Bănuiesc că toată lumea a văzut filmul răsdifuzat A Few Good Men (Oameni de Onoare tradus – interesant de inspirat – la noi), pelicula cu Jack Nicholson, Tom Cruise, Demi Moore și Kevin Pollack premiată în 1992 cu premiul Oscar. Deci toată lumea cred că-i familiarizată cu tema de acolo, anume asasinatul înfăptuit în numele orbescului Articol, Volum, Paragraf, Adunare de Comitet.
Punte peste timp, astăzi cică se dă verdictul în cazul crimei din Građina Botanică din Craiova unde, anul trecut, o fată de 14 ani care voia să vadă niște flori a fost înjunghiată de un elev… la un liceu militar – sub pretextul, declarat la proces, că, printre plante, puștoaica prea părea fericită pentru nivelul de toleranță al militarului.
Nu ne preocupă acum atât sentința, nici să ne transferăm în Kurama din YYH, nici conduita acuzatului precum pe prostălăii ăia cu pancarte haștag din fața Tribunalului Dolj care aveau o profundă problemă doar cu rânjetul asasinului din timpul audierilor, de parcă un dezaxat ar mai putea avea mustrări de conștiință, de parcă i-am cere empatie la modul serios lui Martin din romanele lui Gustavo Bolivar, cât că dezaxatul cu pricina era elev la un liceu… militar (în momentul asasinatului).
Poate că bietul băiat ar fi ucis oricum, indiferent de apartenența socială la care ajunsese. Nu știm. Ce știm însă cu siguranță e că, la momentul crimei, era parte militară. Deci, că niște unii îl evaluau constant (psihologic se zice… nu?), potrivit cerințelor teoretice ale meseriei, și totuși îl țineau acolo, dincolo de faptul că îi acceptaseră respectiva apartenență din start.
Și aici simt că trebuie să leg cazul nostru cu filmul lui Rob Reiner (scenariu Aaron Sorkin). Pentru că șefuleții și directorașii și decidenții Întru Siguranță Națională din țara asta, cei care l-au înrolat Întru Militărie (aka Siguranță Națională) pe bietul băiat, mi se pare că trebuie să-i ducă cel puțin o lumânare Melisei din moment ce au băltit, deși se presupune că veghează alert la siguranța noastră de competenți, dracului, ce sunt: pentru a-l măcar ajuta la timp cât de cât pe bietul băiat.
Prin urmare, moartea înainte de vreme cu pricina putea fi extrem de mult evitată. Aici nu vorbim despre un cetățean banal care s-a scrântit brusc după vreo mare bruscă dramă – după care s-a decis să bage cuțite-n fete. Vorbim despre un cadru militar, deci despre un individ supus constant, nu?, testelor și veghei permanente… ca să Siguranță Națională.
Doar că treaba asta cu probele psihopupu, dincolo de faptul că-s la rândul lor făcute, în mare, de impostori, adică de niște pipițe licențiate, masterande și doctorande pe la nu știu de facultate încropită peste noapte – cu drepturi, altfel, depline lol (și nu vorbim doar despre latura privată), firesc din moment ce-n educație nu se investește mai nimic serios pentru că PIB-ul trebuie aruncat pe doleanțele firmelor de armament, e praf voit în ochi. Și e voit pentru că în Militărie doar dezaxații sunt acceptați și încurajați. Sau, cel puțin, ăia care respectă oricum, oriunde, Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului, după cum urlă însuși colonelul Nathan R. Jessep pe la finalul regiei.
Nimeni zdravăn la cap nu are cum să înghită tiparul militărismelor. Nimeni nu are cum să se înroleze, zdravăn la cap fiind, în ideea că se luptă cu nu știu ce Rău. Nimeni, zdravăn la cap, nu are cum să aplaude mașinării de ucis. Instinctul de conservare, viabil pentru orice viață de pe Terra, nealterată, de la ultimul guguștiuc până la primul om, cere natural voința de a trăi. Comunicarea, dracului, n-a apărut și dezvoltat alandala, nici la guguștiuci, cu atât mai puțin la noi.
Or, când niște unii se uniformizează de bună voie, automat nu-i a bună.
Că doar nu vorbim, în realitate, despre Stăpânul Inelelor. În realitate, după cum însuși Tolkien afirma în prefața Silmarilion, nu există bine tare și rău tare, nu există personificări palpabile.
Dar există bizari, bolnavi mintal, mercenari, turnători, securiztori, Head of Deputy Chef etc. Or, ei întotdeauna pun mână alandala pe arme, vezi vremurile României de sfârșit 89 – început 90, doar pentru că li se permite.
Astfel ajungem la psihopații ancorați în realitatea progresisto-financiară. Marii psihopați. Lockheed Martin, de exemplu.
Căci până și Nathan R. Jessep era doar o unealtă, după cum avea să dovedească justiția apărării din film. Code Red acolo era un soi antagonist System Alert 871 din ulteriorul Sword Art Online.
La care mari psihopați, suficient de abili încât să priceapă că se lăfăie-n lux numai și numai dacă alții pleacă alandala, decidenții noștri, aleșii noștri, se închină.
Și nu doar ei: mișto democrație. Ci si presa, mai ales presa! Care, cică, ar trebui să militeze nevrotic pentru… viață. Pentru Paza Democrației, în ciuda… Suntem însă bombardați zilnic cu fel de fel de jurnaliști specializați în militărie.
Tendința lumii noastre e doar spre militărie și doar militărie. A se vedea PIB-ul nenorocit ca să nu știu ce F-nuștiucâtșpe. Ei bine, la achiziționarea aberantă a lui F-nuștiucâtșpe și a moțoțoaielor Patriotice lol ca să nimic, că doar nu suntem în război cu nimeni lol, cine achesează? Cine le-ar manevra? Păi doar dezaxații, că doar nu noi. Nouă ne plac muzica și fetele.
Prin urmare, Melisa a murit tot din cauza doctrinei milităriste însetate prin excelență de sânge (că altfel n-ar exista) în care ne scăldăm prin absolut toate ramurile sociale. Georgiana și Alexandra din Lupeni, ori Andreea din Argeș, sunt acum mâncare de viermi înainte de vreme din cauza identicei nebunii: educație sănătoasă canci (deci ioc empatie, ioc meritocrație, ioc dialog), militărisme și Articole, Volume, Adunări ale Comitetului din plin. Pacea n-are valoare pentru dezaxați, deci ea nu-i câtuși de puțin susținută din moment ce asta ar însemna și falimentul magnaților din fruntea firmelor de armament.
Bașca, fetele alea, spre deosebire de Harold Dawson și Louden Downey, au refuzat din start să militărie. Bine… exceptând-o oarecum pe Melisa care doar voia să se uite la niște flori și să se sărute cu iubitul ei – altfel, avem moțoțoaie de ucis de ultimă generație!! #ParteneriatStrategic #PNRR
Am visat aseară că mă însor cu Valeri Laitinen. 😀 Cu Valeria Belokosova adică, vocalista trupei ucrainene Aftermoon. Mi-a picat ieri în mână albumul Night Shift și am avut din prima senzația că retrăiesc dracii Articolelor, Volumelor, Adunări ale Comitetului când eram în tură de noapte ca să nu știu ce Siguranță Națională. M-am stârnit, psihologic, poate și din cauza substantivului Amity cu care se deschide discul. Din câte știu, Amity e probabil singura refractară pe bune din istoria Disney.
un gând muzical 