Ca și-n cazul din Lupeni, vorbim acum, inițial, bazându-ne pe ce informații oficiale avem: un băiat de 15 ani s-ar fi aruncat ieri de bunăvoie de la etajul 4 al internatului unde stătea, lăsând un bilet de adio în care zicea că nu e încurajat, susținut și, pe cale de consecință, protejat. Băiatul se pare că o căuta pe fond pe numita Zy.
De asemenea, toată presa noastră susține că puștiul tocmai ce fusese declarat apt psihologic la admiterea pe care a dat-o pentru a intra la Colegiul… Militar (!) din Alba Iulia.
Și aici ne oprim puțin asupra subiectului care ne interesează momentan: Articolul, Volumul, Paragraful, Pagina, Adunarea Comitetului.
Ca și-n cazul din Lupeni și ca în mai toate situațiile nenorocite care implică tineri, ne întâlnim din nou cu problematica evaluării tărtăcuței – care brusc se rezumă la o anume spălare pe mâini: să citească instrucțiunea, mai departe…
Georgiana și Alexandra au sunat. Ok? Știe și rețeaua 112! Dar erau prea determinate și scârbite.
Dacă atunci s-a zis (puțin, cât s-a zis, presa neavând niciun interes să marșeze pe palma enormă pe care sistemul a primit-o de la niște puștoaice precum Georgiana și Alexandra) că tinerii trebuie să sune, naibii!, la nu știu ce număr de telefon în spatele căruia se află nu știu ce specialiști, acum ne lovim de specialiștii care, evident, iar au dat cu mucii în fasole.
Mai întâi, trebuie spus că nu-i obligatoriu ca cineva să fie dus cu pluta ca să recurgă la suicid. Din ce date am strâns, e aproape sigur că Georgiana și Alexandra erau niște fete foarte lucide. Deci, uneori, conștiința propriei valori, neîncurajată și nesusținută iar și iar și iar, poate de asemenea duce la nenorociri.
Apoi, dacă luăm la puricat specialiștii de la numerele alea de telefon obscure, remarcăm că avem de-a face în general cu pipițe absolvente de Spiru și Hyperion (cursul scurt) vorbind de parcă-s la Bijuterii Tv, unde au memorat papagalicește niște clișee, aceleași clișee evocate și invocate de intelectualii de profil #TV, potrivit Articolului, Volumului și ce manuale ciudate mai folosesc pseudoștiințificii ăia. Iar la universitățile de stat, chiar forma zi, robotizarea și promovarea robotizaților, sub justificarea (palpabilă, e drept) că altfel nu ne luăm bugetul, e o stare de fapt la fel de crâncenă.
Or, creierul uman e ceva mai complex. Mai ales atunci când acesta își aparține!
(că dacă nu-și aparține, e suficient un astrolog care să îndrume de bine pe la haștag TV)
Am enorme dubii că Georgiana și Alexandra ar fi fost impresionate de vreun discurs ținut obosit de nu știu de licențiată și masterată și doctorandă la psihopupu, fie și dacă ar fi sunat (în orb!) specialistul-bizar promovat azi cu abnegație inclusiv de presă. Ziua de 9 decembrie anul trecut îmi spune că tipele alea din Uricani erau mult prea stăpâne pe ființa lor.
Dar instituțiile de… siguranță națională (private sau publice) s-au spălat astfel pe mâini. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le pute.
Au înființat un telverde și gata: s-a îndeplinit datoria supremă față de tinerii care pe bune își aparțin sau care au probleme.
Dară una-i fiica mării ca o lacrimă de aur.
Păru-i curge la călcâie ca un lung și scump tezaur:
E a stelelor regină, e al nopții meteor.
Ades albă dintre valuri de-a înot marea despică
Și albastrul blând al mării albul sânilor ridică,
Valurile-n cânt salută sântul apelor odor.
Nu merge așa, evident. Adică merge, dar nu pentru cine trebuie.
