Printre enormitățile care ies de obicei la suprafață când are loc un eveniment sportiv important, presa noastră de specialitate cu rating (că vedetele nemeritocratice ne interesează aici) s-a întrecut azi, după meciul România – Ucraina, în bizarerii tembele.
Dincolo de faptul că Dan ~Zlovenia, Zlovacia, Izdrael și Belgea~ Filoti și Lucian Lipovan, doi jurnaliști care nenorocesc limbile străine ori de câte ori au ocazia, trăgeau în direct ca apucații de același microfon pentru a ne transmite, de la fața locului, că Daniel Pancu e la flesh interviu (în fapt era vorba, evident, despre Nicușor Bancu), dincolo de citatele pompoase cu iz analitic-sportiv ale lui Andrei Niculescu din The Sun și Bild, tabloide azi mai abjecte decât erau până și Clickul/Libertatea noastră pe vremuri, dincolo de reverențele afectate ale lui Costin Ștucan care nu lua în calcul că poate Ucraina s-a cam bătut singură prin plafonare și suficiență, reverențe însoțite de zâmbetele de păcănele are jurnalistului tăios Cătălin Oprișan (jurnalistul care se maimuțărește prin nu știu ce reclamă la păcănele trăgând de fiare imaginare), și chiar dincolo de întrebările cu iz numerologic, astrologic și ocult pe care la foc continuu le adresează jurnaliștii români acreditați la Euro Germania (Iordănescu a trebuit în ultimele zile să explice teribil cum se leagă meciul cu Ucraina de ziua sa de naștere, nicidecum răspunzând la ceva legat de fotbal pentru simplu motiv că jurnaliștii români duși acolo rareori întreabă ceva de sport), altceva încă mai oribil atrage atenția: articolul semnat Eduard Apostol, nu doar jurnalist de frunte Gazeta Sporturilor, firesc, la rândul lui recuperat de tovarășul Ovidiu Ioanițoaia (după cum geambașian se autodescrie-n cartea de vizită de pe publicația cu pricina), ci și, deloc firesc, trimis în Germania să vadă nu doar Germania, ci și meciurile pe viu, deși nu-l recomandă altceva decât faptul că l-a recuperat la un moment dat cuplul Ioanițoaia-Tolontan (SĂ TRĂIȚI!) – asta-n timp ce alți români infinit mai competenți și curați, trăind tot în România, n-au ocazia să vadă nici Marea Neagră.
În ultima sa relatare de la fața locului, jurnalistul GSP Eduard Apostol, scriind pe baza declarației lui Nicolae Stanciu de după meci, apelează la următorul titlu:
Nicolae Stanciu, monolog dur, precum Gică Hagi, după România – Ucraina: „Până acum am tăcut. Ne-ați jignit! Ce i-ați făcut lui George…”
Iar în articol se inserează următorul paragraf:
Discursul lui (Stanciu de după meci) a amintit de conferința celebră a lui Gică Hagi din 1998, când le-a transmis jurnaliștilor: „În doi ani fotbalul românesc dispare. Să ne faceți statuie!”
Dar ce a zis mai exact Nicolae Stanciu?
Îmi cer scuze dacă v-am jignit vreodată pe voi, cei din presă! Le cer scuze și celor două-trei mii de fani care ne-au huiduit și au plecat de la meciul cu Bulgaria! Nu sunt deloc ironic. Sunt scuze sincere.
Ceea ce vă rog eu, ca și căpitan al echipei, indiferent de ceea ce se va întâmpla la meciul următor și la Euro, indiferent dacă veți scrie sau vorbi de bine sau de rău, vă rog... Să rămână totul la critică! Pentru că în doi ani ați dus-o la un alt nivel. Și n-am zis niciodată nimic.
Ați jignit colegi de-ai mei, pe mine… Iar acum câteva zile, înainte de Euro… Nu avem nicio problemă cu critica, să ziceți că eu sunt slab, că ăla e slab, că celălalt. Dar nu jigniți! Ceea ce i-ați făcut lui George (n.r. Pușcaș) în ultimul an și jumătate… Pot să accept, sunt cel mai slab număr 10, n-am nicio problemă...
Criticați, cât vreți, dar nu ne mai jigniți! Citiți articolele pe care le-ați scris… Nu poți, dacă ai suflet în tine, să scrii asemenea cuvinte despre un jucător sau altul.
