Carmeria – Tragédie D’amour (2024)

M-am trezit ieri noapte pe la 3 cu o mare poftă de dulceață de gutui. Probabil visasem ceva. A doua zi plănuisem să-i las uni(Corneliei) niște cicolățele la poza-n sepie mai degrabă pentru că vechea amică Gimme Chocolate! în weekendul ăsta va fi sub forma Ratatata ca temă muzicală a spectacolului Bash in Berlin – piesa pe care noi am avut-o deja ca un imn lunar vara asta pe Sky Sound Radio. Căci noi avem viziune.

Unde eu unul n-am avut destulă abilitate a fost când, ajuns dimineață la cimitir cu Motto Cripsy Waffer pe post de lumânare, am văzut că-i nu neapărat plin de țestoase pe acolo, dar, oricum, garda era brusc mai prezentă ca oricând.

Am crezut inițial că s-a întâmplat ceva mai abrupt. Dar nu, Doamne Ascultă!, era vorba doar despre noua decizie a de asemenea altui vechi amic de-al nostru, anume parohul cimitirului, nenea ăla cam reticent la cântecele grupurilor Strigoi, Natalia Bendre și Eva Under Fire, bârfit și pe aici acum câțiva ani când ne-a luat amețeala văzând că dispăruse, la nici o zi după marcarea nașterii Fiului Risipitor, coronița de brad de ne-o lăsase ca memento-social o țâțoasă blondă șefă de promoție în vremuri mai avântate. O fi la mijloc și vreo metodică de campanie electorală. Sectorul 4 din București, pe cât e de plin de puștoaice extraordinare hrănite estetic naiba știe cum atât de senzational din moment ce teoretic nu fac parte din lumea bună, pe atât e de îmbătrânit. Stai și bălești la fetele care așteaptă 313 sau 381 și te gândești cum dracului au respectivul simț al ridicolului și al esteticii din moment ce, teoretic, seva și-o trag din, după cum ar spune intelectualii noștri phihiatrii.rockeri. social-media, gloata-plimbătoare-prin-piețe.

Prin urmare, nou-născutele țestoase însemnau mai degrabă că ciocolățelele alea aveau să zacă pe acolo mult și prost din moment ce foarte frumoasa cerșetoare botezată de noi Ela, pentru că, după cum se știe, prima oară când mi-a cerut bani i-am dat ciocolata uni(Corneliei) și din motive de șomaj cauzate de dictatura nemeritocrației securistoidale, zâmbindu-mi colosal cum că astfel, adică nedându-i bani, ci ciocolata abstractei Cornelia, o s-o supăr foarte rău, adică pe Cornelia. Un soi de: o să-ți dai singur foc la valiză!. Replică pe care, desigur, în romanul lui Camil Petrescu n-a zis-o Ela, ci altă fată de pe lângă Gheorghidiu. Dar noi însă am botezat-o Ela pe cerșetoarea aia cu un întreg batalion-furnicar pe care-l coordona întru înlocuirea non-existenței îmbătătoare ce se asemăna Elei din poveste, căci nici despre Ela de se dă BAC-ul pe aici încă nu se știe dacă într-adevăr a greșit vreodată cu ceva.

Ok, prima oară am turbat. Furtul coroniței, dispariția ciocolățelelor, canci garoafele.

După ce însă foarte frumoasa cerșetoare Ela din cimitir mi-a zis șmecherește că o s-o supăr pe uni(Cornelia) dacă mă mai port așa, am avut mingea ridicată la fileu. De atunci, de fiecare dată când lăsam pe acolo ceva icoanei despre care măcar știam că fusese cândva la fel de penetrantă, că de-aia privirea ei impresionase mai întâi nu prin născociri, aveam impresia via tocmai furt că papă Cornelia.

De acum înainte însă dorința mea inițială va fi îndeplinită! Adică nu se va mai va mai lua pe șustache ce lasă cetățenii pe la pozele-n sepie.