Nu merge pentru că dacă îți aparții sau dacă ai probleme majore, din start sunt șanse foarte mici să pui mâna pe telefon – mai ales minor fiind, deci și stresat suplimentar de necunoscutul în cauză – și să suni necunoscuți în fața cărora să-ți plângi sincer sufletul.
Treaba e o gogoriță absolut tembelă, îndepărtată complet de realitățile planetei Pământ.
DAR!, oamenii de bine, Gărzile Patriotice (fie și haștagiste), pun astfel capul pe pernă liniștiți sub impresia că ei făcut, domnule, ce-a ținut de ei. O altă sinistră formă fără fond. La sfârşit de an se mai şi premiază între ei.
În loc de concluzie vreau să remarc confuzia majoră: nu tânărul trebuie să caute ajutor, ci societatea trebuie să caute tânărul care are nevoie de ajutor.
Nu Naruto l-a căutat pe Jiraya, Jiraya l-a căutat pe Naruto.
Nu Nezuko a căutat-o pe Mitsuri, Mitsuri a căutat-o pe Nezuko.
Itachi a căutat să trăiască tinerii, nu tinerii l-au căutat pe Itachi (ba dimpotrivă lol).
Nu fetele alea deosebite – nu-i aşa că cel puțin Alexandra avea o freză a la Todoroki din My Hero Academia? – trebuiau să ajungă la ajutor, singure și mergând prin râpele și hârtoapele sociale – da, au mers ele prin niște hârtoape… după care doar le mai putem duce niște flori la groapă -, ci societatea trebuia să fie de așa natură încât să le susțină, încurajeze și protejeze imaginația, inteligența și determinarea de care ne-au dat tuturor dovadă, înzestrări pe care cu siguranță nu le-au căpătat brusc în seara zilei de 9 decembrie. Le aveau și n-au fost văzute.
Am avut ghinionul să văd anul trecut (deci nu prin nu ştiu ce vremuri cică de tristă amintire) cu ochii mei, tocmai pe un teritoriu proclamat direct a fi de siguranță națională, cum nişte tineri tot încercau să dialogheze, să vrea, să încerce măcar, să recuperăm timpul pierdut, în ideea că să ne fie tuturor mai bine, în special așa-zișilor beneficiari – desigur, nici Victor Eftimiu n-ar fi scornit un sinonim – pentru cetățean – mai supt din Adunarea Comitetului lui Eliodor Pac.
În cazurile fericite când li se mai răspundea, de cele mai multe ori lovindu-se de-o tăcere mormântală, aceştia fie se trezeau cu lipici pe buze, fie aproape trimişi la Canal. Firesc, tinerii în cauză, dacă nu se complăceau la a interesul poartă fesul, dacă nu se aşezau liniştiți la locurilii lor, plecau pe capete. Fie din Instituție, fie din țară, fie definitiv.
Eu unul m-am izbit de asemenea doar de: citeşte instrucțiunea!. Am ajuns la convingerea că pe aranjori şi dirijori nici măcar Elisabeth von Wettin nu i-ar purifica.
Bun, citesc, în general citesc, mai ales că nu-s șoferuț/fustiță scurtă ajuns pe nepusă masă directoraș de stat întru siguranță națională, ci sunt pe bune fumat pe la km 0 tocmai din București, dar dacă respectivul Articol, Paragraf, Volum… nu mai e adaptat vremurilor… dacă e depășită situația… dacă însăşi instrucțiunea şi metodica vieții au omis variabile semnificative… la urma urmei, inclusiv Constituția mai suferă revizuri când e cazul! Legile se tot analizează! DUH!
NU! ERONAT: INSTRUCȚIUNEA, BĂ! INNSTRUCȚIUUUUNEAAAAAA! Aşează-te liniştit la locul tău şi îți mai dam 100 de lei la pensia.. pe care aş fi obținut-o anticipat medical dacă mai stăteam acolo. Păcat de nori. Ei nu au nicio vină.
E ca-n cazul miliardelor de reclame la automedicație, la finalul cărora se zice „acesta este un medicament, citiți cu atenție prospectul”.
Şi aşa BigPharma s-a spălat pe mâini. Domne, a murit în chinuri, dar noi i-am zis sa citească (atent) prospectul! Nasol!