Că Nicolae Stanciu face diferențieri forțate între jigniri și critică e altă poveste – și jignirea poate fi critică autentică dacă-i justificată. Nu insistăm. Băiatul dă cu piciorul în minge, nu are pretenții de mare formator de opinie, nici nu are reușite peste reușite intelectuale înșirate-n cartea sa de vizită.
În schimb, Apostol are.
Prin urmare, insistăm însă asupra elementului cancanist grotesc pe care, sofist, mărețul recuperat prin vasta cunoaștere de presă ioanițoaistă, că de-aia e corespondent de la fața locului, nu?, Apostol adică vede Germania când alții…, anume asupra analogiei statuilor lui Hagi.
Căci Stanciu nu a pretins nicio secundă că după el potopul! Nici nu a cerut vreun bust! Stanciu a pretins să nu mai fie jignit (așa cum pricepe el sudalma).
Dar, de dragul clickbait, de dragul scăndălismului, de dragul metodicii presei noastre actuale urlătoare, cică unica metoda prin care un jurnalist își mai poate plăti azi facturile, Apostol găsește de cuviință, sub egida deontologismului de haștag modern, să întortocheze până și bucuria analogiilor, care-s bucurii tocmai pentru că ele în sine se leagă direct, contrar devenind enormitați.
Pe mine, ca simplu cetățean și cititor, cu siguranță articolul ăsta al lui Apostol mă jignește cumplit. Îmi ia dramul de inteligență la mișto, cum ar veni.
Înțeleg că figurinele sunt educate și reeducate prin cercurile unităților securistoidale să alimenteze starea noastră mediocră, nu care cumva să se trezească prea multe spirite de Alexandra și Georgiana din Lupeni ori Alexia din Șura Mare care automat să conteste din rădăcină mersul ăsta abject, deci și atâtea și atâtea poziții sociale cheie ocupate evident nemeritocratic, dar se presupune totuși că presa prin însăși natura ei există pentru a descuraja apucăturile oribile. Or, subnivelul atins în gazetele noastre este apocaliptic.
Bizar! Că doar cică trăim în pline haștag valori – cel puțin așa ni se spune zilnic de la vârful vârfului; prin intermediul presei ce subliniează doar dualisme comode (noi buni, ei răi – atunci rău, acum bine etc.) mai ceva ca-n sectele paranoice.
- Dacă citim zecile de comentarii ale cetățenilor postate până acum sub articolul cu pricina, vedem că majoritatea nerecuperaților critică, chiar înjură (pe bună dreptate), forțarea presupusei similitudini. Cu alte cuvinte, destui cititori nu-s atât de proști pe cât cred măreții jurnaliști și formatori de opinie în cauză. Or avea ei, măreții recuperați – trimiși la Euro cu diurne grase – date statistice care le confirmă că abureala e direct proporțională cu accesarea, dar asta nu justifică deloc fentarea jurnalismului care prin excelență implică etică.
- Dacă totuși Apostol conștientizează situația și totuși se complace, atunci nu mai avem deloc de-a face cu ideea de jurnalism, ci cu prostituție intelectuală. Facturile se pot plăti și altfel. Sau nu se pot plăti, nașpa! Dar acel nașpa nu justifică până la capăt abominabilul.
Și mai e bizar pentru că nu vorbim acum despre un editorial. Despre vreo părere personală. Latura respectivă se încadrează în alte canoane analitice: adică le poți fute-n gură dacă nu ești de acord.
În cazul de față avem însă de-a face cu o relatare chipurile seacă, jurnalistică. În care totuși se inserează cioace și șopârle și bețe prin gard.
Or, atunci când un text se pretinde informativ, rece, dar în care apar judecăți de valoare, vorbim despre mecanica de propagandă. Sau doar despre prostie. Fie că-i una sau alta, fie ambele, nu pricepem cum de Apostol este azi în Germania la Euro altfel decât prin explicația dată de dictatura nemeritocrației în care ne scăldăm.
Cu atât mai mult cu cât inserția cu pricina suferă enorm din punct de vedere credibil.
Și uite cum ni se alimentează din nou sentimentul că și prin presa asta a noastră de azi mișună teribil fel de fel de acoperiți, fel de fel de învățați și educați în regim securistoidal, deci neimaginativi și foarte curve. Care impostori, coincidența naibii, sunt și răsplătiți cu ecusoane prin străinătate și cu diurne grase, oferind mediului înconjurător modelul palpabil de succes. În timp ce ăia care-și aparțin ajung cel mult să vadă-n viețuca lor doar peisajul fabricii dezafectate din Lupeni.
un gând muzical 