elena Mateescu se fute cu șoferul ei. Mai tânăr cu vreo 30 de ani decât ea. Așa, și? Nu ne intereseză.
Ne interesează însă că șoferul cu pricina, cu firma sa cu tot, a ratat ce era de neratat. Noi am făcut Sky Sound Radio și pentru că norii sunt mișto.
Alții s-au agățat de (genul) norilor pe care eu mă chinuiam să-i pricep și din datorie de siguranță națională, firește, dar și pentru că mi se păreau tare mișto, mai ales în ideea că așa ceva nu există în universul ăla mare, ba că nu există la virgulă nici pe planeta noastră, niciodată, indiferent de gen, un nor care arată la fel, cam ca ADN-ul nostru.
Aici e drama. Că șoferul cu pricina, potrivit Ziarului Național, ratează ce e foarte mișto pe aici. Și băiatul e tânăr.
Românul de succes a ajuns atât de departe încât nici măcar norii nu-l mai scot din Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului.
De ratat multe ratează și articolul menționat. Care deși oferă picanterii foarte din interiorul instituției, tematici care pe noi ne-au făcut să rupem zeci de tastaturi în ultimii ani, ele se limitează la jumătăți, chiar sferturi de probleme, căci sfera nu-i disecată până la capăt în articolul evident comandat cu iz securistoidal (din moment ce autorul nu spune de unde și-a tras informațiile lăuntrice).
Că RO-Alertul (pe București) a fost penibil, că instituțiile statului s-au dat în stambă ca de fiecare dată prin preajma alegerilor majore, că presa mainstream a plusat isteria, că ciclonul Ashley face parte dintr-o generație de profil nenăscută sau că așa-zisa opoziție Mateesciană (pour les connaisseurs, Lenuța fiind un soi de Răzvan Burleanu sau Victor Angelescu), incluzând-o aici pe vestita noastră Fustiță Foarte Scurtă ANM-istică, deja nu ne mai preocupă din unghiul tragediei vreunei decadente Erza, cât ne supără retardul comod și dinamismul căcatului din curtea proprie. Șleahta subliniată în Ziarul Național implică mult mai multe ramuri, ajungându-se până la racolarea securistoidală în rândul angajaților tineri – motiv pentru care, din fericire, destui aleg de asemenea să plece, eu nefiind vreun caz special, ci doar un număr dintr-un lung șir de ficați stricați. Din fericire pentru ei, nu și pentru România în ansamblu – ANM are mai mare nevoie de tineri competenți și demni decât au facturile lor nevoie de ANM. La fel stau lucrurile și-n presă.
Șefii de la Prognoză din București sunt doi tineri. Teoretic sună minunat, în fapt avem de-a face cu două progenituri de tip SNSPA. Indivizi care au înțeles că dacă pipăie fustițele unor Bulai și Pieleanu ajung sus. Întorc bani publici cu lopata fără să știe care-i diferența dintre un Cir și un Altocumul. Altfel nu mişcă un deget la auzul atrocităților din subordinea lor. Bani cu lopata se întorc și-n presă, deși instrumentiștii nu fac diferența între demnitate și jumătate de adevăr.
Iar o cercetare făcută pe bune câinistic de pază, nu doar dispoziție solicitată, ar remarca-o, ca individă sub lupa Siguranței Naționale, și pe favorita unuia dintre acești șefi de la Prognoză care întoarce bizar bani cu lopata, ea de asemenea fiind mare meteorolog în cadrul respectivei Comiții, deși, după cum public se poate observa-n texele sale transmise întru Siguranță Națională, e o ditamai analfabetă. Ca să nu mai vorbim despre mitomania securistoidală a individei respective care, la recomandarea subtilă a directorașilor operativi, ucide speranțe și distruge vieți ce aveau structural darul de a proteja alte vieți. Tipa se dă pe acolo și mare rapidistă, dar asta doar dintr-o inerție familială, neavând capacitatea să priceapă câtuși de puțin idealurile rapidiste, prin urmare neavând capacitatea să nu acționeze strict bolșevic în fiecare secundă a existenței sale care implică didascalii utilitariste: genul de ancorat în realitate pe care nu-l interesează ce se întâmplă prin Myanmar sau Sudan, presupunând că-n incultura cu pricina s-a auzit vreodată de zonele respective; doar întorsul banilor cu lopata.
