În condițiile în care, doar raportându-ne la nici terminata curentă lună decembrie!, pe teritoriul nostru s-au întâmplat fel și fel de tragedii cumplite absolut evitabile, prin comunicatul-urare SRI de Crăciun mai că-ți vine să-i apreciezi pe securiștii vremurilor bolșevice: ăia măcar nu erau și cinici, nu te împingeau pe scări întrebându-te de ce te grăbești (te împingeau și gata).
Or, ăștia de chipurile ne protejează azi, în vremuri haștag libere, după ce că-s incompetenți, mai sunt și nesimțiti. Mai devreme, Serviciul Român de Informații a postat o imagine pe Facebook cu hainele evazive ale lui Moș Crăciun abandonate-n… drum, de parcă s-ar fi reconstituit vreo scenă mortuară (perfectă poantă!, inteligența grup, n-avem ce zice… mai ales când David ar fi trebuit să-și serbeze majoratul la ora asta, iar Georgiana și Alexandra să caute sub brad), însoțiță de textul: „Până și nouă ne scapă!”.
Pe bune? Nu, serios: pe bune???!!!
Adică după ce, printre foaaaaarte multe altele, le-a scăpat împingătoarea de la metrou – cu rezultatul o fată tânără moartă – deși aveau toate informațiile posibile despre problemele psihice ale criminalei, din Spania până-n Rusia, prilejul ideal pentru ca toți ăștia de siguranță națională veghetoare să treacă măcar prin nişte revizii amănunțite, acum le arde de caterincă în condițiile în care, printre foooooarte multe morți absolut evitabile, în acest decembrie Georgiana, Alexandra și David n-au mai apucat Crăciunul.
Și ăstora le arde de caterincă grotescă dintr-un motiv foarte simplu: cinismul lor crâncen nu va avea nicio urmare. Pentru că muuuuuult mai mulți concetățeni decât ne-ar plăcea să credem fac parte din SRI.
Dacă nu direct, măcar ca rezultatul spălatului pe creier de tip Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului la care tot facem referire pe aici.
Turnătoria, bârfa, strâmba, invidia ridicolă, supravegherea doar cu rol de a crăpa și capra vecinului, comoditatea, împlinirea egoistă prin jertfe, interesul poartă fesul și hazul de necaz abject sunt religii în Romania, chiar și-n această Românie de aproape 2024 chipurile #liberă și plină de #valori și de #parteneriate strategice.
Ne-a spus-o franc (prin septembrie) chiar generalul de brigadă SRI Anton Mugurel Rog: te determinăm să faci ceva ce tu în mod normal nu vrei să faci. Și, cum să îți spun, să îl faci cu plăcere și să îți dorești să faci treaba asta.
S-a întâmplat ceva după ce credem că a fost declarația anului (că tot suntem în perioada topurilor) 2023? Nimic. Absolut nimic. Merge și așa.
Probabil nimic nu se va întâmpla nici acum după colindătura aia bizară, oricât de multe palme le-ar fi dat puștoaicele Georgiana și Alexandra apaticilor ăstora cu pretenții de preamărire. Căci și presa de căpătâi, deci instrumentul principal de direcționare a furiei, pare toată înregimentată.
Drama e că Georgiana și Alexandra vor continua să aibă astfel dreptate: așa vor urma alți și alți Davizi, alte și alte Colective, alte și alte Aline.
Ca să fim și noi cinici, pe de-o parte ne și bucură momentul (întru siguranță națională) de azi. Pentru că de fiecare dată când spunem că securiștii moderni sunt absolut odioși, departe de ce ar trebui să însemne un securist autentic (vezi Uchiha Itachi), precum am făcut-o și zilele trecute, însăși instituția-mamă (cu tot respectul pentru meritele SNSPA – să trăiți!!!) vine apoi și ne arată că nu, n-aveam tocmai dreptate: trebuia să înjurăm muuuuult mai rău!
Sau poate acum nu vedem noi pădurea de copaci. Poate emoticonul ăla trist pe care l-a ataşat SRI emoticonului cu Moş Crăciun din postarea cu pricina, sub precizarea în fiecare an, e un soi de mea culpa. Poate că orizontul ăla cam prea luminos ce se zăreşte scenei cadaverice din prim-plan e un soi de spovedanie. Chiar şi de ar fi aşa, chiar dacă ar fi vreun leitmotiv dubios al podului… cât timp rateurile înseamnă tineri morți degeaba, scuzele sunt tardive. Să lase (şi) pe alții dacă ei nu sunt în stare! Ori măcar să încurajeze şi altceva dacă tot sunt la butoane şi dacă ar exista vreo urmă de regret, dacă securiştii moderni admit totuşi vocile Georgianei şi Alexandrei.
… Viața-i un cadou frumos și unu’ de căcat
E de căcat să trăiești în România, de fapt
Nu că e ceață, praf, e un sistem bolnav
Într-o țară frumoasă pe care-o fac pilaf
Târfe ordinare cu un singur scop
Să ne sece pe toți ca ei să fie-n top
Nu contează cine moare, dacă moare, cum trăiește
Că oamenii se-aruncă de pe blocuri orbește
Că oamenii-și dau foc, că nu au de mâncare
Că se moare în spitale de atâta nepăsare
Că se spânzură copiii, de dor, pentru părinți
Plecați afară, unii cu multă școală
Că n-au mai suportat bătaia de joc
Politică pe băț cu Pic și Poc
În morții voștri de hoți, cu pretenții de lorzi
Ce ucid cu altă față, să vă văd pe toți morți, acum!
… Mai bine beau oțet, mă jur
Decât s-ascult ziariști cum îi ling pe ăștia-n cur
un gând muzical 