Cred că cel mai eficace ar fi să zic doar că plictiseala este comoditatea celui care se plictisește, nicidecum vreo rațiune estetică. Probabil de-aia cred că muzica bisericească, cel puțin așa cum ne-o prezintă azi Wikipedia, anume acuitate a simțurilor, mie cel puțin se manifestă teribil prin compozitorul Yasuharu Takanashi – el în sine fiind răsascultat dacă n-ar exista complementar icoanele, frescele, sexy veșmintele-liturgice, chiar mirosul și gustul mirului din personajele însoțitoare, vorba locotenentului Frank Slade din Parfum de Femeie.
Prin urmare, mai degrabă o serbăm azi pe uni(Cornelia) – fata aia cu privire crâncen de animată-n sepie dintr-un cimitir din Berceni, născută cândva la 20 septembrie, moartă optzecist înainte ca noi să ne naștem – în inerția cu care omul se agață de mediul înconjurător; deși nu suntem secretari generali militari ca să putem gratula oricând viața îndelungată.
Ca o paranteză, azi și se lansează noile albume Nightwish și Vision Divine. Printre altele.
În ultimul episod din Fairy Tail, Natsu, adică un pic de E.N.D., se ia la cafteală cu ceva aproximativ tradus ca fiind un Spirit Dragon. Nu un Dragon-duh. În sensul că starea de fapt precede umanizării, dragonistica fiind o născocire de altfel cu iz extrem de pământean. Adică Spiritul ăla se metamorfozase atât de șmecher pentru că mânca din dragoneală cam cum se îmbuiba cu putere și forță Nemuritorul când tăia capete pe la periferia Tărâmului Sfânt.
Firesc, Natsu moare clinic, că nu te pui cu fatalitatea când îți dă un șmecher o bucată, doar că cică în mintea lui trăiau mai departe ăia pe care îi pierduse pe parcurs. Se trezește astfel călcând pe niște norișori care nu sunt nici Rai, după cum îl lămurește Wikipedistic fratele lui, Vrăjitorul-Negru adică, oale și ulcele demult, deci demn de apel la autoritate, dar nici Iad, căci de pe acolo lipseau flăcările lui (netsu în japoneză înseamnă căldură amplificată) de C.V.. Peisajul era destul de normal pentru ceva ce se presupunea că-i o tragedie teribilă.
Cred că de acum încolo putem să fim siguri de faptul că Natsu va trăi mai degrabă ca amintire. Desigur, fie și-n ciuda spiritului său care a înviat fiind strigat de perpetuarea valorilor.
Mi-am mai imaginat posibile scenarii FT, ca orice om, printre care și moartea sa palpabilă. De obicei treaba o rezolvam prin Cartea E.N.D. – Ethernano Natsu Dragnel. Cumva el se revitaliza pe baza acelor rânduri. Eventual cu Lucy ținându-l în brațe ca să n-o ia complet înflăcărat pe arătură.
Blonda tocmai s-a întâmplat să acționeze cam cum îmi imaginam eu acum vreo 15 ani privind prima serie Fairy Tail. În penultimul episod. E drept, autorii de tipul shonen scriu și ce vrea consumatorul-cetățean să simtă. Noi știm însă că Natsu nu găsește utilitatea revoluțiilor de catifea. De asemenea însă nici nu e un închipuit singular. El cumva pricepe că pentru a ieși din turmă e nevoie tocmai de societatea fără de care nu s-ar băga în seamă acțiunile sale. Natsu amintește foarte tare de rebelii, unii chiar autentici, care scriu în favoarea oricărei individualități, omițând că însuși demersul opiniei ar însemna fără cititor cam tot atât pe cât înseamnă sunetul neauzit al unei crăci care se rupe prin pădure. Și astfel ne bucurăm privindu-l pe cât ne frustrează starea de fapt pe care chiar acest personaj animat ține s-o aibă mereu în vedere. Oricâtă dreptate ai avea, pici de pămpălău dacă în jur nu-i urmă de Erza, Wendy, Lucy sau Grey. Mai dormi fără spasme, îți mai domoleşti Complexul lui Dumnezeu, dar în definitiv ăia cu stofă de lideri se vor arunca mai departe de pe fabrici dezafectate.