Putem accentua – cu substanțele bizare care circulă pe turele de noapte din CNPM.
Avem căderea ca paznici nocturni de țărăncuțe evadate din Columbia CNPM, cu toate că pentru asta n-am fost nici remunerați, nici măcar scoși la o bere. Când corect ar fi fost să ni se facă și-o muie din moment ce ne-am riscat la propriu văzutul de Fairy Tail, desigur, mai degrabă mânați de etica Erzei decât de simțiri profunde. Că alea nu doar că-s proaste și securiste, dar sunt și insipide. Când colo, dimpotrivă! Am fost sfătuiți să nu supărăm jupânii!
Lasă că merge și așa. A mers din plin pentru ei și pentru conturile lor bancare. Noi am rămas cu Erza.
O colegă de-a mea, chiar de la Stația Meteo Băneasa, aia despre care am tot tastat cum a fost amenințată de toată (!) crema ANM că va fi dată afară dacă nu schimbă realitatea meteorologică (stratul de zăpadă din București), ca să nu strice somnuri de frumusețe ale ălora care de obicei au de toate, până la proba infernală contrarie, fată tot de-o seamă cu șefuleții juvenili din CNPM, îndrăznesc să spun că ar fi meritat mai mult pe acolo. Doar că sistemul nu vedea și competențele ei profesionale, n-o protejau și încurajau câtuși de puțin măcar ca să se respecte ideea de Siguranță Națională, ca să se salveze vieți, vorba Ziarului Național, ci observau doar faptul că și-o trăgea prin curțile ANM cu portarii și electricienii.
Pe noi nu ne-a interesat niciodată cu cine și-o trage aia. Ne-a interesat că la o adică ar fi fost mai competentă întru Siguranță Națională. Doar că incompetenții fiind prin excelență mai mulți, deci temători ca nu cumva cineva competent să le ia caimacul, au văzut doar jumătatea de adevăr în cazul ei. Prin urmare, scările de valori sunt (profesional) cu josul în sus. Am încercat să dau cu sabia pe acolo având-o pe Erza pe piept. Nu mi-a ieșit, iar nici colega nu mai vrea sa știe de mine. Deoarece, citez: ei sunt șefii mei!.
Și vă dați seama câte orgasme s-au produs prin Centrele Regionale Muntenia și SMAC-uri și SRPV-uri ANM după replica asta memento? Cât cred șefuleții și directorașii de acolo că-s atât de șmecheri încât mi-au tras-o teribil. Și, probabil, s-au distrat și cu ea. Pe rând, de multe ori. Ca recompensă. Că îndeobște așa e lumea aia reală a lor.
Când în fapt le curge din ce în ce mai mult pe mâini sângele unor Alexandra și Georgiana din Lupeni. Iar noi avem mâini de pianist. De clăpar, ca Takanashi.
Același sânge pe mâini îl au și ăilalți, cei care se asociează cu tovarăși precum Dan Claudiu Tănăsescu și Monica Tatoiu. Și noi, firește, căci niciodată n-am putut ajunge-n timp la cine trebuie.
Toți tâmpiții și noi între ei.
Și probabil dileala e general valabilă în întreaga Românie, nu doar în ANM. Doar că demersurile jurnalistice, dacă într-adevăr sunt pe bune, ar trebui să meargă până la rădăcină, nu doar mulțumindu-se cu speculații comode vizibile.
Personajul Erza a fost ani de zile alături de mine. Și când mă pseudocuplam, când pseudodivorțam. Asta și pentru că muzica sa însoțitoare a fost mult mai antrenantă decât bătăia jumătăților de adevăr din jur. Euforia adică, sonor, a amplificat-o pe fata aia cât să înghit realitatea că în fapt sunt plin de regrete.
Ani de zile am înghițit lumea astea a jumătăților de adevăr și pentru că melodii ca Scarlet Warrioress sau tema Erza de pe primul OST Fairy Tail. Ca să nu mai zic de Black Steel, când cu șutul dat de Natsu înmormântării Erzei.
