Anul curent a fost pentru noi mai intens la nivel personal decât muzical. Spunem asta nu doar pentru că un top obiectiv de profil nu prea are cum să existe (din limite în special de cunoaștere temporară), dar și pentru că ce am ales acum ca Top 10 2023 nu se raportează atât la ce ne-a bucurat oricum (omițând astfel producții excelente – debutul Nospun sau noul Ne Obliviscaris de exemplu. Katatonia sună de asemenea foarte interesant în 2023), cât la ce ne-a zis mai direct să nu ne aruncăm de pe blocuri.
Cu mențiunea că pe destule dintre creațiile foarte interesante din 2023 le-am subliniat cu alte ocazii, să vedem de ce încă mai respirăm și de ce muzica încă pare departe de a-și da duhul:
Locul 10
Insomnium – Anno 1696
Am făcut abstracție de artificiul destul de comod la care au apelat acești experți în ale deathului melodic finlandez, anume raportarea la dramele istorice teribile care, nu-i vorbă, au făurit o cale ce-o simțim din plin și azi. Mai importantă pentru noi a fost atmosfera prelungită din Heart Like a Grave, precedentul disc al scandinavilor. Rămâne de notorietate pasiunea noastră pentru Stația Meteo Băneasa unde am descoperit probabil cea mai primitivo-modernă meserie, dar în care cu greu se supraviețuiește dacă ai dubii în privința notelor informative și dacă Articolul, Volumul, Pagina, Paragraful, Adunarea Comitetului sunt deseori evident desprinse din piesa Omul Care a Văzut Moartea. Or, Insomnium reușește din nou în primul rând să surprindă uman climatologia finlandeză. Pâna una alta, la SMB (întru siguranță națională românească) fundația tehnică de bază e finlandeză. Probabil va mai dura până când la Helsinki ceva va purta numele tovarăşului Mitică Baltă.
Locul 9
Lovebites – Judgement Day
Noi credem că e sub precedentele albume, deși a primit excelente recenzii de specialitate. Dar, deși o adoram pe Miho Rosana, basista ce și-a dat clar măsura abilităților 😀 în subgen mai ales pe înregistrările live, iată că înlocuitoarea ei cu ocazia acestui nou disc, foarte simpatica instrumentistă ce-și zice Fami, a reușit pe alocuri chiar să pluseze provocarea chitarei bass în atitudinea Lovebites – una foarte revigorantă pe scena metalului aproape de factură (uzitat) thrash. De-aia discul ne-a captat foarte tare atenția, în ciuda repetiției. Piesa de titlu, cel puțin, cu Fami în rol de dirijor, este minunat de înverșunată – ṣi mai e nevoie şi de aşa ceva într-o dimensiune a insistentului haz de necaz.
Locul 8
Ad Infinitum – Chapter III – Downfall
Reproducem doar dintr-un text tastat imediat după lansare: are un mesaj articulat, cu verb şi zvâc. Iar transparentul nu-i scade din credibilitate. Probabil pentru că sexăsoșenia Melissei, anume feminitatea esențială ce întotdeauna repoziționează până și gânduri elitiste (vezi Nastasia lui Dostoievski), nu e adăugată, ci merge mână-n mână cu mlădierea specifică subgenului metalcore. Adică totul sună foarte bine cât timp piulița e pusă unde trebuie.
Locul 7
Eterea – Legend
Nu aduce nimic nou pe scena rockului simfonic, ba dimpotrivă. Dar eleganța vocii solistei Monica Marozzi e captivantă. Pe noi ne-a dus cu gândul la tragedia Irene Belserion, mama Erzei Scarlet… despre care cred că nu a trecut lună să nu vorbim (sau umblăm pe stradă cu tricouri/hanorace ce-o înfățișează ha!).
Locul 6
Signum Regis – Undivided
Poate n-ar trebui s-o iau așa, dar acești slovaci, mai ales că sunt slovaci, deci proveniți dintr-o zonă cu o istorie destul de șubredă pop culture, mereu au dat senzația că poți rupe ziarele fără a te gândi că ai o criză de isterie deranjantă și deplasată, ci că de fapt faci un foarte bine etic. Cu un sound absolut impecabil, cum nu a fost vreodată pe la noi, acest nou disc e răspunsul nostru dramoletelor (păcănicioase – recuperate de tovarășul Ioanițoaia) GSP.
Locul 5
Excalion – Once Upon a Time
A fost o dată un om pe care l-am extaziat. Încă o facem, căci nimeni nu-i poate lua meritul de a progresa ideea siguranței naționale. Totuși, nu prea putem pricepe cum de acest cândva haiduc, încă prezent dincolo de un sistem egoist ce poate oferi remunerații bazate real pe meritocrație, fără de care o anumită instituție de siguranță națională autohtonă ar fi fost desființată demult (sau mergând lasă că merge și așa), a devenit vasalul aceleiași fustițe scurte, de altfel la rândul ei cândva personaj feminin demn de Fairy Tail si de OST-urile lui Takanashi, dar care azi doar ține cu jind steagul Anei Pauker. Finlandezii de față dau credibilitate unei belele în care o scufiță roșie și un lup au pus într-o consonanță dementă ca fileu un om cândva foarte necesar tuturor cetățenilor.
