Iar dacă odiosul contemporan Voltaj tot ne horăște cântece patriotice ca-n Plenarele C.C. deși suntem în 2024, manevră fabuloasă din moment ce originalul Voltaj optzecist se gândea mai degrabă la Nori de Hârtie, ținem să reamintim că de ani de zile noi scriem pe aici despre nenorocita aia de SNSPA: una dintre principalele fabrici autohtone de neosecuriști, deci una dintre principalele instituții responsabile pentru cadrul creat demnelor Alexandra și Georgiana din Lupeni sau Alexia din Șura Mare. De ani de zile noi scriem cum Pieleanu n-are cum să fie marele nostru intelectual sociolog (de TV) din moment ce toate sondajele sale de opinie au întotdeauna marjă de eroare -/+ 50% lolozaur, deci că nici n-are cum avea vreodată femei obținute meritocratic din moment ce doctorul docent în cauză nu-i în stare nici de 1+1=2. Și am fost cam singurii. Mass-media a scos vorbulițe cu pipeta, influencerii și tiktokării s-au ocupat cu alte securistoidisme ușurele hazlii, iar ceilalți intelectuali (și de TV) aveau la rândul lor doar grija cosmetizării banalităților pe care vor unii să le audă, în timp ce facebookiștii rămân facebookiști în ie, născocind întotdeauna glumițe care pe fond sunt irelevante pentru stomacurile îngrețoșate autentic (ex: s-o trimitem pe Șoșoacă la cursurile lui Bulai ha ha ha ce să zic).
Prin urmare, în condițiile de față noi nu prea avem ce spune mai mult. Am vărsat deja oful, anume că era extrem de previzibilă starea de fapt actuală. Cum previzibil e și exodul tinerilor – din țară sau altfel. Când în urmă cu doi ani o aminteam pe Maria Tomoioagă era foarte clar că-n ritmul fondului scrisorii ei vor vorbi şi fătuci precum alea din Lupeni. Că doar nu chiar toată lumea se poate îndrăgosti de Antena 3 + Pieleanu = love.
Și asta nu neapărat pentru că bizareria invocată recent s-ar fi terminat cu dat drumul pe buzele unor studente (unicul motiv al agitației publicului actual; acțiunea în sine face rating), fie și sugestiv (oricum stresant dacă nu iubești), ci pentru că metodologia căii scurte definește încă o dată societatea noastră.
Păi dacă povestea asta recentă de la SNSPA răsărea prin Danemarca sau Norvegia, toate comunitățile respective paralizau. Măcar până la o oarecare probă contrarie (așa ceva fiind prin excelență aproape imposibil de dovedit în instanță) cetățenii ăia se dădeau serios cu capul de pereți.
Ei bine, în România avem parte doar de: 1. intelectuali care descriu pompos ginecologia coercitivă potrivit Articolului, Paragrafului, Volumului, Adunării Comitetului (terminând fatalemente războinic cu să-l ia naibii pe nenorocit!!!, dându-și de gol pornirile autentice, alungindu-ne inutil timpul de citit) 2. politicieni care ordonă investigații pe la toate universitățile, de parcă absolut toate fetele ar putea fi vreodată luate la întrebări – și de către cine? de absolvente psihopupu cu licențe luate așa? 3. eternul haz de necaz fad.
O întâmplare de felul ăsta, reală sau nu, dă mereu seama halului în care de fapt se scaldă mediul nostru înconjurător.
Pe noi nu ne interesează acum dacă abuzatele chiar au fost abuzate, deși, repet, e cam greu de crezut că Pieleanu, la cât de prost (și urât și burtos) e, ar fi făcut ochi dulci altfel decât profitând de statutul său social (evident fals din moment ce nu-i în stare nici să 1+1=2), cât imediata reacție a societății noastre.
Cu mănuși, hăhăitori, poporul nostru trece comod peste toate ideile de atrocități. De la mic la mare. Prin urmare asistăm la un exemplu concret de rațiune pentru care sistemul securistoidal nu doar că supraviețuiește, ci se și consolidează.