Dar ca un Spirit Dragon să apară din neant, iar Natsu să-l muște și înjure ca de la spirit la spirit, propovăduind esența noastră, printre altele și dialogul, e totuși un scenariu pe care un român trăitor în România l-ar găsi ca fiind mai degrabă dezolant. În loc să-i dea liniștea aia specifică spațiului nostru haz-de-necaz, împrietenirea cu membrii Fairy Tail în general, nu doar cu Natsu, mă tem că-i direct proporțională cu frustrarea stării de fapt pentru că pe aici vreunuia cu apucături de Natsu nu i se oferă câtuși de puțin cadrul să se dezvolte. Iar ăia cu apucături de tip Natsu prin excelență pricep repede că prin preajmă nu va exista prea curând, nu în viața asta cel puțin, vreo Erza sau vreo Lucy sau vreun Grey sau vreo Wendy. Ăia cad singuri de pe blocurile dezafectate din Lupeni, ținându-se de mână și uitându-se la nori, fără ca bubuitura să fie auzită în timp real de cineva. Nici măcar de noi.
Însă așa cum unii se elogiază și aproape se omagiază fiindcă sunt mai capabili de haz de necaz, alții ajung să mai respire pentru că încă au posibilitatea să fie părernici. Știu că niciodată nu voi putea fi măcar înjurat de Cornelia. Și doare.
The Motans probabil n-ar putea niciodată cânta Takanashi. Dinamica japonezului cred că stă tocmai în călătoria imaginației noastre, conștiință extrem de limitată în starea de fapt, deci și frustrantă, dar agățătoare. Atitudinea printre dinți a unor The Motans (Carla`s Dreams, cântăcioasele nodale etc.) nu e deloc deplasată, dimpotrivă, credem că e foarte palpabilă privind starea de fapt din teren, dar pare o jumătate de adevăr comparativ cu depresia cauzată de fiecare colț al nostru unde Natsuii sunt evident singuri, în ciuda faptului că Erze și Greyi și Lucyi sigur există. Alexandra și Georgiana din Lupeni chiar au fost pe bune.
Că-ți vine să rupi norii în ideea unei amintiri mișto, fie și Zeref ori Acnologia, vorba profesorului Igneel, doar că pe aici ești din start legat de mâini și de picioare ca Wendy de mâncătorii de dragoni, atunci când vrei să vorbești (dialoghezi) mai multe despre Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului, instrucțiuni ce sunt corecte, chiar și pe un internet cu iz liber, dar care nu mai sunt ascultate dacă drumul se va fi înfundat.
Foarte deosebita uni(Cornelia) poate că mai e doar în mintea noastră. Cum și Zeref, Mavis, copiii lor, Igneel, poate și Acnologia lol, mai există doar în mintea lui Natsu. Cert e că și noi am decupat-o cândva pe fata aia când s-a strâns lațul ca să mai putem asculta și noul disc Takanashi – piesa de față e compoziția transmisă momentan prin intermediul AI, adică prin niște coveruri pe baza extragerii originalului din OST-urile de film care, datorită tehnologiei actuale, se apropie cam 99% de adevăr – reiterând astfel că pe internet se pot face și chestii mișto pe cât se disperă intelectualii urmăriți ca la vederea metroului (satanist) prin anii `70: neștiind din plictiseală că Mirajane e bestială și când e doar Mirajane, și când dezvoltă atomi pur și simplu mai sexy potrivit Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului.
Am tot decupat și noi, chiar și înaintea lui Natsu, dar nouă nu ne-a ieșit deloc pasența. Starea de fapt e peste condiția noastră.
Totuși, nici nu cred că-i foarte aiurea dacă acum o sărbătorim pe Cornelia. Privirea ei a îndulcit starea de fapt, ba chiar a împins de la spate, atât de mult încât ne confirmăm, pe cum cică au știut mereu dascălii psihiatrilor.rockeri.scriu. privitori cotidieni de jos în sus pe bani mulți prin social-media și prin decidănțime, micimea noastră în fața imensului ecosistem pe care-l populăm nerușinat, pe care-l afectăm fără zăbavă, pe care-l considerăm (în continuare) un fel de dar divin fără să știm, fără să vrem de fapt să știm, muzica elementelor din care e făcut.
Noi însă am populat nerușinat doar atât cât să nu putem ajunge la Alexandra și Georgiana, onorifice care-și astfel aparțineau, nu am afectat fără zăbavă, în măsura în care incompetența noastră e nativ pretext pentru neajungerea în timp la niște fete cu stofă de lider precum alea din Lupeni, dar totuși, evident, SSR – din 20 septembrie încoace – vrea foarte mult să știe muzica elementelor din care se tot face.
un gând muzical 