Îmi plăcea foarte tare locul respectiv de muncă. De fapt, avea mult dintr-un vis de copil care spera ca la un moment dat să facă ceva atât strâns legat de natură, la modul pipăirii poleiului, cât și racordat puternic la tehnologia modernă. Îi invidiam pe cetățenii ăia de prin documentare care studiau natura la capătul lumii, fiind totuși înconjurați de fel de fel de mașinării minunate.
Cumva mi-am îndeplinit visul ăsta pe platforma Stației Băneasa, ca și aproape toate celelalte speranțe din copilărie, însă cu sistemul bolșevico-mafiot din ANM, prezent în toate colectivele și în toate palierele, pur și simplu n-ai cum să dialoghezi. Îți trece mâna prin ei ca prin fantomă, indiferent de intențiile cele mai bune.
Am mai zis: probabil făceam AVC dacă mai rămâneam. Acolo ajungi să te bucuri dacă vezi niscaiva viață, precum se alinau ăia din închisorile bolșevice la vederea gândacilor. Și nu mai apucam să mă bucur enorm văzând și auzind că iar am avut viziune.
Acum, ultimul episod Fairy Tail, mai ales sonor, lansat în recentul simpatic, confirmă de ce Georgiana, Alexandra și Alexia, fete nu doar imaginative, ci și cu stofă de lider, aparținându-și până la capăt, dau seama exprimărilor dijmuite.
Ce s-a întâmplat în recentul simpatic ne fute și pe noi cam cum se fut șefuleții și directorașii din România comodă. Unii rămân iar însărcinați, deși niciodată nu i-a iubit cineva mai mult ca noi. Dar la asta ne așteptam. Ne așteptam însă și ca Yasuharu Takanashi, despre care doar noi scriem pe aici, că Radio România Cultural se preocupă de aceleași și aceleași chestii confortabile (Legendele Muzicii fiind o abordare, cu caracter unic, sigură și deci incapabilă să se bucure până la capăt), cum de-i unul dintre cei mai euforici melo symph folk metal compozitori actuali, cum de poate să le deschidă orizonturile Georgianelor, Alexandrelor și Alexiilor, să facă și piesa asta după atâta amar de vreme.
Gravizenie – având peste 40 de ani, deci, potrivit ginecologilor autentici, cam egoiști din moment ce un făt fătat în preajma menopauzei și andropauzei va avea automat mari probleme de sănătate fiind conceput precum puii injectați de la KFC. Dar ce să priceapă șefuleții și directorașii care neapărat iar au bifat ca să fie neapărat bifate niște contracte sociale sau/și șefulețimea și directorățimea? Ei au mereu impresia că se ridică pe înalte culmi de progres și succes dacă nenorocesc suflete fără nicio vină. Prin urmare, ce pretenții să avem ca Siguranța Națională, a ălora ce nu au fost plămădiți bizar, să fie luată-n serios? Pe ăștia nu-i interesează nici macăr atrocitățile ce ies din chiar liberul lor arbitru. Conceptul de dragoste pentru generația tânără și generația nenescută apare însă doar ca urmarea educației precare. Săltăreții de etape în cauză firesc n-au asimilată valoarea vieții. În megalomania lor ar fi în stare să se cloneze, demersul de altfel captivând ne-Erzii din ANM absorbiți sub egida interesul poartă fesul.
Iar acum, alături de muzicianul responsabil pentru temele Naruto, Fairy Tail sau Sailor Moon Crystal, sunt și Gus G., fostul chitarist al lui Ozzy, Frederic Leclercq care a dat prin Kreator și Dragonforce, Noora Louhimo, vocalista Battle Beast și, mai ales, Jay Schellen, baterist de tip YES/ASIA.
Dialogul dintre muzicieni diferiți nu-i nimic extrem de special, dar e foarte specială pentru mine combinația în contextul Erza vs., piesa fiind propulsată în weekendul trecut cu ocazia determinării sfintei roșcate de a-l trezi până și pe un Laxus sedus de dalb ocazional. Și mi se pare foarte, foarte mișto că după atâția ani s-a ajuns măcar aici.
Eu am obosit de ceva vreme, îmi tot dau demisii peste demisii, Erza nu.
Clouds, Girls and RocknRoll!
un gând muzical 