Autointitulata Excelență a Presei Românești, anume gruparea Antena 3 (CNN pe deasupra – apel la o autoritate de profil oricum îndoielnică), a anunțat ieri că nu va mai difuza cazurile tragice care implică minori.
La prima vedere pare o decizie cu iz de decență. Ba mai mult, e o decizie pe care Excelența Antena 3 CNN și-a argumentat-o ca nealimentare a posibilului (poate!) val de alte episoade suicidale în rândul tinerilor – efect (posibil!) al crâncenului din povestea de pe Pionieru de Lupeni.
Dacă am avea convigerea că trăim într-o lume în care organele de anchetă statale sunt competente și interesate și incoruptibile, atunci, da, un caz aparent excepțional n-ar trebui bolborosit în public, ci lăsat în grija anchetatorilor.
Doar că, repet, simbolistica pe care au lăsat-n urmă fetele de 15 ani cu pricina nu e o excepție crâncenă, ci starea de fapt obișnuită din mediul lor înconjurător – o dispoziție ce se verifică în cifrele crâncene care descriu fericirea tinerilor din România zilelor noastre: dorința de a pleca… în diverse forme.
Așadar, nefiind vorba despre un accident ridicol sau despre un implus teribil, un acces adolescentin grăbit de nerecuperat, presa, respectându-și menirea, prin excelență și-ar contrazice existența dacă ar trece mizeria sub preș.
Căci ce s-a întâmplat deunăzi în Lupeni nu este un act fatidic, ci rezultator multor și multor neajunsuri sociale alungite.
Determinarea și premeditarea fetelor de 15 ani vorbesc de la sine despre niște bube foarte purulente care ne vizează pe toți.
E doar o presupoziție că fetele alea două de 15 ani i-ar inspira și pe alții să se ducă înainte de vreme. Nu e imposibil, firește, dar e doar o speculație. Și nu cred că societatea poate exista bazâdu-și Articolul, Paragraful pe niște bănuieli.
Mie, ca cetățean trăitor mereu în București, din 1987 până azi, mi se pare, dimpotrivă, absolut necesară presiunea presei în cazul din Lupeni.
Pentru că România dă cele mai multe fete în Europa spre prostituție (atât de stradă cât și online).
Pentru că majoritatea tinerilor noștri sunt analfabeți funcțional, chiar și cei cu mii de diplome.
Pentru că școala noastră e doar o fabrică de cobai.
România educaaaaatăăăă
Aha! Adică România Lockheed Martinaaaaatăăă
Pentru că tânărul nostru are o oarecare predictibilitate doar dacă își fură căciula: iau oricum și-n orice fel o diplomă, pe baza ei obțin un job – unde nu trăncănesc la adresa Articolelor, Volumelor, Paginilor, Adunărilor Comitetului tembele şi/sau uşuratice, deci au cât de cât ce mânca, luptându-se totuşi cu facturile. Și cu asta zombificarea-i gata..
Or, e cert că fetele alea de 15 ani din Lupeni nu și-au zis lasă că merge și așa. Pe sistem haștagist who cares?, supraviețuieşte cine poate în piața liberă. Şi pe sistemul universitarilor noştri moderni care, după cum ei înşişi mărturiseau, plini de etică fiind, trebuie să meargă şi aşa (acordând diplome tâmpiților, girând nenorocirea – unii dintre tembelii rezultanți au ajuns astfel şmecheri în Parlamentul României, hotărând viața tuturor, nefăcând un cadru mai bun pentru fetele alea de 15 ani, vezi cazul Sorin Lavric), altfel unitatea din care fac parte nu mai primeşte, vai, dramoletă răspopită: finanțare. Din păcate mortul de la groapă nu se întoarce, chiar dacă ei nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.
