Dacă aș avea azi un tânăr pe mână, unul dintre foarte puținele lucruri pe care aș ține morțiș să-l insuflu ar fi statul departe de personaje odioase precum al de David Popovici. Și nu neapărat pentru că gloria sportivilor se bazează mereu pe furt (comanda firmelor de păcănele, dopaj – fără injecții n-ai cum ajunge-n top), ci pentru că aceste așa-numite modele întru propășirea generației tinere dovedesc iar și iar că sunt niște aiureli.
Păi de ce aș îndemna un tânăr să se închine la David Popovici cât timp băiatul ăla acceptă cu zâmbetul pe buze cadouri de la Ion Țiriac, bunuri concepute din capul locului doar prin matrapazlâcuri și nemernicii? – dătătorulul cu mână în apă, când nu dă cu mâna în apă, ne mai și ține lecții de morală pe la toate televiziunile
Ca să facă puștanii mai mult sport? Lasă că generația tânără poate face sport și dacă David Popovici nu-și umflă conturile lui (și doar ale lui) bancare. Se pot găsi modalități de mers în aer liber și fără a te agăța de coada unui tâmpit cu nu știu ce medalie la gât. Danezii merg mai mult pe bicicletă, deși toți iși permit acolo cel puțin 3 mașini decente. Și n-o fac pentru că Vingegaard a câștigat Turul Franței. Se comportă astfel de zeci și zeci de ani. Fondul problemei nemișcăciunii autohtone, vorba lui Mircea Rednic, e în cu totul altă parte.
Iar impulsionarea de a alege o carieră sportivă profesionistă nu are intrinsec nimic lăudabil. Sportul profesionist înseamnă doar neaparținere, corpuri mutilate, eșec lamentabil și/sau dopaj. Nimeni zdravăn la cap nu ar încuraja un tânăr să se ducă spre calea asta – în ideea idolatrizării vreunui tâmpit precum Popovici care e cineva doar pentru că noi ne uităm în amănunt la sportivi, deci în esență noi suntem cineva.
Și cu ce e mai interesant Popovici decât Ana Dumbravă, fata aia campioană la Counter Strike? Că la CS tre să-ți folosești și imaginația, deci mintea, infinit mai mult decât la datul robotic cu mâna în apă.
Sigur, în contrapartidă s-ar găsi mereu vreun tovarăş precum Ion Crăciunescu care să bolborosească gloria culesului de panseluțe de altă dată, totul cu girul presei (libere).
Ion Țiriac este unul dintre cei mai mai mari nenorociți din istoria modernă a României. Un tenismen absolut submediocru în anii comunismului, un securist absolut sinistru căruia și pe vremea aia, pentru că-l supraveghea pe circarul ăla analfabet de Ilie Năstase prin deplasări, i s-a scris o carte – tipărită ca autobiografie scrisă cică cu mânuța lui, în fapt opera lui nea Vanea -, şi i se tot făceau favoruri grotești și nemeritocratice pentru simplu motiv că urmărea ca să nu fie urmărit.
În fine, Ion Țiriac, deși un neica-nimeni din toate punctele de vedere, a băgat unde s-a nimerit steagul în pământ imediat după Revoluție, pe același sistem bișnițăresc pe care s-au îmbogățit atâția tupeiști analfabeți: Copos, Dan Șucu, Borcea, Gigi Becali, frații Păunescu, Vanghelie, Cataramă și lista merge la infinit, până pe la doctoranzii noştri de zi nouă.
A, dacă Ion Țiriac ar fi fost vreun Federer, chiar și obținând rezultatele alea mai degrabă în urma dopajului, am mai fi înțeles cum își permite să arunce cu mașini-cadouri în stânga și-n dreapta – presupunând că pe vremea lui câștigurile din sport ar fi fost comparabile cu cele de azi. Dar n-a avut treabă cu disciplina respectivă. Țiriac a fost doar dublist. Și dincolo de faptul că tenisul la dublu nu e tenis, ci o țurca de lângă bătătoarele de covoare, a mai fost și un submediocru chiar și pe felia cu pricina, că nici măcar vreun frații Bryan sau Katerina Siniakova nu a fost.
Școală, evident, nu avea. Căci era un simplu dătător cu paleta-n minge.
Deci cum se justifică aceste milioane de dolari pe care le are azi în cont, altfel decât că la un anumit moment a zis ce trebuia să zică, punând astfel bănuți peste bănuții cu care apoi a intrat glorios în democrație?
Ba mai mult. Spectacolul grotesc Ion Țiriac s-a adâncit vizibil în lumea noastră cică liberă.
