Sacrum – Bautizame

Fiind noi niște cetățeni foarte responsabili, deci indivizi cotidieni care se întreabă cine mai exact sunt ăștia care candidează acum, care ne vor reprezenta și avea grijă de vieți (bune), ne-am uitat peste câteva dintre afișele pretendenților la primăriile capitalei noastre. Astfel am dat peste următorul expozeu semnat Mihaela Ștefan, membră USR (cunoscută cică sub supranumele de Profa de administraţie), candidată anul acesta pentru funcția de primar la sectorul 6:

(…) iar cele mai importante lecții pe care le-am învățat până acum sunt următoarele:

• echipa este esențială, liderii sunt cei care construiesc, dar care te fac și pe tine să vrei să construiești alături de ei

Remarcăm câteva bizarerii.

Mai întâi, într-o democrație autentică, nu (doar) liderii sunt cei care construiesc. De fapt, ei, reprezentanții noștri, tocmai asta sunt: reprezentanți. Atribuirea acestei trăsături stricte de constructor unei elite tari (liderii) se aplică în regimurile totalitare, nicidecum în conformitate cu Constituția noastră de azi.

Prin urmare, acel te fac și pe tine să vrei ne amintește mai degrabă de trăznaia generalului (SRI) Anton Mugurel Rog care anul trecut ne spunea, nouă, cetățenilor: te determinăm să faci ceva ce tu în mod normal nu vrei să faci. Și, cum să îți spun, să îl faci cu plăcere și să îți dorești să faci treaba asta.

Doamna Ștefan mai avea un pic și atașa oratoriile lui Corneliu Vadim Tudor poetizând la superlativ despre mărețul conducător. Dar încă să nu dramatizăm!

Și să mai spicuim din textul (oficial – publicat pe site-ul domniei sale) cu care politiciana dorește să obțină voturile cetățenilor din București, sector 6:

Experiența protestelor m-a făcut să înțeleg că schimbarea reală se poate face doar dacă ești parte din procesul decizional.

Din nou ciudat – cel puțin într-o democrație autentică ce prin excelență se bazează pe meritocrație, de asemenea autoproclamatul vis al doamnei Ștefan: (…) cu obiective clare de reconstrucție a României și de stabilire a unei democrații autentice în țara noastră.

Doamna induce vizarea funcției de conducere indiferent de situație. Cu alte cuvinte: ȘEF! DIRECTOR!. Și atât…

Asta-i o altă meteahnă totalitară: oricum (oricât de tembel ești), oricând, trebuie să ai putere.

Pentru că schimbarea reală (în mai bine, presupunem că vrea să spună doamna Ștefan), după cum ne arată istoria, mereu a început și s-a sfârșit cu cetățenii cotidieni. Marii filosofi greci, de exemplu, nu ocupau nicio funcție de conducere. Iar ei cu siguranță au îndulcit semnificativ viața de pe planeta asta. Nici Kant ori Mill ori Nietzsche ori Hume nu erau șefuleți ori directorași. Chiar deloc lol.

Desigur, ei, liderii, în calitatea lor de reprezentanți, au pârghii. Deci pot accesa mai binele mai repede. Dar să spui că schimbarea reală se poate face DOAR dacă ești șefuleț sau directoraș înseamnă să negi visele și speranțele unor Georgiana sau Alexandra din Lupeni, adolescente care, înainte de a urma vreun curs securistoid de la SNSPA, au ales să-și aparțină. Înseamnă să negi furia publică (și tot istoria ne-a arătat ce li se întâmplă ălora care se proțăpesc în Olimpuri închipuite).

Am ales să rămân în USR pentru că oricum ai privi lucrurile, USR rămâne adevărata soluție liberală pentru România.

Mai zice doamna Ștefan în prezentarea sa menționată.

Carevasăzică, oricum am privi lucrurile, orice părere am avea, oricât ne-am folosi creierul, tot USR e șmecheria.

Remarcăm altă meteahnă cu iz dictatorial în spusele doamnei Ștefan.

Dacă se rezuma la minus oricum am privi lucrurile (ai! – tipa e școlită de SNSPA suficient de abil încât constant să facă apel la imperativul isteric specific securistoizilor, supraveghetorilor și veghetorilor), atunci, în cadrul unor argumente solide, am fi putut accepta că USR e singura soluție liberală pentru România – prin poate argumentul antitezei.