Dar fetele alea de 15 ani nu și-au propus să devină experte în parenting, formatoare de opinie, fotografe sau antreprenori sau bestselleri la Snobideamus, oricât de călduțe sunt pseudomeseriile cu pricina. Evident, ele nu și-au propus să facă partenierate strategice, să țină conferințe care se învârt în cerc, să înșire propoziții pe care să le aplaude zombificații și nici să fie ONG-iste în sensul de impunerea interesului privat, prin orice metodă, ca interes general. După revizuire, însăși Constituția începe prin a declama idealurile Revoluției. Bla, bla, bla. Robotizarea societații e poate mai cumplită azi.
Pentru aceste fete de 15 ani n-a contat proverbul interesul poartă fesul. Au mers la propriu prin râpe, prin noroi, noaptea, iarna, în frig, apoi au urcat o clădire demnă de cel mai discutabil Iad, au scris de pe plantația care l-ar fi inspirat enorm pe Liviu Rebreanu, au scris coerent bilete de adio, au sunat, au ținut morțiş să zică un gând muzical, apoi s-au izbit cu chipurile îndreptate spre cer – elementul ce s-ar putea dovedi hotărâtor pentru varianta sinuciderii (căci în zborul definitiv, dacă-l refuzi, nu ai cum sa nu te zvârcoleşti).
Astfel, puştoaicele astea de 15 ani îndrăznesc să spun că au dat cea mai nenorocită palmă României ultimilor cel puțin 33 de ani. Pentru că şi-au dat seama că nu au cum trăi în societatea asta totodată aparținându-şi.
Mai țineți minte când Luana zicea la postul public că vrea doar să doarmă?
Desigur… rămâne de stabilit dacă au făcut-o de bunăvoie și nesilite imediat de nimeni.
Or, dacă nu și-au spart frumoasele aripi de bunăvoie și nesilite imediat de nimeni, atunci, având în vedere drumurile justiției reale care se cam blochează pe aici atunci când se lovesc de vreun zid cu adevărat înalt, atunci cred că singura dreptate la care mai pot spera sufletele fetelor este doar și doar presa: care să nu slăbească lanțul, care să țină atenția sporită asupra cazului (desigur, fără clovnăraia de tip RTV).
Mai ales azi când presa are acces imediat și neîngrădit la noi toți.
Forța presei contemporane e uluitoare!
Nu de alta, dar niciun personaj din Black Black Club de tip YYH, oricât ar fi el de mafiot, n-ar face la o adică față furiei publice. Ne-o dovedeşte întreaga istorie.
O presă Excelentă e aia care vrea pe bune dreptate.
Or, tăcând, în condițiile unor acțiuni deopotrivă deseobite și generalizate, presa nu face altceva decât să adâncească mersul lui lasă că merge și așa.
Riscul enorm al aşa-zisei decențe (conduită de altfel cu pipeta în presa noastră, dar despre ipocrizie şi răspopire vorbim altădată) invocate acum este din nou punerea batistei pe țambal fix când se răscoleşte marele putregai.
Presa cică e Câinele de Pază al Democrației. Așa își zice ea încă de la naștere. Azi se adaugă și experiența. Plus tehnologia rapidă. Iar cum repetarea greșelilor din istorie duce inevitabil la aceleași efecte crâncene, ea, presa, chiar că nu și-ar mai justifica existența dacă ar bagateliza bolile având azi la dispoziție atâtea și atâtea instrumente cu care să lupte nu doar întru favorizarea personajelor dubioase din tara asta.
Deși discursurile publice de la vârf se agață în general de teme progresiste și #valoroase și #europene, realitatea e că România se apropie în fapt mai mult de Columbia. Iar fetele alea două de 15 ani, indiferent de ce le-a cauzat moartea cumplită la unison, trebuiau azi mai degrabă s-o asculte pe Xana, această Erza wannabe (fie vorba între noi… fiind ambele la fel de frumoase ca personajul ce nu și-ar mai fi aparținut sfințesc dacă mediul înconjurător imediat n-o încuraja), decât să zacă împreună prin nu știu ce cimitir obscur.
un gând muzical 