În urmă cu vreo 5 minute am primit pe telefon un Ro-Alert care ne interesează și care nu-i tocmai tardiv: noua piesă Natalia Bendre. Noua piesă Ovidiu ~Adrian Ordean wanna be~ Anton adică. Fătuca n-a avut vreodată vreo vină sau vreun merit.
Prima impresie, și de data asta chiar nu-i nevoie de foarte multe reascultări ca la Wilderun, e că auzim doar o utilitate. Cu atât mai mult cu cât Natalia fusese oarecum pusă-n valoare cu ocazia Nori Călători sau Tărâmul Misterelor.
Totuși, o chestie probabil subtilizată de către realizatori mi-a atras atenția: cât de mult a trecut timpul în favoarea unora! – sper că fata nu-i și studentă la SNSPA. Atât de mult încât acum cei din jurul său nu mai au grețuri. În sensul că fac ce au vrut mereu să facă, senzație captată încă de la perspectiva de jos în sus pe când Natalia călărea blocurile și pădurile din videoclipurile copilăriei sale, adică să se benocleze la genunchii ei valsatori. Doar că până acum toți fabricanții ăștia n-au avut pic de sinceritate.
Prin urmare, noua piesă obligă în relația muzică-imagine la un soi de analitic ca urmare a analogiei fată frumoasă-mare. La urma urmei, pe nimeni n-ar fi interesat competiția de surfing de la Olimpiadă dacă nu erau gagicile alea pistonate-n hăul oceanului din Tahiti.
Compensează? Da și nu. Că te plictisești să te uiți întruna doar la linia orizontului.
Natalia pe muzica asta cu Marea-n preajmă dă din plin sentimentul bucuriei de a trăi, fără îndoială. Însă nu-i suficient. De fapt, e foarte incomplet din moment ce interpreta are abilități vocale poate nu neapărat de a fi headliner Babymetal (cum noi susțineam acum vreo 3 ani pe aici), dar măcar pe acolo, pe podium.
Or, ținând-o captivă eternelor chei de tip Adrian Ordean, Rock FM și Trooper, fie și-n bonificația arătoșeniei, nu credem că-i foarte just, mai ales că tipa are abilități vocale dovedite cu precădere-n colindele lansate cu destule veri și ierni în urmă, însași Colindăm având o structură aparte pentru scena noastră muzicală ternă.
De ce s-o folosești doar comod? Pune-o, frate Anton, să cânte un Road of Resistance! Un Akatsuki! Un Ijime, Dame, Zettai! Că noi credem că poate!
Lasă-ne cu ce pricepe Hrubaru! Că mai suntem unii pe aici care pricepem mult mai mult ca Hrubaru printre reclamele la farmacii. Și care și vrem mai mult. Mai ales atunci când se poate, Natalia în domeniul ei nefiind vreo mediocră precum Alexandra Dulgheru sau Radu Drăguşin.
Ți-ai dat seama ce control şi forță are. Că de-aia ai dus-o de mică în zona rock, chiar metal. Deci ai mirosit ceva. Nu eşti chiar cretin. Şi atunci de ce dintr-o dată să-i frângi aripile?
Ne plac, ok, filmările astea cu Natalia destul de lascivă – cadrează cu ideea de Mare. Nu putem astfel până la capăt contesta noul demers Anton Media Production (lol). Însă puștoaica are o voce mult mai interesantă decât registrul ăsta care doar perpetuează rockerismul comod autohton de Vama Veche.
Păi pe Nori Călători cum de s-a putut mai mult? Sunt acolo niște inserții din alte subgenuri care ne-au plăcut teribil la vremea respectivă.
Ce-i siguranța asta anacronică si prăfuită? S-au dus vremurile Roșu și Negru, asta dacă au existat vreodată! Zău că pe noi nu ne păcălesc tobele alea izolate după al treilea refren, oricât de minunată ar fi Natalia.
Nu credem că-i deloc ok nici față de noi, cetățenii ascultători cu speranțe, nici față de Natalia care a dovedit că ar fi putut fi o Suzuka Nakamoto autohtonă.
Edit la 2 ore de la lansarea oficială a piesei pe Youtube: 43 de vizualizări, 0 comentarii, 10 likeuri. Asta pentru o fătucă ce în fapt ar fi putut umple stadioane dacă ar fi avut compozitori adevărați în spate. Consolarea palidă e că noi tastăm fără să ne dicteze ceva casele de discuri, așa cum se întâmplă prin presa noastră, atât cât a mai rămas, muzicală – că poate și de-aia Ovidiu Anton n-a mai avut motive să-și iasă din zona de confort ordenistică.
un gând muzical 