Cineva zicea că doar trăind te poți regenera. S-ar putea totuși ca manifestul Alexandrei și Georgianei din Lupeni sau Alexiei din Șura Mare să se regenereze și așa, deși pentru ele e oricum foarte nedrept. Cumva noi încă trăind, mai degrabă și prin muzică decât prin vreun haștag parteneriatstrategic, reîntâlnirea cu gașca din Fairy Tail a fost precum un mesaj franc în care pur și simplu eram întrebați ce dracului mai facem.
Interesant e că Fairy Tail se presupunea că și-a spus povestea, că s-a zis cu securiștii Zeref și Acnologia, deeee azi milițiaaaaa a deeeeveeeeeniiiit… POLIȚIE!, deci că ne mai rămâneau doar amintirile găștii superbe cu simbolul FT tatuat strident pe umeri.
Ieri însă fata amicei noastre americane cunoscute acum mulți ani pe la nu știu ce șezătoare, puștoaică ce are pe cap și-o formă de autism, nu doar că ne-a propus din nou niște albume spre difuzare pe Sky Sound Radio. Grozavii The Aristocrats de exemplu, despre care Rhythm Magazine zicea deunăzi că-s mai distractivi decât orice pretenție fusion cunoscută vreodată. Dar fata a și menționat că ar vrea să mai vorbească și cu Dragon Man. I se pare ei cumva că Dragomir sună ca Dragneel.
Nu-s psihiatru, nici nu-mi doresc să fiu, nu vreau să îndop oamenii cu pastile, nu vreau să îndop animalele cu pastile, nu îmi doresc să le zic dobitoacelor ce vor să audă, pseudoștiința în general mă preocupă puțin, prin urmare nu am știut cum exact să-i răspund pe loc. Știu că puștoaica și-a găsit în timp o formă de înțelegere de sine și datorită poveștii din prima decadă Rhapsody of Fire sau din romanul Eragon, pe lângă tratamentul speculativ specific cu cai, așa că eu, doar de la Filosofie fiind, aveam câteva Articole, Paragrafe, Adunări ale Comitetului pe care să i le înșir cu creta și buretele în mână, însă am preferat să ascult muzica de film semnată Yasuharu Takanashi ce s-a clădit pe structura mitologiei dragonificării.
Și așa YT mi-a dat o alertă: nou sezon Fairy Tail!
Pardon?
M-a luat cu amețeală! S-au întors?
N-am mai fost de ceva vreme atât de fericit!
Dincolo de faptul că o producție animată serioasă reinventată necesită un efort incredibil nu doar din creion, ci și logistic (readunarea actorilor, readunarea sponsorilor etc.), prima senzație a fost că niște vechi amiciții și-au întors în sfârșit fața și la mine.
Oricum, toată cinematografia omenirii cu actori în carne și oase e maculatură. Exceptând filmele psihologice rusești. În rest, maculatură. Doar niște animeuri japoneze s-au mai apropiat de nivelul ăla.
Iar reîntâlnirea cu Natsu E.N.D., Erza, Lucy, Wendy, Happy, Grey și toți ceilalți a fost de parcă m-ar mai întreba cineva ce dracului mai fac.
Nu știu dacă noul sezon va fi de calitate însemnată, dacă ciorba va fi reîncălzită sau dacă gașca FT va continua să-i facă praf pe securiști și neosecuriști. Umorul extraordinar e încă acolo, euforia gătitului de pește e acolo, Erza e tot în chiloți că nu contează cât de lung are părul, Grey e tot la bustul gol deși bate vântul, Lisana tot o dă dulce la cotită, iar singurul iubit al Canei e tot butoiul cu sake. Ăia da tineri, frumoși și liberi! Primul episod e cert însă că dă seama minunăției regretelor. Căci doar imbecilii n-au regrete. Deci că și noi poate ar fi trebuit să ajungem în punctul în care să provocăm hiperbola 100 Years Quest.
Premiatul și ultrapremiatul Yasuharu Takanashi a compus foarte multă muzică de film, incluzând aici și teribilul Naruto Shippuden, unde personajele erau ceva mai vindicative și mai leptologice. Dar doar în Fairy Tail a reușit să-mi transmită credibil un soi de utilitarism pe care în realul României rareori l-am simțit. În Naruto sunetele sunt mai degrabă solemne, crezând că până la urmă Luna Roșie își va face efectul și nemernicia va fi nevoită să treacă prin căldarea Apocalipsei 3:16.
În FT însă muzica e mai directă, mai umană. Relația din gașca cu pricina o face să fie mai abordabilă, mai pământeană de zi cu zi. De altfel, și desul nostru apel analogic la scrierea lui Hiro Mashima probabil s-a datorat tocmai stilului său redus. Câteodată e nevoie și de George Bacovia. Eu unul de-abia aștept să-i văd iar pe mucoșii ăia cum țin neapărat să fie și ei ascultați că poate și ei au ceva de spus, deși social vizată e doar tăcerea.
Avem multe amintiri cu Fairy Tail în coadă. Cele mai interesante dintre ele fiind alea când speram să mâncăm pământul precum Natsu doar pentru ca vreo Erza să-și desăvârșească apucăturile fruntașe. Eșecul nostru evident, căci altfel Alexandra, Georgiana și Alexia ar mai fi trăit și azi, nu înseamnă însă că nu-i încă grozav să vezi gașca FT cum își aparține.
un gând muzical 