Sunt unul dintre cei mai pătimași fani SS Lazio Roma din toată istoria de 125 de ani a clubului.
Și ca dovadă e suficient s-o menționez pe unica fată pe care probabil am iubit-o vreodată. Atunci când ea s-a prins că nici eu, nici ea nu putem respira cum trebuie într-un singur univers, mi-a trimis ca memento prin Poșta Română un colier cu simbolul Olimpia. S-or revendica Irriducibili ca fiind mai marii laziali de pe planetă, având comoditatea geografică de a se putea sui pe garduri, dar lucrurile sunt ceva mai complicate.
De asemenea, sunt mult mai lazial decât poate fi vreodată Radu Paraschivescu. Pentru că eu nu am ales lazialitatea că dădea bine pe post să faci totodată pe aplaudacul dreptului roman indiferent de context. Eu n-am avut niciodată nevoie de lauri populari. De-aia eu, spre deosebire de Paraschivescu, nici nu simpatizez cu hoția Real Madrid.
Sunt mult mai lazial decât aproape tot fan grupul ăla român de laziali care se închină la întreaga mafie milenară semnată Cragnotti.
Orsato și Di Bello și toți mafioții contemporani erau atunci laziali de-ai casei.
Dar mie încă mi-e suficient colierul cu pricina. Bașca, rockerița era și șefă de promoție la medicină din Iași, plus probabil și cea mai frumoasă fată din generosul Iași. Care mi-a trimis colierul ăla după ce se atașase văzând doar cum tastez pe internet.
Că și de-asta acum unii au de ce să invoce sintagme precum cutărescu.rock.tastăm.. Cum și de-asta unii ca noi au acum stomac să pretindă că-s laziali.
Eu țin cu Lazio de când cu era aia de la sfârșitul anilor 90. Băteam mingea și chiuleam în draci și fugeam de franțuziții-jandarmi de la școala generală Elena Văcărescu din București ca să nu mă ia înapoi la ore. Erau acolo niște profesori atât de idioți și de șpăgari, în ciuda pompozității franțuzite, încât simțeam că mai repede îmi las de atunci părul în vânt ca Salas.
Plus că toți ăia din jurul meu erau fie cu Steaua, fie cu Dinamo, fie cu Real Madrid, Barcelona, Juventusul lui Del Piero, AC Milan, Manchesterul lui Beckham și ce hoți supraevaluați se mai promovau pe atunci via PRO TV, frații Păunescu, Costi Mocanu etc..
Or eu mureau după loviturile libere chirurgicale marca Sinișa!
Ca o paranteză, la ultimul Campionat European de Fotbal nu s-a marcat niciun gol direct din lovitură liberă. Decadența e evidentă. Dar vom vorbi altă dată mai mult despre cum presa promovează azi niște absolute nenorociri de fotbaliști în loc să spună adevărul, zgârciul de la firmele de păcănele fiind mai predictibil decât ideea de adevăr.
Mai important acum e că noi, laziali cu acte în regulă fiind, ne-am câștigat dreptul să-l lăsăm în plata domnului pe Sven Goran Eriksson, dar și să zicem, în ciuda tuturor lazialilor de duminică, inclusiv albanezii care acum se suie pe gardurile de pe Olimpico, nemaivorbind despre cretinii din presă care pun titluri gratuite, spectaculare și comode gen Grazie Mister!, Danke Miro!, Slobloz la Tavă!, că defunctul suedez a fost un antrenor și un om de fotbal absolut mediocru.
Da, a câștigat campionatul cu Lazio, a luat și ultima Cupa Cupelor plus Supercupa Europei, umilind probabil cea mai bună echipă din istoria lui Manchester United. Dar cui îi pasă de amicalele din supercupe şi de un trofeu defunct?
Dar la ce trupă aveam atunci, gașcă construită sub oblăduirea unuia dintre marii mafioți din istoria Italiei, anume Sergio Cragnotti, senatorul (actual) Claudio Lotito fiind în comparație un soi de Marcel Ciolacu pe lângă Ion Iliescu, era și cam greu să nu se obțină rezultatele cu pricina.
Ba mai mult, în sezonul 1998-1999, Lazio a ratat în ultima etapă titlul, deși avea un lot valoric cu mult peste AC Milan.
Anul următor a câștigat titlul în fața Juventusului lui Ancelotti mai degrabă pentru că în ultima zi a turnat cu găleata la Perugia și pentru că Reggina a fost mai blat decât Ucraina cu noi la Euro 2024.
Așa că ce mare antrenor și om de fotbal a fost Sven Goran Eriksson?
La ce trupă avea pe mână, una dintre cele mai bune găști din istoria fotbalului, trebuia să câștige vreo 3 campionate la pas + lejer Liga Campionilor. N-a făcut-o. Ba a mai fost și umilit de o Valencie mediocră pe care, firește, că așa câștigă Real Madrid trofee, avea s-o umiliească marele rechin alb din capitala Spaniei în UCL-ul din 2000.
Deci, de unde toate lacrimile astea dinaintea și după moartea lui?
Ok, cică avea un aer demn idealist scandinav. O anumită prestanță ca om. Dar oameni de toată isprava sunt și-n afara sportului, doar că lor nu le ridică nimeni statui. Iar pe care aură toată circoteca cerutului de milă din ultimele sale luni de viață, de parcă era filosoful nostru intelectual social-media Lucian Sârbu, n-o prea mai susține, vezi bălirea pre-fabricată de a antrena nujcum Liverpool.
