E o asemănare foarte enervantă între elitismul adolescenților promovați azi prin mass-media și elitismul unor subgenuri muzicale mai moderne.
Butonam ieri televizorul. Am dat la Metropola TV peste o puștoaică de liceu… hai să zicem acum că doar destul de firav îmbrăcată, care spunea încrâncenată, sub sloganul presei cu pricina ce titra Tineri de Succes, că iubirea de sine e cel mai important lucru pe care trebuie să-l asimileze tinerii, că nu prea contează cei din jur, darămite socialul pe de-a-ntregul – cât timp există liniște proprie sufletească. Iar fătuca încerca să-și justifice demersul spartanist sub idealul autocunoașterii.
Eu unul m-am speriat!
Nu că frumoasa adolescentă era foarte firav îmbrăcată. La urma urmei și Erza Scarlet era mai mult în chiloți și totuși era un monument etic și, deci, empatic. La urmei urmei există și-n real extrem de competente care umblă mai mult în chiloți – le-am cunoscut cu tot securistoidismul lor (ghostig cică).
Ci pentru că era complet opusă fetelor de vârsta ei care în ultima jumătate de an și-au luat gâtul tot pe aici, prin România.
În sensul că recitarea ei potrivit Articolelor, Volumelor, Paragrafelor din nu știu ce manual tâmp de psihologie (sau orice altă pseudoștiință) suna de-a dreptul a biblificare. Una de altfel nicidecum ancorată poveștii cristosești.
Frazele pe care frumoasa fătucă le recita fără să clintească un ochi sau piciorul de pe celălalt picior expus foarte interesant – scuze!, dar racolatele și înregimentatele au darurile astea bănuibile – aduceau aminte mai degrabă de reușitele noastre celebre bolșevice.
Dar cum totuși suntem în 2024, deci într-o lume ce se presupune nu doar că vrea să îndrepte imbecilitătile, ci chiar să facă o lume mai meritocratică, văd că reușitele de prin mass-media noastră, fie și alea de-o vârstă cu Georgiana și Alexandra din Lupeni sau cu Alexia din Sibiu, au un discurs care nu se deosebește câtuși de puțin de așa-zisele starlete de tristă amintire. Ba respondenta noastră mărturisea că îi vine să se pupe atunci când se uită în oglindă. Desigur, o înțelegem: şi nouă lol. Dar asta e altă discuție.
Și nu ne referim la ideologia cu pricina, ci la practica călcatului pe cadavre ce ne guvernează scopurile cu tot mai multă și mai multă determinare.
Or, noi i-am spune tipei că nu, idealul de mai bine nu e căderea-n cultul personalității (indus!), nici închinarea la securistoidismul ghostig, nici enormitatea buricului lumii, ci atenția și la cei din jur din moment ce noi, cu toții, trăim totuși într-o societate. Căci spartanismul ăsta reeducat și readaptat inevitabil rănește cumplit iar și iar pe altcineva.
Desigur, nu ea e de vină. Că n-are cum o fată de 15-16 ani să fie trasă la răspundere pentru scările infecte de valori pe care le-a asimilat. Mai ales în contexul unei luciditați datorită căreia n-o putem nici suspecta de psihopatie patologică. Poate doar de psihopatie temporară, captivă mersului cumsecuvine, moda enormităților. Dar, trăiește! pfewwww… deci se poate regenera!
Pe de altă parte, da, Georgiana și Alexandra din Lupeni ori Alexia din Sibiu au depășit singure (sau au dovedit că puteau face o lume veritabil mai bună dacă erau încurajate și protejate), complet singure, dracii Articolelor, Volumelor, Paragrafelor, Adunărilor Comitetelor. Dar alea aveau stofă de lider.
De la fătuca noastră adulată de mass-media nu avem neapărat astfel de pretenții, cu toate că ea e elevă la Arte, acolo unde voia să ajungă și Alexia – dar și Petrini voia să fie filosof, iar pe la Facultatea noastră de Filosofie se află și bizari precum Gabriel Liiceanu. Am vrea doar ca superba puștoaică să-și aparțină cândva. Că nu apoteoza căcatului din curtea proprie, nu abrutizarea, pe care o pompează băieții deștepți pentru ca nu cumva să se trezească prea multe spirite sănătoase, promovată îndeobște prin cabinetele noastre televizionistice de psihologie și psihiatrie (și numerologie, astrologie etc.) militară, cu sute de lei pe oră tarif, e cheia unei vieți mai zdravene la cap.
În mare, cam la fel acționează azi și trupele de prog. rock (metal) sau jazz ori compozitorii de clasic. Se tot mestecă aceleași tempouri tehnice, de luat ochii lumii, dar care pe fond zic nimic. Repetitivitatea lor cu iz pompos este însă extrem de evidentă atunci când asculți Georgianele, Alexandrele sau Alexiile.
Gașca OU, din China, sigur, sub îndrumarea dementului (după cum îl cacterizează presa noastră de specialitate) Devin Townsend, măcar încearcă.
un gând muzical 