De parcă indicația ar fi suficientă, de parcă toți cetățenii ar fi puşi la punct chiar şi cu propria stare medicală – imposibil oricum din moment ce sistemul nostru sanitar e o caterincă -, ca să nu mai vorbim despre nivelul scăzut al educației ce generează şi lacune imense în balzacianismele alea de prospecte.
Spălarea pe mâini e însă completă: INSTRUCȚIUNEA! Altfel, trăim într-o lume nespus de #liberă. Şi de #parteneriatstrategică. Orgasm prin PNRR.
Între timp, ăia de la Salvați Copiii au anunțat în ultimul lor studiu că majoritatea tinerilor români care-şi aparțin vor să plece cât mai repede. Din țară sau altfel.
În ritmul actual, peste vreo 20 de ani, regii, preşedinții, directoraşii, şefuleții şi aranjorii chiar nu vor mai avea peste cine să domnească. Cel mai probabil şi atunci tot tinerii care îşi aparțin vor fi găsiți vinovați pentru starea lucrurilor: e mai comod. De ce s-ar altera ceva dacă dirijorilor fixați şi parafixați aşa le merge bine?
Ăştia mai au un pic şi încep să ucidă bebeluşi precum Irod. Ca să fie siguri că nimeni nu le provoacă funcțiile călduțe fixate şi parafixate.
Un nene zicea cândva…
Dar un nor pe ceruri negru se înalță și se-ncheagă,
Se formează,-ncremenește și devine-o domă-ntreagă,
Plin de umbra de columne ce-l înconjură-mprejur;
Prin columnele-i mărețe trece câte-o rază mată,
A lui cupolă boltită e cu-argint înconjurată,
Pe arcatele-i ferestre sunt perdele de azur.
Confortul ăsta abject de pe aici nu lasă loc interferențelor. E imposibil. Cum sunt un pic scoși din zona lor de confort alba-neagra, cum se lasă cu spânzurători. Mai ales dacă la mijloc e vreun tânăr, deci un adversar abordabil. Deși ei vorbesc îndeobște muuuult. Ooooo, mult, mult. Râd! Hăhăială maximă! Cu dialogul stau însă foarte prost.
Râd și râsul însenină adâncita lor paloare.
Se sting una câte una faclele mirositoare,
Se sting una câte una viețile ducilor daci;
De pe scaune cad pe piatra rece, sură, ce podește
Sala. Toți, toți pân-la unul. Unul încă tot trăiește,
Arde sânta lui coroană, fulger ochii lui audaci.
Articolul, Volumul, Adunarea Comitetului… noroc că muzica ne mai ține departe de balustradă.
Ăștia cu telverdele lor (SRI oare?) salvator pare că au prins totuși ceva din beleau lipsei pe fond a dialogului sănătos în țara asta.
Dar au născocit o altă formă confortabilă: că doar nu ne-am pierdut creierii atât de rău încât să credem că o pipiță psihopupu sau o fustiță scurtă de siguranță națională, aşa cum acceptă sistemul cotidian, s-ar fi putut ridica vreodată la nivelul gândurilor Georgianei și Alexandrei.
În fine, am ales piesa asta datorită unui articol publicat în Old Time Music, text pe care l-am citit excitat pe 1 decembrie, ziua când se aplaudau miliardele de dolari aruncate pe moțoțoi de ucis, în loc să se aplaude vreun 20% din PIB către Educație. Textul cu pricina – https://oldtimemusic.com/the-meaning-behind-the-song-zy-by-roses-unread/
Rușii de la RGN au folosit melodia pentru catalogul lor încă din 2019.
Chiar așa! Tre să mă mai duc și pe la unicornelia! Trandafirul de pe ultimul 23 decembrie sigur s-a ofuscat, asta dacă nu l-a furat sexy-cerșetoarea Ela la timp.. ca să-l revalorifice, poate chiar sub îndrumarea neoliberală a lui Iancu Guda.
Soarta lor vă e pe suflet, ce-ați făcut cu ele? Voi!
un gând muzical 