I will fight if I live another day. IF! Un soi de: sunt grozav (doar) dacă mai apuc, dracului, ziua de mâine.
Așa începe noul single Xandria, piesă nu-mi dau încă seama cât de credibilă-n totalitatea ei din moment ce muzica grupului german, cel puțin din clipa alăturării foarte expresivei Amber Vourvahis, se agață de-un perceptibil ce reduce destul de mult la absurd treburi mai alambicate precum tematica dreptului universal.
Pe de altă parte, sinceritatea acestui tip de muzică, mai ales narată de-o Amber destul de dezinhibată, ca pur și simplu fată, cetățeană, accesează o pătură mai largă tocmai datorită lizibilitații. Iar gândurile bune sunt la urma urmei de necontestat.
Și tocmai pentru că avem de-a face cu o cetățeană, dansabilul, deci accesibilul, privind totodată de la ONU până la Cartă, cu Declarația Universală a Drepturilor Omulului cu tot, noua piesă Xandria, așa, comprimabilă, e tare simpatică azi.
Dar e și dramatică, în ciuda melodicității, dacă ne gândim că drepturile universale, de altfel dezirabile prin toate Articolele, Volumele, Adunări ale Comitetului, sunt în concret cam la șto.
Să luăm România ca exemplu, că trăim aici. O țară membră UE, membră NATO, dar în interiorul căreia peste 50% dintre copii se culcă înfometați. Unde peste 80% dintre tineri n-au predictibilitate, deci pleacă. O țară unde prin preajma lui 25 decembrie se bombardează cu reclame și cumpărături mirobolante sub brad, dar în care majoritatea copiilor, cei care n-au avut hâț băftălăul să se nască unde trebuie via 0125, doar visează la o chestie mai încălzită. Iar cifrele înspăimântătoare, că aici e marele pocinog, se agravează pe zi ce trece.
Or, in atare condiții cu siguranță nu putem vorbi despre respectarea Constituției în vigoare, Drepturilor, Cartei, bla, bla.
Prin urmare, muzica Xandria din 2024 cred că e pe cât de simplistă, pe atât de viabilă.
Din moment ce două adolescente din România, din abandonatul județ Hunedoara (Lupeni lol!), au zis prin povestea lor, nu departe de decembrie anul trecut, că se pot agita doar dacă, dracului, mai apucă ziua de mâine, atunci eu unul nu prea văd cum mai putem vorbi solemni despre convenții, eficientizări ale drepturilor fundamentale, bla, bla, bla. Iar fătucile alea nu-s excepții, ci regulă de spațiu actual.
Nu cred că mai putem bălmăji comozi printre costumari ajunși și clădiri pompoase din moment ce două adolescente imaginative, adică baza bazelor, care-și mai și aparțin, aleg azi să plece definitiv. Dincolo de cohorta tinerilor care aleg să plece considerând că-i mai bine sclavete la vase decât n bombardamentul cu Articolul, Volumul, Adunarea Comitetului. E o discrepanță majoră între bolboroselile lui Fukuyama, copiate la virgulă de mai toți costumarii cu funcții, și realitatea teribilă.
Dreptul Universal este dreptul tuturor de a avea o viață bună, de a avea măcar un cadru cât de cât zdravăn la cap care să ofere dezvoltarea fericită. Iar cum Dreptul Universal este garantat de toate marile scriiciuni, starea de fapt ce favorizează regionalizarea drepturilor omului este complet în contradicție cu dezideratul unei vieți bune la care cu toții avem dreptul.
“Reconstituirea evenimentelor din 1989 poate duce, în activitățile de la clasă, la discuții contradictorii și susținerea unor puncte de vedere divergente, dar este necesar ca acestea să fie abordate deoarece reprezintă o parte importantă a istoriei recente care ajută la înțelegerea prezentului” – se spune în programa apărută în Monitorul Oficial ca urmare a materiei Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România introdusă recent în programa școlară.
Păi ce reconstituire mai mare e alta decât că scările de valori continuă să fie și azi cu susul în jos, securistoidismul e religie (vezi mai ales presa – instituția cea mai puternică din prezent), iar reușitele mari nu vin nici azi dacă n-ai limbajul Anei Pauker? Altfel, dialogul e foarte necesar. Dar nu și atunci când el este obligatoriu (vezi refuzul de a-ți păstra tăcerea din drept). Pentru că atunci, ca orice solicitare sforțată, vorbim despre tiranie – da, poate exista și convorbirocrație. Una la fel de rea precum gândul ăla sinistru prin care unii decidenți voiau să introducă obligativitatea vizitării muzeelor (anti)comuniste.
Dar, ca o paranteză, cum pot tinerii asimila niște valori autentice din moment ce-n Constituție, chiar în Articolul 1 se spune: în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.?
Nu știm nici azi dacă am avut parte de-o Revoluție autentică. De 30 și ceva de ani dosarele cu pricina se tot plimbă de colo colo.
De unde și presa actuală care-i la fel de Teodor Brateș precum Teodor Brateș.
Și care tradiții democratice ale poporului român?
România n-a fost niciodată democrată până în 1990 – când mai degrabă s-a atașat un precept, nicidecum n-a fost rezultatul vreunei mari voințe colective.
Prin urmare, cum pot tinerii noștri vedea adevărul sau discuta zdravăn la cap (! înțeleg că ăsta cică ar fi scopul actual al Costumarilor) ca să afle adevărul din moment ce fondul de la care pleacă e plin de ocultism?
Și uite cum tinerii noștri vor memora niște absolutisme din manualul cu pricina doar doar să prindă un loc călduț la nu știu ce liceu pompos. Atât și nimic mai mult. După care vor merge la fel de tembeli la facultatea de unde vor lua foarte lejer o diplomă, asta dacă nu se cheamă Georgiana și Alexandra din Lupeni, căci și instituțiile și profesorii cu pricina trebuie să-și justifice activitatea (e citat din instuțiile și profesorii cu pricina). După care vor ieși în lume. După care… Dumnezeu cu mila.
Între timp, lumea le va da în cap. Deși nu e vina lor. Nu au un cadru sănătos să se dezvolte, deci cu atât mai mult nu e vina lor, dincolo de faptul că nicio persoană aflată-n plină dezvoltare nu poate prin excelență fi acuzată de starea mizerabilă din prezent.
Are o anumită lejeritate, ok, muzica Xandria, mai ales pe acest nou single, dar mie mi se pare că e totuși extrem de practicabilă.
un gând muzical 