Tocmai de-aia noi insistăm pe subiectele Alexandra și Georgiana din Lupeni și Alexia din Șura Mare. Pentru că astea nu-s teme confortabile. Motiv pentru care, după cum am zis de zeci de ori, presa (cu sevă trasă tot din metodica SNSPA) le evită deoarece insistența ar înflori poate gândul că oamenii demni și imaginativi le pot lua scaunele. Iar aici e nevoie doar de marionete – ca Bulai, ca Pieleanu, ca marea majoritate a șefuleților și directorașilor noștri cătărați îndeobște nemeritocratic.
Fac o paranteză. Ieri dimineață m-am dus să cumpăr pâine. Iar în apropierea patiseriei, aflate departe de orice carosabil, o doamnă la vreo 70 ani dădea senzația că face raftinguri – încercând (pe trotuar) să-și parcheze mașina-sufragerie cu spatele. În tentativa ei ciudată era să lovească vreo trei cetățeni care mergeau pe drumul lor.
Ajuns și eu prin preajmă, experimentez același lucru, încercând totuși să nu ajung precum copila aia cu piciorul amputat.
Desigur, i-am și zis mamaii ce continua să se holbeze doar în dreapta că n-ar fi rău dacă ar mai privi totuși și-n celelalte parți, căci geometria-n spațiu e un pic mai complexă. Iar un bun control al ei, al geometriei adică, e la urma urmei temelia obținerii carnetului de conducere.
Auzindu-mă, baba a erupt. Repet: a erupt!
Te bag în pizda mă-tii! Ce pizda mă-tii vrei? (cratimele le-am pus noi; ne vine greu să credem că un individ cu iz FSN-ist e atât de abil)
Etc.
Obișnuit totuși fiind cu FSN-istele și securistele creatoare de ploaia de ghivece aruncate brutal de la balcon la începutul anilor 90, n-am fost foarte surprins. Dar nici n-am putut să-i țin prelegeri despre protecția vieții, despre instinctul de conservare, despre empatie, despre corupția care i-a dat carnet de conducere sau despre nemeritocrația care i-a adus în posesie sufrageria cu pricina.
Pur și simplu am început și eu să fiu ginecologul tuturor arborilor săi genealogici. Căci mi se trezise așa o scârbă față de propaganda de tip SNSPA din presă care a găsit găselnița drogurilor (sau a livratorilor nepalezi) ca să treacă marea mizerie sub preș: carnete de conducere acordate tuturor imbecililor.
Ei bine, reacția celor de jur, mai ales a celor trecuți prin foc și pară cu câteva secunde înainte a fost: aoleeeeeu, cum îți permiți să-i vorbești așa doamnei?.
Am zis că visez urât.
Adică individa aia se dovedise a fi o batoză a morții – nu, nu drogată, ci pur și simplu FSN-istă, deci fără repere pe bune morale (un soi de guralivă ca Pleșu) – în libertate și tot eu eram de vină pentru că nu mi se părea ok starea de fapt.
Așadar, societatea noastră pur și simplu nu poate identifica adevărații inamici. Nu-i educată-n sensul acțiunilor juste. Toți vocalii din jurul meu se limitau la niște Articole, Volume, Paragrafe și Adunări ale Comitetului care pretind că indiferent de situație nu-i ok să înjuri o femeie, cu atât mai mult cu cât e babă. Forma conta, nu și fondul.
Nici dacă individa în cauză se dovedise că e o foarte mare potențială criminală din cauza incompetenței sale (de care nu e conștientă fiind needucată) girate de sistemul ce n-a avut grețuri să-i dea neghioabei carnet de conducere și mașină-sufragerie.
Pentru cei din jur n-a contat că astfel de oameni sunt responsabili pentru faptul că România se află pe primul loc în Europa la capitolul morți și răniți pe străzi, numărul victimelor anuale concurând cu numărul nenorocirilor din războaiele planetare. Pentru cei din jur conta doar vocabularul meu.
Așa și cu Învățământul.
Marea dramă fiind că mai toate dintre fetele alea ajung să creadă că așa trebuie. Și devin reușite, ziariste, jurnaliste, politiciene, șefulețe și directorașe. Cu etica de rigoare bântuindu-le competențele vizibile.
