Evenimentul ăla de tip Black Black Club din YYH, aplaudat live frenetic zilele trecute-n Sala Polivalentă, a fost întors pe aproape toate fețele în presa noastră de specialitate. Cu o excepție: fondul problemei.
Niciunul dintre formatorii de opinie și dătătorii cu părerea de frunte (GSP) nu a scos o vorbă despre faptul că fetele care iau parte la astfel de imbecilități sunt toate fie orfeline, fie provenite din medii unde bătăia (violul) e ca respiratul.
De exemplu, Alin Buzărin a bătut monedă pe faptul că fetele au semnat (de bunăvoie) contractul prin care se știa cam ce se va întâmpla. Iar Oana Dușmănescu a argumentat doar o altă jumătate de adevăr, anume grotescul oricum absolut evident pentru oricine zdravăn la cap.
Dar nicio vorbă despre cum s-a ajuns în situația în care un măcel de fete să fie expus public și legal în România anului 2024. Mai exact, nimic despre fibra fetelor implicate.
O fibră care-și trage seva din orfelinatele și străzile noastre #valoroase și #partneteniatstrategice în care astfel de tâmpenii sunt normă.
Roxana și Betty sunt azi la fel de obișnuite să încaseze pumni, să fie scuipate, bătute și violate cam cum suntem noi obișnuiți să mergem la supermarket. E o realitate pe care unii de pe aici o trăiesc zi de zi, deși unii intelectuali ne tot bombardează căpățânile cu lumea noastră haștag democrată și valoroasă și meritocratică.
Și hai să cităm direct din haștag Lumină, adică din Departamentul de Stat American: România este sursă primară pentru traficul de persoane în Europa. Grupurile vulnerabile includ copii din centrele de plasament, copii ai căror părinţi se află la muncă în străinătate, membri ai comunităţilor de romi, femei fără studii (sau cu puţini ani de şcoală) şi cu venituri reduse, migranţi şi solicitanţi de azil.
Așadar, miștoul pe care-l fac măreții gazetari la adresa fetelor (semnatare de bunăvoie) nu este doar incomplet, bazat pe lipsă de informații, ci și gratuit.
Pentru că fetele alea așa au trăit de când s-au născut. Cam cum trăiesc Buzărin, Geambașu, Ionițoaia sau Dusmănescu de fiecare dată când își iau salariul livrat de firmele de păcănele care-și fac reclamă prin jurul articolelor lor.
Pragul de durere al fetelor, nivelul lor de toleranță, este cu mult peste ce știu călduroșii. Și tocmai asta e problema: ca formatori de opinie ar trebuie să știe mult mai multe, nu să se rezume la niște valori comode cunoscute imediat și mestecate potrivit Articolului, Volumului, Adunării Comitetului via recuperarea tovarășului Ionițoaia, omul bun la toate când e nevoie. Căci, implicit, și formarea de opinie scontată va avea inerent alte și alte lacune, deci nimic bun.
Prin urmare: fondul problemei. Cum de tot există medii în care călitul ăsta cinic e perpetuat? Atât de mult încât tipele alea au ajuns la o vârstă-n care să-și și manifeste public abnegația crâncenă?
Căci fetele alea n-au mai mult de 20-30 de ani. Deci, s-au format în… democrație. LOL!
Au crescut și au învățat să supraviețuiască înghițind atrocități peste atrocități. Din punctul ăsta de vedere sunt mai eroine decât mulți dintre eroii cu icoane de pe GSP (nu-i vorbă, majoritatea dopați, adică hoți).
E ok? Adică e ok stadiul actual de sacrificiu pe care-l exprimă public fetele măcelărite de piticul ăla burtos? Putem aplauda ce ne-am fi dorit poate să aplaudăm în cazul Alexiei din Sibiu? Bineînțeles că nu.
Forma e foarte ușor de tratat, mai ales dacă ai niște mai multe cuvinte la tine. Beleaua apare când trebuie vorbit cu fondul. Iar despre esență: mucles prin presa noastră.
CSAT ar trebui, în fapt, să intre-n arenă precum Urameshi Team. Dar bizarii ăia se ocupă de zeci de ani cu altele, nicidecum cu Georgiana, Alexandra, Alexia, Roxana sau Betty.
un gând muzical 