Locul 4
Delain – Dark Waters
Fustița scurtă! Cândva pe fond nu doar pe forma menționată. Diana, vocalista originară din Alba-Iulia, a captat pentru noi, dincolo de asemănările stridente cu Charlotte, lumile diferite care n-ar trebui să fie atât de diferite. Ascultam piesele de pe discul ăsta din SMB, aștepând normalitatea. N-a mai venit, ea a tăcut, noi am plecat doar cu destinația uniCornelia. Blocurile ca blocurile, dar AVC sigur nu vrem să facem.
Locul 3
Silent Skies – Dormant
Niciodată n-am fost mari fani Tom Englund. Ni s-a părut întotdeauna mult prea teatral, mult prea ONG-ist și haștagist, în ciuda calităților vocale indiscutabile. Dar, de data asta, într-un mediu complet ambiental, haios din moment ce partenerul său, Vikram, vine din niște supărări directe, sună tare convingător. Fiecare pasaj parcă-i muzicalitatea Vîscozei din Lupeni.
Locul 2
Earthside – Let the Truth Speak
După topul PPR de anul trecut aveam o teamă: oare va mai apărea curând ceva la fel de cuprinzător precum ultimul Wilderun (fără a fi epigon lol)? Ceva despre care putem iar să spunem că justifică din plin atenția acordată prezentului? Ei bine: da! Americanii ăștia, vorba ălora de la The Prog Mind, te ridică la cer și te îngroapă în același timp. Mi-ar fi plăcut ca Georgiana și Alexandra să-i asculte (mai atente?).
Locul 1
Babymetal – The Other One
Mi-am dat demisia (apriori basmului următor) de la siguranța națională că nu mai puteam cu Articolul, Volumul, Paragraful. Nici cu Adunarea Comitetului. Câtă vodka să bag în mine ca să-i înghit pe emilibobi? În ultima mea prestație acolo am purtat un hanorac cu Babymetal, întâmplător. S-a nimerit ca tot atunci să fiu nevoit, potrivit fișei postului, să prezint activitatea cotidiană, remunerată din bani publici, unor grupuri de elevi și studenți: evenimentul Școala Altfel. N-o mai făcusem până atunci. Adică nu mai făcusem pe didactul. Eram căcat pe mine. Dar, când la finalul… prezentării, mai mult sau mai puțin specifice nebuniei BM, o fată de vreo 15 ani m-a întrebat dacă nu cumva norii, pe timp de noapte, îi dau, conform cu realitatea, întru siguranță națională, ghidându-mă și după luminozitatea lui Venus (chiar puștoiaca ținând să precizeze că știe că aici e ANM, nu observatorul astronomic, semn al intoxicării Articolului, Paragrafului, Adunării Comitetului care, comod, separă disciplinele de parcă în realitatea de pe planeta Pământ astea nu s-ar întrepătrunde), am rămas tâmpit… căci avea atâta dreptate! Fata aia de 15 ani avea cât se poate de dreptate, deși, prin toate Articolele, Volumele, Paragrafele și Adunări ale Comitetului de aici o activitate întru siguranță națională mai bine nu s-ar complica ținând cont de mediul înconjurător, cu atât mai puțin de imaginație. Anumite clasificări de nori, pe timp de noapte, sunt destul de greu de identificat (mesajul eronat bulversând inclusiv prognoza după care cică se salvează vieți și bunuri). Venus, deși ameteorologică, ajută teribil! Dar… cu ce aranjori să te înțelegi? Eu măcar am avut ocazia să mă înțeleg cu fata aia de 15 ani, deși financiar am rămas repetent lol, vorba lui Leasa Dragoș. Or, Suzuka Nakamoto, în toată expresivitatea ei de baby, care vrea să afle, să spere și să viseze, din concertele nipone ce-au încununat acest disc, ca să nu mai vorbim despre sentimentele exprimate fără cusur într-un registru de musical intens, îmi va aminti mereu de puștoaica aia care măcar ea merită să fie foarte protejată şi încurajată de atunci încolo. Ca fapt divers, meteorologia, astronomia şi seismologia sunt contopite în Japonia sub o singură instituție.
La așezarea asta momentană (din fericire sigur incompletă!) a contribuit și înmormântarea de ieri a Corneliei, sora mai mare a bunicii care a avut grijă de mama mea mare când puștoaicele au fost deportate și lăsate de izbeliște printre tranșee în niște vremuri când războaiele nu însemnau doar Lockheed Martin păpătoare de PIB-uri haștag și canonizări cancel culture.
Cornelia noastră, uniCornelia adică, a murit într-o zi de azi, 23 decembrie, îngropată cică de Crăciun, speranțele ei neaflând vreun răspuns. Iar dacă Georgiana și Alexandra nu ne-au ascultat, măcar să le ascultăm noi pe ele.
Cronologic, atașez câteva faze din topul amintit. Să sperăm că ne mai auzim și la anul prin Sky Sound Radio. Clouds, Girls and rockroll!
un gând muzical 