Țineți minte ultimele cuvinte ale colegei mele de la Stația Meteo Băneasa? Ăștia sunt șefii mei, adio!.
Coerciția facturilor de zi cu zi, deși se presupune că trăim în plină #libertate, sfidează de la sine demnitatea. Studentele cu pricina nu prea au încotro.
Totuși, mai sunt unele fete cărora din start le pute drumul. Alexia din Șura Mare de exemplu, o adolescentă de 15 ani care n-a înghițit deloc abuzul. Dar calea ei e foarte dramatică. Și pentru că societatea nu i-a oferit opțiuni care s-o satisfacă și altfel.
Despre ea tot ce s-a relatat, de la directorul școlii ei până la poliție, de la presă până la procuratură și de la comunitatea ei până la comentatori, a fost doar că… era mai visătoare.
Eh, fata aia era mai visătoare…
Un soi de las-o naibii de nebună, hai să mergem mai departe!
Asta e societatea noastră! Una incapabilă să-și iasă din zona de confort, incapabilă să priceapă că mai poate lua dătătorul cu mână-n apă David Popovici 4945543543 de medalii pe nuj unde, starea de fapt rămânând mizeră, impotentă când e vorba de simțul ridicolului. Ceapa proprie e tot ce contează, roșia din curtea socrilor, like-urile de pe Tik Tok și de pe Facebook, relaxarea la o bere alături de cei dragi, datul din palme în fața televizorului, snobismul lui noi domne mergem la Gaudeamus, nu ne împiedicăm de tragedii, cauciucurile de iarnă/vară, ITP-ul (fentat), satisfacerea propriului ego eventual chiar făcând un copil deși asta evident nu-i o sferă pentru copii.
Când tot pompam aspirații cu al nostru Sky Sound Radio, n-o făceam ca să schimbăm România. Ar fi fost nu doar o utopie, ci și o imbecilitate. Sigur că discursul de profil progresist dă bine pe paginile intelectualilor noștri social-media, prin muzica gratuită de FM și TV și pe conturile influencerilor de #bine, doar că peste noapte nu se poate. Avem de altfel chiar noi, pe aici, exemplul 1866. Nu suntem convinși nici dacă s-ar putea peste 200 de ani, presupunând că societatea ar fi luat act de Alexia, așa cum ar fi fost de altfel zdravăn la cap, și ar fi decis să reînceapă de la absolut zero. Resetare, cum zic sociologii noștri telegenici cu diplome pe pereți.
Manifestul Alexiei însă a fost reconvertit în doar o știre senzaționistă de către progeniturile securistoidale SNSPA. Multe dintre ele fiind atât de imbecile încât, chiar și neparticipând direct la vreun curs U.M., totuși fac jocul trecerii mizeriei sub preș. Au avut grijă băieții și mai ales fetele educate cum trebuie ca să nu se meargă la fondul problemei. Mai vedeți azi pe cineva vorbind în presă, în social-media sau la TV despre cazurile Lupeni și Șura Mare? Evident că nu. Și era previzibil. Noi am rămas singurii.
(în CSAT, acolo unde conta mai mult, nici nu s-a deschis subiectul, deși era o tematică de foarte mare Siguranță Națională: protecția fetelor noastre care-și aparțin și care au și creier, nu doar picioare frumoase)
Dar vom continua să sperăm SSR, mai ales în ideea că un adolescent poate dă de un vers și de ceva mai mult de două note ce pe aici sunt, evident, nedifuzabile public, căci ele pot alarma letargia perpetuată. Și poate alege astfel să meargă mai departe (eventual cerând azil de demnitate prin Danemarca), trăgându-și vigoarea din ceva mai iscoditor decât acceptă intelectualitatea de carton, în ciuda șefuleților și directorașilor construiți complet nemeritocratic, prin excelență fixați și parafixați în funcțiile cu pricina: mâini de lucru șantajabile cu ștampile telegenice-ntre degete.
Că n-am fost vânători de diplome și-n consecință
N-am ajuns recuperatori de confirmări de la pseudolideri
(Lume!) N-avem aceeași dorință,
Tu vrei să fii cineva, noi vrem să fim doar liberi
un gând muzical 