Stăteam ieri ca prostul și așteptam să se deschidă poarta cimitirului la fix 8.00, potrivit afișului de la intrare, ca să încununez cumsecuvine așa-zisa ziua mea și a UNICORNeliei. Într-un final apar groparii cu cheia, coborând relaxați dintr-un Bolt cu vreo juma de oră întârziere. Asta după ce în prealabil eu mă sardinasem disperat prin autobuz ca nu cumva s-o supăr pe fată. Deh, dacă nu mi-a plăcut cartea…
Tot înainte fusesem la fel de bizar. Tanti de la florărie mi-a atras atenția că trandafirul ales de data asta nu e ăla mov, ci e… ciclam.
Și cum bălteam eu așa și meditam necăjit la culori și la Kurama din Team Urameshi, mi-au sărit în ochi două chestii: prima că gardul ăla maroniu – chiar stacojiu, NA! – de tip Guantanamo care înconjura cimitirul până mai luna trecută era acum tupilat în spatele unor grilaje gri pușcăroide trântite cu rolul de a susține niște iederă ce se presupunea că s-a cățărat natural pe acolo (paralizând vreo juma de an traficul pietonal), dar care, evident, era de-un fals în acte mai ceva ca muzica Symphony X. O fi fost în cauză simțul estetic ce-l caracterizează pe mărețul Băluță, primarul și icoana Sectorului 4 din București.; a doua că vizavi de strada cimitirului trona ditamai mega ecranul cu mutra lui Drulă de la USR care-n flash-uri de ultimă generație ne zicea să nu-i lăsăm (nu se specifica și pe cine anume) să ne fure viitorul!!!! – Drulă, singurul membru USR care m-a făcut mereu să cred că Dan Barna chiar are o urmă de inteligență.
Cornelia însă era la fel, tot cu privirea ei superb de rechizitorială.
Nu mi-a fost astfel deloc greu să aleg imnul Sky Sound Radio pentru luna curentă, mai ales că-i și luna ducerii UNICORNeliei, o fată de altfel reală care mi s-a părut în contextul de ieri cu atât mai mult iconică: Leah – Archangel, de pe noul album The Glory and the Fallen. Asta și pentru că se zice că Dumitru, bunicul Corneliei, îngropat mai sus de ea, purta numele unuia de cică protejează prin excelență Bucureștii.
princes of the nations!
un gând muzical 