La sugestia amicului Daniel Păunescu.
Per total, nu-i o descoperire la fel de interesantă precum niște Pentangle, dar măcar din două rațiuni merită menționată 1. importanța dialogului ce poate dezvălui chestii mișto, tăcerea ori mai degrabă jumătățile de colocvii neavând forța asta a aflării 2. punctual, frumusețea reciclării – pe care de altfel se bazează întreaga istorie muzicală (în cazul de față având metodici Dylan ori Coehn spuse feminin). Ar mai fi de subliniat și că fără minunăția Internet n-am fi disecat treaba de față, cu atât mai mult cu cât istoria numitei Betsy Legg, actualmente cică Betsy Simon dupa ce cică s-a căsătorit cândva pe parcurs, n-ar fi fost relevată până anul trecut, atunci când cineva a copiat acest unic vinil din discografia numitei într-un format permisiv și platformelor de tip Youtube.
Pe scurt, cantautoarea Betsy Legg a înregistrat la viața ei un singur material alcătuit strict din coveruri. Se întâmpla undeva la începutul anilor 70. De atunci nu s-a mai știut nimic de ea. N-a mai cântat publicului larg altceva, n-a mai trecut în registre altceva, nici n-a murit. Pur și simplu n-a mai avut treabă cu muzica în așa manieră încât să ajungă și la urechile noastre. Un soi de caz Carmen Trandafir. Cu mențiunea că în cazul lui Carmen știm exact motivele securistoidale ce-au dus la evaporarea sa.
Lansând un singur disc, și acela doar din reproduceri cu circuit închis (se pare că vinilul cu pricina a ajuns doar pe la cunoscuții ei), firește că tipa s-a diluat. Pe marele internet există extrem de puține informații despre fata noastră, iar alea care sunt nu prea pot fi luate de-a gata.
Totuși, în ciuda faptului că vocea sa amintește foarte mult de Joan Baez, Connie Converse ori, mai de dată recentă, de Alela Diane, deci amortizându-se printr-un stil vocal uzitat, Betsy se diferențiază nițel insistând tocmai asupra faptului ce pe mulți dintre noi i-ar nemulțumi: atitudinea cover. Pentru că aici avem de-a face cu un exemplar interesant de regândiri (feminine) bazate pe compoziții care mai degrabă tind să impresioneze din perspectivă masculină.
De altfel, aici cred că e toată șmecheria discuției despre Betsy Legg. Incluzând niște inserții apropiate de country – Pam Rose, captivantă chitaristă de profil, face parte din albumul nostru. Cealaltă prezență notabilă fiind contrabasistul Laymon Jackson, cel care avea să colaboreze și cu nume precum Herbie Hancock.
Chestie care, în lipsa datelor tari găsite pe Google, m-a făcut să-i dau un telefon pe whatsapp unei amice melomane aproape la pensie din Tennessee, adică din zona natală a numitei Betsy Legg, sperând la ceva indicii sonore băștinașe specifice.
Nu auzise de ea. Speram ca prin presa locală să fi transpirat măcar vreo legendă urbană de-a lungul timpului, ceva ce n-a ajuns nici măcar pe internet. Nimic!
Curios cum totuși acest material a fost uploadat anul trecut pe Youtube deși artista-n cauză e mai mult decât fantomatică.
Eh, contează mai puțin. Important e că internetul e și colosal, în ciuda unor intelectuali de-ai noștri care susțin că lumea asta virtuală nenorocește măreția culturală.
Or, dacă inginerul Păunescu îmi vorbea cu pipeta, precum o fac intelectualii noștri din Omerta Complexului lui Dumnezeu # psihiatrii.rockeri.scriu., epurând și adresându-se doar când și cui îi convine, nu mi-aș fi reamintit de această Betsy pe care… zău că nu mai știu cine de prin SRR acum vreo 30 de ani… o difuzase la postul nostru public de radio. Să tot fie Florian Lungu… dar nu bag deloc mâna în foc. Numele (de scenă?) mi-a rămas totuși în minte căci fiind afemeiat, drogat, nebun de legat, într-un cuvânt: poet!, atât pentru că… Leg, nimic din univers nefiind mai interesant decât picioarele de fată lol, cât și pentru că, vorba unui comentariu de pe Youtube, o astfel de voce feminină e perfectă să-ți cânte la înmormântare. Prin urmare, descoperirea sau redescoperirea artistei e mișto în sine având în vedere apucăturile muzicii sale. Mi-ar fi fost imposibil să-mi mai umplu timpul acum, nedând fuga! la farmacie după antidepresive cu rețeta fluturând ca baticul lui Roronoa Zoro, dacă nu vorbeam, dracului, unii cu alții.
un gând muzical 