În fine, ce cred că e dramatic în toată povestea e că prezentarea buclucașă nu a fost scrisă de vreun recuperat de tovarași precum Ovidiu Ioanițoaia.

Mihaela e cu un an mai mare decât mine. E născută-n 1986. Și totuși are limbajul ăsta ce l-ar fi făcut tare mândru pe Emil Bobu.

Asta cred că e marea dramă.

Mulți apropiați îmi tot spun că degeabă mă agit să apăr tinerii. Când, evident, zic ei, tinerii de azi sunt așa: mai emilbobiști decât Emil Bobu însuși, ahtiați după succesul pe care-l conferă școlile securistoidale de tip SNSPA, instituții mutilante de spirite și gândire critică.

Dar eu am însă exemplul unor Georgiana și Alexandra din Lupeni. Și ele erau tinere. Iar ele n-au putut să mestece răzvanburlănismele astea potrivit Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului, Echipele, Echipele!, gramada cere vârf etc.

Ba mai mult. Potrivit tuturor statisticilor oficiale, majoritatea tinerilor născuți în România fie au plecat de aici, fie vor s-o facă. Deci, majoritatea lor au făcut indigestie de la seminarul de bine propus prin facultățici cu denumiri pompoase încropite peste noapte.

Au rămas adaptabilii, ok. Precum Mihaela Ștefan. Iar fătuci din astea, ajungând atât de sus pe scara socială, iau fața, dând impresia că setează o modă: așa reușesc tinerii.

Da, aici așa reușesc. Doar că se pune problema formei reușitei în raport cu fondul.

Chiar a reușit Mihaela în viață?

Încropind Rapoarte de Activitate pe care mult mai simplu le-ar fi putut exprima la rigoare empatic… ce, dracului, am făcut io până să mă mut de la țară-n București și după?. Că nouă acum ni se pare că adolescentele Georgiana și Alexandra din Lupeni au reușit mult mai mult în moarte, din păcate.

Rapoarte de Activitate :O care trimit direct către Revoluționarii de carton.

Ianuarie – februarie 2017 am participat la protestele împotriva ordonanței OUG13

Ne mai informează lol Mihaela.

Or, la o revoluție te duci din convingere, în numele unor scări de valori veritabile, nu ca să-ți declami ostentativ frumusețea prin C.V.-uri, nu ca să-ți iei certificate și diplome și scutiri de impozite.

Cam cum s-au dus la manifest Georgiana și Alexandra pe fabrica aia dezafectată din Lupeni. Loc deja simbolic pentru starea de fapt a României actuale.

Mihaela, la o adică, trece și peste problematica Punctului 8 de la Timișoara. S-a născut în 86… Însă, prin ce spune publicului, nu se disociază câtuși de puțin de bonapartismul căpățânilor ce au tot nenorocit țara asta.

Și uite cum eu unul iar nu mă voi duce la vot, deși apostolii democrației iar mă vor trage de urechi că degeaba vreau democrație – meritocrație – dacă nu votez.

Am ajuns însă la convingerea că neducându-mă să dau girul totalitarilor ăstora, alegând (!) să nu mă duc, transmit și eu un semnal cetățenesc, deci democrat.

La urma urmei, pentru primăria capitalei, în 2024, se înfruntă un medic extrem de dubios, un criminal dovedit, un mega incompetent dovedit și un sclavete al sofistului Sorin Lavric.

Păi să nu-ți vină să… pleci? Mai ales când vezi că ușile se deschid doar și doar și doar dacă te perfecționezi pe la școlile securistoidale… Că doar nu ne-am pierdut mințile atât de cumplit încât să credem că în România de azi #valoroasă și #parteneriatstrategică Georgiana și Alexandra din Lupeni, neasimilate evident în stil SNSPA, ar fi fost lăsate să candideze la ceva, orice!

În concluzie, azi pare că e mult mai rău decât înainte. Dacă atunci exista un Vişinesc la 999 de civili, azi e senzația că sunt 999 de Vişineşti la un civil. Nu este deloc exclus, având în vedere sistemul actual al succesului, ca Mihaela Ştefan, în intimitatea ei, chiar să creadă că-i bine ce face şi ce zice, nedându-şi seama că în fapt e o micuță Vişinescu strict potrivit Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului. Ăia sunt chitiți să facă să placă ceva ce în mod normal n-ar plăcea: na că iar apăr tinerii :)))

Por vanidad despertarás en el mismo infierno