Omul s-a apucat la un moment dat să ucidă elefanți – printre alte masacre organizate pe model Nicu Ceaușescu. Și n-o făcea precum indienii ăia amărâți care încearcă să-și protejeze cele 3 frunze din grădină ca să poată mânca dracului ceva. Pura plăcere de a ucide animale (mari, sălbatice!!!) fără vină și fără apărare reprezintă leitmotivul vacanțelor magnatului Ion Țiriac.
Desigur, ca cetățeni în democrație, i-am sugera securistului ăsta șmecheraș, fiind el foarte șmecher și patron și șefuleț și directoraș în plină lume #valorică și #parteneriatstrategică, să se ducă să-i dea elefantului cu racheta de tenis în trompă. Că altfel cu toții, bogați sau săraci, putem fi șmecheri dacă tragem cu 300 de kalașuri în bietul animal. Dă-i o servă unui mascul aflat în rut, trăi-ți-ar ție mustața #antreprenorială!
Același megaloman Ion Țiriac este responsabil pentru atâtea defrișări demente de păduri din România – în special pădurea Băneasa.
De terenuri luate cu japca, braț la braț cu faimosul Puiu Popoviciu, precum tot alea din zona Băneasa, nici n-are rost să detaliem. Omul voia să-și facă blocuri pentru corporațiile lui prin excelență sclavagiste în fix actuala curte ANM… LOL!
Și ca să încheiem scurtul istoric, ținem să amintim și obsesia sa pentru superbele fotomodele care făceau pe copiii de mingi la turneul ăla de căcat plin de blaturi pe care-l organiza la Madrid.
Pe lângă faptul că este un securist odios, un bișnițar sinistru și un criminal bizar, dătătorul nostru cu palenta-n minge mai este și psihopat.
Cum să pui niște prostuțe să se lase pe vine în mijlocul unui teren de tenis ca să culeagă niște mingi (balls…girls…), jucându-se de-a copilele? Nu trebuie să ai mari diplome-n psihiatrie ca să-ți dai seama că avem de-a face cu fetishuri psihopate.
Or David Popovici nu e un copil. Are deja 20 de ani. Deci nu mai are nicio scuză că se află-n bezna necunoașterii, că nu știe cine e Țiriac. Alexandra și Georgiana din Lupeni sau Alexia din Șura Mare, la 15 ani, cetățene obișnuite fiind, înțeleseseră perfect lumea în care se presupunea că trebuie să trăiască, refuzând, spre deosebire de Sorana Cîrstea lui Ion Ion, să facă felație sistemului ionțiriachistic.
Sau măcar să-l tragă cineva de mânecă pe David dacă pe el nu-l duce căpățâna. Presa ar avea căderea. Însă instituția asta se ocupă doar cu elogiul discursurilor lui Popovici, nepricepând – îndeobşte neavând proprietatea termenilor – că discursuri au ăia de la argumentesifapte.ro, discursuri are vreun Andrei Marga, discursuri au muzicanții de-i pomenim pe aici, discursuri au avut puştoaicele alea din Lupeni în biletul lor de adio, nu mestecă-clişee ăsta care-i mai fad în limbaj chiar şi decât Simona Halep.
Idolul-Popovici dă senzația că, dacă Țiriac îi face cadou un cap de mistreț din garderoba trofeelor sale virile, n-are avea nicio jenă să se asezoneze după orice plac al șefului.
Că cică, vai!, nu există nuj ce fel de bazine în România ca să dea el cu mâna în apă. Scârț! În România nu există nici spitale publice decente. De fapt, nu există nici măcar unul singur. Aşa că mă cac şi piş pe doleanțele-manifest ale lui David Popovici care la o adică se poate trata regeşte prin… laboratoarele slovene.
David este un adaptat al vremurilor. Poate totuşi că-i victimă doar din prostie crâncenă. Dar pe prost sigur nu-l pompezi ca model. Iar cât timp există (sau coercitiv au existat) la fel de tineri care-şi aparțin, avem un mare of.
Prin urmare, faptul că Popovici se tot lăfăie opulent azi prin București cu mașinile alea nu face altceva decât să ne confirme lipsa de substanță a așa-ziselor modele promovate prin societatea noastră. Iar presa, Câinele de Pază al Democrației, adică gardianul meritocrației prin excelență, stă și face poze și aplaudă și linge pe unde calcă toți neaveniții ăștia în loc să se isterizeze că o învățătoare, de exemplu, nu primește asemenea cadouri deși, măcar teoretic, conferă societății ceva mult mai mult decât datul cu mâna în apă și luatul cu șapte mâini.
Desigur, înhăitarea cu unul ca Țiriac e condamnabilă şi-n cazul celorlalți medaliați. Cu mica diferență că plictisitorii de la canotaj nu apar chiar zilnic la TV plini de fițe etice precum David Popovici – de unde şi răbdarea noastră pe terminate.
un gând muzical 