Dar asta înseamnă că va fi foarte greu de crezut că o vom mai vedea vreodată pe Ela noastră. Cine știe pe unde s-a găsit să-și facă veacul având în vedere rigorile morale și legale din noua atitudine. Și era foarte frumoasă :((((

De asemenea, ofrandele alea de le tot punem prin cimitire nu vor mai fi vreodată pe acolo valorificate. Măcar până azi aveam garanția că Ela și batalionul ei repuneau în vânzare ce șterpeleau. Sau mâncau ce șterpeleau. Deci, că cineva trăia pe bune de pe urma respectivelor lăsături.

Sperăm încă la o uni(Cornelie) ce măcar râde de noi, ba chiar la o uni(Cornelie) ce nu vrea vreodată să iasă la întâlnire cu noi, datorăm măcar atât amintirii unei adolescente extrem de expresive care poate că avea și ea ceva de spus măcar mai încolo, dar cert e că Ela ne-o substituia în concret pe uni(Cornelia).

Sigur că activitatea fetei noastre din cimitir se poate încadra lejer în categoria profanării mormintelor. Deci, că tipa, potrivit legilor, e pasibilă de pușcărie grea. Furtul e furt, iar dreptul blamează strict însușirea altor bunuri (cu forța).

Doar că în cazul nostru, frumoasa vie Ela se pare că aduce-n discuție ceva ce uni filosofii morali numesc și costuri de oportunitate.

Adică, ok, furtul e imoral (chiar până la cer, anume până la ilegal), însă șterpelirea nu e întotdeauna chiar atât de imorală, în sensul că nu necesită neapărat împrăștirea țestoaselor pe metru pătrat. Fata poate avea ce să mănânce doar făcând ce făcea.

Ba mai mult, Elei noastre poate că nu i s-a oferit cadrul pentru a se dezvolta cum trebuie, pentru a-și urma cine știe ce vise o fi având în sufletul ei, pentru a-și oferi societății zâmbetul ăla mirific și abilitățile ei de Yoko Kurama (îmi place să cred că pe amărâții din batalionul ei îi și proteja cumva) și-n scopuri mai nobile. Nu putem să trecem cu vederea starea de fapt în care comoditatea fetei poate nu e cauză, ci efect.

În fine, poate că și ea la rândul ei e folosită. Traficul (de carne vie, de droguri etc.) are ca prim punct România în Europa actuală. Poate că Ela juca doar un rol, inclusiv în conversația cu mine. Fie și disimulare coercitivă și tot avem o imensă problemă din moment ce gagica se ocupa cu ce se ocupa.

Costul de oportunitate la care mă refeream e găselnița – pământeană, rațională, dincolo de ce vedem azi prin utopia războinicilor etici categorici de pe Facebook – filosofiei morale atunci când apare o situație pe care n-ai cum altfel s-o rezolvi potrivit testelor etice altfel decât sub spectrul imoralității (cazul Dilema Trenului): acțiuni ce indiferent de alegeri duc la nemulțumirile (justificate) unora sau altora. Aici ori acceptăm că unii suferă dacă ne dorim nefurtul, ori acceptăm furtul. Oricum o dăm nu ieșim tocmai basma curată.

Or, nici nu știm dacă Ela din cimitir și-a ales de bunăvoie calea cu pricina. Eram prea fermecați de zâmbetul ei și de spectrul nesupărării uni(Corneliei) ca să agităm spiritele. Oricum nu cunoștem pe cineva care cunoaște pe cineva, deci ne-am fi luat în cel mai bun caz o muie și o amendă de alertă falsă. Ce știm e că ce șterpelea Ela, de la coronițe de brad până la ciocolățele, era, da, potrivit legislației, nașpa rău de tot.

Numai că, în toată dubioșenia frumoasei Ela, costul nostru de oportunitate, redus la părerea de rău că o adolescentă extrem de expresivă n-a fost încurajată și protejată să spună și ea ce avea de spus, stătea-n confortul că (uni)Cornelia papă măcar acum ceva bun.