Pe cât de mult ador proiectul ăsta încă de pe vremea când Suzuka la nici 15 ani băga-n buzunar (live!) majoritatea vocaliștilor prog/power, pe atât de mult mă enervează. Iar acum, prin noua piesă, parcă mai mult decât niciodată simt în același timp euforie și nervi.
Pentru că RATATATA e un single care pe de-o parte e din categoria Syncopation, adică a rezultantei pe care ăia de la muzicisifaze.com (vorbind despre System of a Down) o concluzionau ca fiind ceva ce mănâncă la micul dejun trei sferturi din reprezentanții metalului extrem (…) înfulecă la prânz jumate din prog-metalul american si european (…) e paharul de vin de la masa neoglamerilor rătăciți prin anul 2000.
Pe de altă parte, tocmai forma asta de tip Cha Cha Eurovision 2023 (piesa Finlandei – pe care nu exclud ca japonezii s-o fi luat foarte mult în calcul cu ocazia Ratata), mi-a făcut mereu viața foarte grea în tentativa mea de a zice că Babymetal are bucăți aproape geniale de prog. (From Dusk Till Dawn), abil industrial Rammstein credibil în sfârșit datorită feminității magdalenistice (Metal Kingdom) sau autentice cântece de lebădă power precum Ijime Dame Zettai ori Akatsuki. În general, iubitorii stilurilor menționate tind să se împotmolească-n Articole și Paragrafe.
Iar RATATATA cu siguranță că nu mă ajută, deși mă încântă. Teribil!
Da lolol. Mai întâi pentru că se întâmplă pe acolo două chestii foarte mișto: 1. vreo 20 de subgenuri muzicale asamblate spiritual 2. bucuria intensă care pe mine unul m-ar face la o adică să propun ca imn social zicala aia din recentul basm al elevei din Ineu – ținând cont și de videoclipul oficial (de studio) unde neosecuriștii Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului sunt îndemnați să mai slăbească lațul comodității: trimiterile Georgianei și Alexandrei din Lupeni ori Alexiei din Sibiu.
Apoi pentru că aranjamentul e de-așa îndrăzneală încât e dificil de penetrat selectivul, fie și dacă acesta are în spate o bază solidă de date. E drept, ultima intervenție a presei noastre de specialitate a fost acum vreo doi ani (cinci ani în cazul Maximum Rock lol), de te miri cum de s-au evaporat brusc toți intelectualii și cunoscătorii deși respirăm în pline #valori! Coma profundă, în plin #parteneriatstrategic, are deja ani de pat. 2024.
E cert însă că proiectul Babymetal în asocierea asta cu Electric Callboy, grup german de electronic… core lol care se vrea abuz de formă în numele fondului (cu luările pe arătură inerente culturii pop), captează atenția în continuare mai ales din punctul de vedere al indispoziției cauzate de Articolul Adunării Comitetului.
Nici măcar trânta asta cu kitsch-ul nu e ceva nemaivăzut și nemaiauzit, precum susțin fanii înrăiți Babymetal (plătiți pe Facebook la postare via casele alea de discuri bizare nipone, mai ceva ca deontologii noștri pe metru pătrat). Și cu siguranță maniera muzicală în cauză nu-i deloc originală, ba dimpotrivă. Întâlnim azi la tot pasul fel de fel de combinații atât pe MTV, cât și-n scena progressive. Ca să nu mai vorbim despre punctul inițial de pornire: reciclarea. Totuși, proiectul Babymetal iar reușește să fie mai convingător decât mult mai mulți alții. De cele mai multe ori, insa, reciclarea inseamna o evolutie calitativa, ziceau tot ăia de la muzicisifaze (acu aproape 20 de ani).
Panta riscantă cred că e uzitată tocmai datorită consistenței. Și mai înclin să cred că apelul constant la imaginea fetelor de fete (mai ales a Suzukăi Nakamoto) prin care se cere vital respectul, protecția și încurajarea vieții, anume prin cârligul deosebit pe care-l conține o miștoacă puștoaică de 15 ani care își aparține în orice condiții (deși acum însăși Suzuka bate spre 30), joacă un rol esențial în credibilitatea musical pe care am simțit-o și acum.
Dar chiar și cerând sfatul rarilor noștri oameni-demni precum adolescentele Georgiana și Alexandra din Lupeni ori Alexia din Sibiu (ori, cică, Iulia din Ineu), la o adică mi-ar fi tare greu să trec de Adunarea Comitetului. Probabil pentru că proiectul Babymetal a ales dintotdeauna să aducă-n discuție linia subțire dintre psihopatie și dragoste (etică).
Oricum, e și o doză însemnată de patetic pe care muzica Babymetal, în lumina evenimentelor Georgianelor, Alexandrelor, Alexiilor, poate și a Iuliilor, every night when the sky turns red up above/I feel the beat in my veins, and I’m searching for love (…) here for the love and the friends I need, you know,
I’ll be there for good, whooooooooa, uuuu uuuuu, oooohhhh, oooo, uuuup, uuup, încearcă să resusciteze bucuria vieții făcând apel direct la interjecțiile de altfel atât de familiare în viața de zi cu zi. Cumva parcă până și BM își dă seama că tot nu rezolvă mare brânză (există deja de ani – iar azi sunt militărisme pretutindeni) tot stând între pereții artistici refractatri comozi. Acum parcă domnișoara Nakamoto, ca încă simbol de fată de 15 ani care vrea să descopere lumea într-un cadru zdravăn la cap, respectându-se măcar drepturile ei universale, geme mai teribil ca oricând, dă din șolduri mai nevrotică chiar și decât în Rondo of Nightmare. E mai de acum, din vremurile ei de puștoaică de 15 ani care-și aparține, nu doar (superb) epigon Kamelot. Că o face tot în armură de menaj e altă discuție. Cine știe? Poate că cel mai nimerit ar fi ca puștoaica Nakamoto la un moment dat să interpreteze dracului precum Madonna optzecistă prin bisericile Războiului Rece.
Dincolo de Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului, Ratatatatata mie mi-a confirmat că o fată de 15 ani dansând, cântând și aparținându-și ar merita ceva mult mai multă deferență; pe care atenție îndeobște o propune lumea noastră costumară ce a ajuns atât de bizară încât azi deține și susține de-a dreptul universități și facultați #libere care se intitulează Adunarea Națională de Informații.
Și cică era foarte rău înainte, acum e progres și valoare. Sau că la noi e doar bine, la alții e doar rău.
Adolescentele de zi nouă, Georgiana, Alexandra sau Alexia, și-au aparținut într-un mod pe care acum îl văd poate mai solid în proiectul Babymetal. Dar cum să-i conving pe șefuleți și directorași și reușiți că abdomenul fetelor din vis Carmen Trandafir/Oana Sîrbu merita de fapt încurajat și protejat? Punkerul Genya zisese el Tatăl Nostru înainte de a declara că-i fute-n gură, la propriu, pe toți ăia care mai au de gând să se ia de autentica demoniță Nezuko. Dar Genya avea spatele unor profi care-și aparțineau! În realul nostru CSAT doarme cu bulbuci, Itachi în variantă română fiind doar un securist care s-a prins că e mai la îndemână s-o pupe-n pizdă pe produsul securistoidal decât să-i spună fetei că e produs securistoidal. Că și de-aia Babymetal mă enervează cumplit în ciuda extazului.
I will push it to the limit
And everybody’s feeling the sound of the night
I don’t wanna stop, we push it to the limit
Together we will crash the morning light
un gând muzical 