Sub egida „Nu-ți uita tradiția!”, postul muzical de televiziune Hora TV ne anunță în antent că o belim dacă suntem ne-adegvați.
Iar anunțul milițian rulează amenințător de ani de zile pe site-ul oficial al stației muzicale respective. Deci nu este vreo scăpare efemeră sau vreo licență poetică.
Prin urmare, eu unul nu prea pot accepta să văđ declarații patriotice, iubitoare de neam și de tradiții în timp ce efectiv se bate joc de limba română. Căci nu avem de-a face cu vreo tastare grăbită sau cu vreo cine știe ce finețe ortografică și ortoepică. În momentul în care zici oficial ne-adegvat însemnă că ești un ditamai analfabet.
Și asta nu e tot. Pe burtiera Hora TV curg chiar acum fel de fel de propoziții pline cu virgule între subiect și predicat.
Nu cere nimeni cine știe vocabular elevat, nu le cere nimeni să fie ca Lucian Blaga, ok, cu toate că în discuție nu este doar un post de televiziune (presă), ci și unul cu pretenții artistice, deci la o adică se poate invoca pe bună dreptate o minimă decență de clasa a II-a, dar să ajungi să nenorocești limba română în halul ăsta…
Pe bune?
Tovarășe Vasile Coca, tovarășe locotenent-colonel Vasile Coca adică – ăștia toți sus-puși prin muzica populară având grade pe umăr -, noi am înțeles că matale în calitate de director Hora TV duci mai departe politica de cadre autohtonă prin care se vrea doar menținerea dictaturii nemeritocrației, chiar dincolo de muzica aia de căcat de pe postul dumitale, menținând îndobitocită populația prin exaltarea unor imbecilități de manele așa-zis populare care prin excelență n-au cum mișca spirite, dar chiar să-ți bați joc de limba română în halul ăsta?
Păi identitatea națională are cel puțin pe podium limba maternă! Cretinule neosecurist!
Bun… tovarașul Vasile Coca ca tovarășul Vasile Coca, dar în atare condiții ce dracului mișcă CNA, serviciile secrete și restul instituțiilor noastre pompoase pline de costumari-veghetori cu jdemii de diplome?
Cu atât mai mult cu cât respectivii de Siguranță Națională mai sunt și remunerați direct de noi, cetățenii.
Desigur, știm și că pompoșii mai degrabă se preocupă cu propagandă prin mass-media și pe Facebook, dar… chiar în halul ăsta?
Ne-adegvați să ruleze ani și ani la rând sincronic pretențiilor culturale și nimeni să se sesizeze? Virgulele alea între subiect și predicat să ne spargă ochii patriotici și totuși nimeni să nu-i tragă de mânecă pe analfabeții ăia?
Cum să obțină licențe de difuzare publică asemenea incompetenți? Cum ani de zile să fie toți licențiații și masteranzii și doctoranzii la costum orbi la un asemenea infern?
Ce patriotism, ce iubire de nație, ce cultură, ce muzică? Ce e asta, fraților? Chiar în halul ăsta a ajuns România anului 2024?
În mod normal la cap, Vasile Coca și Vlăduța Lupău și toți patrioții ăia de la Hora TV ar fi tăiați din spațiul public cam 3-4 luni, timp în care măcar ar fi trimiși la reeducare, adică la luat pe bune examenele de clasa a II-a la limba română. După care pot reveni plini de iubire pentru România, plini de ecusoane pompoase publice, de costume cu motive, presupunând, desigur, că au capacitatea să respecte întrucâtva limba asta a noastră.
Iar marea dramă e că-n presa noastră televizată sunt cel puțin 20 de posturi asemănătoare. Fără exagerare! Asta în timp ce nu există nicio stație publică (cel puțin de TV) care să iubească România oferindu-i și o muzică ce deschide orizonturi – sau măcar alternative. Îndobitocirea pe linie de partid cred că e evidentă, deși cică trăim în pline #valori și #parteneriatestrategice.
Cum ne-adegvați? :)))))))))))))))))) Trăi-v-ar iubirea voastră pentru patrie televizionistică! Măăăăăăi, Măăăăăăăăi!
Păi ce mai exact iubiți voi, dragi pompoși de TV și de instituții de Siguranță Națională?
Căci, evident, nu iubiți România, cu toate că declamați asta în fiecare secundă a existenței voastre. Ba chiar v-ați făcut din atașamentul ăsta emfatic o veritabilă fișă a postului intangibilă. Înfricoșător!
Ieri a fost ziua de naștere a fetei unei vechi amice. Și tot ce am putut să simt să-i urez a fost doar speranța ca puștoaica să se care cât mai repede din jegul ăsta de spațiu nemeritocratic securistoidal. Pentru că azi doar asemenea imbecilități sunt vizibile, sunt la putere, sunt promovate și, mai grav, sunt susținute. Nea` Coca și cei care îi dau evident girul ne-ar putea lua pe noi ca reper, Sky Sound Radio știind și să caute și să asculte muzică, și să scrie două fraze legate care să nu nenorocească românismul. Dar asta nu se va întâmpla, desigur, oricât am spera ca tâmpiții. Coca și Lupău și CNA și SRI și CSAT fac ce le convine condiției lor să facă. Contrar, le ia locul vreo Alexandră și Georgiană din Lupeni, Alexie din Șura Mare sau altă demnă și imaginativă de pe aici.