Păi și bunica-mea lua campionatul cu Lazio în 2000 dacă avea trupa aia la îndemână. Cum și bunica-mea lua azi campionatul cu City dacă avea gașca analfabetului de Guardiola. Cum și mama-mare lua azi Champions League dacă avea vestiarul lui Real Madrid. Cum și orice tovarăș analfabet precum Puiu Iordănescu ar fi ajuns la un moment dat în vreun sfert de finală dacă avea pe mână jucători ca Răducioiu, Hagi sau Prodan.
Iar în afară de titlul ăla cam dubios luat cu Lazio, Eriksson n-a câștigat absolut nimic în toată cariera sa adulată azi pe la TV. A mai prins niște sfertulețe insignifiante și cam atât. N-a fost în stare nici măcar să ia Cupa Uefa în 82, contribuind la deja mitul Benficăi potrivit căruia există nu știu ce blestem de portughezii nu-s în stare de nimic. Nope, nu e niciun blestem. E doar incompentență – la care și Eriksson a contribuit.
A fost chiar mai incompetent decât Mircea Lucescu, măcar securistul ăla jegos trăgând la senectute mâța de coadă prin campionate obscure precum Ukrainian Premier League unde al de Ahmetov stabileau din capul locului cine iese pe locul 1 și cine nu – Dinamo București chiar nu se pune dacă vrem să vorbim zdravăn la cap.
Iar pe As Roma, clona lui Napoli născută din fantasmele lui Mussolini, o iubesc azi fix tinerii suporteri rapidişti care flutură steaguri giallorossi prin peluza giuleşteană probabil pentru că nimeni n-a avut răbdare să le spună că istoria Stelei e similară romanilor de zi nouă. Lasă că o facem noi, că noi nu suntem plătiți la abureli vişinii precum Decebal Rădulescu şi Dan Filoti.
Ce motive am acum să-l bocesc pe Eriksoon? Le bocesc mai degrabă pe Alexandra și Georgiana din Lupeni, o bocesc pe Alexia din Șura Mare, bocesc în general indivizi competenți și imaginativi cărora li s-au frânt aripile fără să aibă altă vină decât că existau și voiau să-și aparțină.
Or lui Eriksson doar i s-a suflat în aripi. Poate și-n cur. Aducându-i-se cei mai buni jucători, vorbindu-se cu toți arbitrii parte la meciurile sale. Să câștigi Champions League cu neica-nimeni FC Porto, cum a făcut Mourinho, aia e performanță notabilă! Nu titlul cu Lazio luat având cei mai buni jucători din lume la dispoziție. Desigur, pe Mourinho nimeni nu-l va boci prin presă atunci când va crăpa. Că ăla a spus mai mereu adevărul, nu ce trebuie luat de-a gata.
Lazialul pe bune, ca și rapidistul pe bune, principial nu se închină la jumătăți de adevăruri. Lazialului nu-i pasă de titluri și de trofee, știind că ele mai mereu au fost niște furturi crâncene. Rațiunea competiției e triumful, desigur, dar istoria ne arată că meritocrația mai mereu a fost falsificată. Ba cu arbitri, ba cu evaziuni fiscale, ba cu jucători luați cu japca, ba cu ce simte Superbet etc.
Rapidiști nu sunt interlopii care ghidează galeria echipei de fotbal. Cum mereu au ciordit și au păcălit al de Juventus sau AC Milan. Calciopoli, Doamne Ascultă!, a fost în fapt marele triumf istoric SS LAZIO. Rapidist, ca și lațialist, e fiecare cetățean din lumea asta care a refuzat să se dea la sistemul securistoidal.
Că poate și de-aia ditamai clubul din ditamai Leagănul Civilizației avea să însemne ca trofee absolut nimic la scara istoriei.
Cum zicea Rappa: să ții cu o echipă doar fiindcă adună trofee / e ca și cum ai iubi doar pentru bani o femeie. Desigur, rapidistul autentic, nu-i neapărat cazul numitului, căci altfel n-ar mai vinde iar Leasa Dragoş n-ar lua like-uri (deci coins), n-ar fi simpatizat nicicând cu Rapidul lui Copos. Cu atât mai puțin cu Rapidul lui Il Securisto. Dan Coe nu cred că şi-ar fi luat tricou cu Mircea Rednic sau cu Zotta, Zotta, s-o futem pe mă-ta!.
Cum nici Maestrelli nu cred că ar fi achesat la Naşul Cragnotti.
Moda prostituției specifică găselniței Milano și cinematografia teatrală din Torino s-au injectat veacuri cu medalii. Lazialii (sau fiorentinii sau livorniștii), adică visul artistic roman, n-au vrut niciodată asta. Altele erau țelurile lor.
Lazialul autentic, ca și rapidistul autentic, nu ține niciodată momente de reculegere în memoria traficanților de carne vie precum Silvio Berlusconi. UE o face. UEFA o face. FIFA o face. LEGA CALCIO o face. Dan Ștefănescu o face. Digi Sport o face.
Nu însă și lazialul autentic. El își bagă pula-n coliva lor de nenorociți – autenticul fotbalistic.
Și poate și de-aia mementoul fetei respective n-a fost apoi vreo scrisoare zaharisită potrivit Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului, ci doar un colier cu simbolul SS LAZIO.
Ma questo grande amore non finisce davvero
Biancoazzuro nel cuore e nei colori del cielo
un gând muzical 