E foarte interesant cum un drogălău – spre ciuda intelectualilor de haştag TV recuperați brusc doar anti Untold – destul de teribilist (a şi avut mereu o gagică ce a ştiut mereu cum să speculeze extravaganța), başca şi foarte frustrat de o industralizare infinit mai gri decât blocurile noastre bolşevice (mai ales prin caterinca şaptezecistă cu iz de plimbări prin caleaşca Mamei-Mari întru protecții cehoslovace), printr-un adaos de YOUTH, C’Mon!, bagă şi azi în buzunar costumarii la patru ace fixați şi parafixați în fotolii comode, domni şi domnițe ce se presupune, căci aşa indică forma, că pun mare preț pe generațiile tinere/nenăscute, deci ca au o putere de coordonare pe model Asuma din Naruto, dar care impecabili, azi, privind totuşi şi la milioanele şi milioanele de tineri dacă nu înfometați de-a dreptul, măcar robotizați, pierd teren văzând cu ochii în fața dansului.
În sensul că impecabilii menționați exclud dansul ca fiind parte credibilă din butoanele costumelor impecabile. Eşecul lor e însă foarte vizibil atât în viața de zi cu zi, cât şi-n predictibilitatea ălora ce vin din urmă.
Dar e o greață încă şi mai mare!
Unii dintre costumarii ăştia, fixați şi parafixați în fruntea agorei, au căpătat atât de mult tupeu încât mai nou spun descriptiv pe paginile lor social-media: rocker, psihiatru, scriu.
Manifestul Georgianei şi Alexandrei din 9.12.2023 (deci în vremuri #parteneriatstrategice) face totuşi pipi şi caca pe declamațiile formelor fără fond.
Din păcate, aici drogălăul & compania de drogălăi rockeri, cumva psihopupu (social) şi cert scriitori, încă de la magistralul album Master of Reality (1971) încoace, anume Bill, Tony şi Geezer, eşuează de asemenea parțial, mai ales citind ultimele versuri din Children of the Grave.
Show the world that love is still alive, You must be brave! Or you children of tomorrow are children of the grave. Eu unul, privind la mediul imediat înconjurător, văd că doar tupeul-fantastic contează.
Uşile se închid, mai ales dacă îți aparții. Chiar şi-n vremurile noastre. Sub egida compromisului se scuză orice… hai să nu-i zicem atrocitate neapărat, dar, oricum, imoralitate.
Or, unii tineri, dacă nu sunt ucişi de-a dreptul în numele War Pigs, drepturile pozitive fiind în genere doar un dat din buze pe la haştag TV, la fel şi excitarea meritocrației, pur şi simplu nu au cum să aibă o viață bună rezumându-se la comodul aranjament. Unii simt că nu merge şi aşa.
Şi atunci se aruncă de pe blocuri, ținându-se de mână şi privind spre nori. Căci oricât de curajos ai fi, drumul se înfundă tocmai din cauza curajului amintit.
Iar presa are mare grijă să întrețină starea de fapt, de la Scânteia pâna la Excelența CNN, deoarece însăşi substanța meritocrației i-ar anula pe aranjori şi dirijori, exaltând contrar fete excepționale-n imaginație precum neica-nimeni Georgiana şi Alexandra.
Astfel, batista pe țambal e gata. Desăvârşită! Cu prețul teribil pe care l-am simțit dinspre fabrica aia dezafectată din Lupeni.
Începutul liric din Children of the Grave însă menține o oarecare antiteză, încă din 1971. Mi se pare că dublează determinarea Georgianei şi Alexandrei. Iar apelul la argumentul cu pricina înmulțeşte drama cotidiană pentru că se presupune că actualul, mai ales ăla îmbrăcat impecabil ce şede-n fotolii megalomane de vremuri noi, fixate şi parafixate, ar fi digerat ceva din istorie, deci că până şi Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului ar fi fost azi cel puțin ceva de discutat, de vorbit, de relaționat.
Ozzy, cu acel… nu ştim cât de nestudiat şi nepremeditat Youth, C’mon!, îmi place să cred că voia să le tragă înapoi pe Georgianele şi Alexandrele. Mai ales că ele chiar aveau de ce fi trase înapoi. Peştele însă de la cap se împute, cu atât mai mult cu cât Georgianele şi Alexandrele dau seama scărilor de valori veritabile. Totuşi, Children of the Grave rămâne şi o muzică extrem de visătoare, deci mişto.
Revolution in their minds, the children start to march
Against the world in which they have to live
And all the hate that’s in their hearts
They’re tired of being pushed around
And told just what to do
They’ll fight the world until they’ve won
And love comes flowing through, yeah!
un gând muzical 