Treaba asta, cântată pe la începutul anilor 2000 mai degrabă ca efect continuator (comercial) Fata din Vis și chiar Călător Spre Infinit decât ca piesă de sine stătătoare, arheologic vorbind lol, cred că a cam a fost pe picior de egalitatate cu îndrăzneala actuală a japonezilor de a plusa popul autohton peste heavy metal, cu efectele euforice (globale) de rigoare, dar și cu aproape orice melodicitate chipurile antitetică europeană prin care niște Nightwish au dus și altfel mai departe sentimentele de zi cu zi.
Carmen a fost, este și probabil va fi doar un soi de Andra cu voce, evident, mult mai interesantă, dar și personaj mai puțin adaptabil. De altfel, episodul de față a fost cam ultimul ei moment muzical semnificativ.
Curajul de a crede în sunetul tău, dar și voința de a sparge totodată niște bariere, în sensul că împrumutul nu-i rușinos cât timp nu-i complet epigonal, nu prea s-a auzit pe aici. Nici înainte de piesa subliniată acum, cu atât mai puțin după.
S-o luăm altfel. Cum ați fi gândit voi Fata din Vis cu o voce feminină în prim-plan? Dar Călător Spre Infinit? Bașca, dacă ați fi și avut misiunea de a combina abordările respective în ideea unei prezentări deosebite cu rol pompos de Reunion, de aniversare, comemorare!, unde Fata să reînvie bla bla?
Și mai e ceva: Jocul Ielelor.
Copilul ăla murea, animând scena noastră optzecistă nu doar muzicală, căzând din brațele tatălui său. Cu siguranță că nu era un subiect abordabil atunci pentru idealurile Mamaia, scopuri roz în care de altfel Carmen inițial a captat atenția.
N-am ezitat sǎ alerg pe orice drum ce ducea cǎtre tine
Indiferent cât de uşor sau greu mi-a fost
Acum sunt gânduri fǎrǎ rost
Nu, noi, ăștia de la SSR, n-am ezitat, dar totuși Georgiana și Alexandra din Lupeni, Andreea din Argeș sau Alexia din Sibiu sunt acum moarte, deci, da, pare că sunt cam gânduri fără rost.
Ce vreau să spun e că astfel de eterogenisme :O ar fi putut da seama, încurajate și protejate, de o oarecare agățare cetățenească. Căci Carmen urlă pe refren, cum urla și tatăl din Jocul Ielelor, amintind visceral că, vorba aia, nici măcar natura n-a făurit ceva mai mișto decât cracii de fată.
Eșecul autohton e însă teribil. Muzica pe aici, deci cultura noastră, e în comă profundă, prea dependentă de Articole, Volume și Adunări ale Comitetului, Carmen a renunțat demult la muzică, doar i-o suge unui numărător de cornăre, nici ăla prea abil în ceea ce-i provoacă babanul salariu, Compact, prin imaginea lui Paul, a căzut complet în ridicol pe la nu știu ce zile grandioase de primărie obscură, iar Fetele din Vis pleacă pe capete.
un gând muzical 