Într-un articol publicat recent, vicepreşedintele Institutului de Cercetări Psihosociale şi Bioetică Bucureşti, doctorul Virgiliu Gheorghe, și-a bazat identificarea Răului suprem actual sub forma, rezumând, unui subtitlu: Dacă ne-am implica mai mult…
Mai exact, cercetătorul susține că marele nostru dușman (nostru – îndeosebi ca români) este nepăsarea. Din păcate, nesimțirea și indiferența identificate în publicația cu pricina, oricât de neatacate ar fi potrivit teoriilor eticii, de la Hristos până la Kant și înapoi, omit stare de fapt.
Sună foarte nobil ce spune domnul Gheorghe, însă toate vorbele domniei sale par desprinse foarte tare de realitatea României de pe planeta Pământ.
Pe scurt: dacă aici ești păsător cu adevărat, dacă într-adevăr ești dispus să-ti riști viitorul stabil în numele unor valori autentice, atunci ești automat trimis la periferie, fără a avea posibilitatea de a-ți argumenta acțiunile, căci mediul înconjurător pur și simplu, la propriu, nu mai vrea să vorbească cu tine.
Prin urmare, da, lipsa de empatie e o boală, la fel și absența încurajării meritocrației, dar ele nici nu pot fi tratate în regim de urgență. Nu aici, nu în România. Nu încă.
Iar această dezaprobare a făcut ca, în cifre concrete, emigrația tinerilor din România să fie comparabilă cu a indivizilor din zonele Orientului de război.
LOL!
Dar unii s-au implicat, zău!
De exemplu, unii n-au vrut să stea cu mâna-n sân când o fată (doctor în ce făcea, printre alte coordonări de licență) a fost atacată în cel mai pur stil mafiot chiar pe teritoriul unei instituții românești de siguranță națională.
Deși ea trimisese datele reale către populație (întru Siguranță Națională). Dar care date se băteau cap în cap cu rateurile altor doctorași, cu nervii lui papa-Arafat în frunte.
Or, ăia care n-au stat cu mâna în sân, care n-au fost nepăsători – spre informarea domnului doctor bioetic -, nu doar că au fost îndepărtați din sistem într-un mod pe care doar Petrini sau Iphigenia l-ar asimila, dar s-au și lovit brusc de o anumită replică intimă a fetei din poveste: ăia sunt șefii mei… adio!.
Deci, a nu fi nepăsător sună bine. Cu siguranță e calea nobilă. Doar că, în România, dacă ești pe bune păsător ajungi să trăiești de pe o zi pe alta.
Iar omul are nevoie de mai mult pentru a supraviețui – nu poate doar visând la cuvinte (bio)etice frumoase. Tre` să și pape, cum ar veni. Să facturi etc. Și ce mai papă și ce facturi și ce pizdă dacă alege să fie complet păsător? Canci! În cel mai bun caz păsătorul se va sinucide.
Tânărul prin excelență e visător. El nu se poate rezuma doar la neajunsurile financiare. Deci, este evident că aripile i se taie de la bun început, oricât de implicat ar fi.
Desigur, nu-i nimic fatidic în șmecherie – pentru simplu motiv că oricum nu există baliverne legate de destin. Ar putea demara tratementul dacă s-ar decide o atenție sporită acordată educației. Beleaua e că păsarea (empatia sau mila la Rousseau) nu e cultivată câtuși de puțin. Nu aia autentică, dincolo de credite, de like-uri, de voturi (date unor analfabeți, al de Andrei Marga fiind îndepărtați repede), de ONG-uri, de ocult şi de felurite Gărzi Patriotice haştagiste. Automat nu e nici imaginația, totul fiind construit pe Articolul, Volumul, Pagina, Paragraful, Adunarea Comitetului. Și cum rasa umană se definește în special prin capacitatea de a abstractiza…
= un BAC ce nu are câtuși de puțin ca scop o viață bună, ci doar un hâț băftălău, o toceală obosită, cu care treci un prag determinant departe de valorificarea individului.
La română, la BAC, nu ai cum să iei 10 dacă nu tocești comentariul nu știu cărui comentator (de tip Mariana Badea). Nu că Mariana Badea ar bate mereu câmpii (teoritice), nicidecum, doar că cei care corectează stau cu foaia sacrosanctei într-o parte, cu lucrarea copilului în alta. Iar dacă nu se potrivesc la virgulă… DELETE! Fie și-n situația în care copilul ar spune lucruri imaginative ce mai târziu s-ar putea dovedi folositoare întregii societăți.
Corectorii din Învățământ n-au lucididate. Și nu au pentru că sunt plătiți de tot rahatul, deci ăia capabili, dacă nu sunt sfinți, pleacă din mizerie pentru a avea și ei o viață bună. Rămân în sistemul educațional doar închinăcioșii la Articolul, Pagina, Volumul, Paragraful… că altfel nu-i duce căpățâna.
DAR AVEM F-NUȘTIUCÂTȘPE!!!!! Bâzâie de nu se poate! FLANCU! FLANCU!
În România e cum nu se poate mai nașpa – de unde și plecarea majorității tinerilor.
Peste bolșevismul cultivat timp de 50 de ani s-a adăugat suprastatalitatea ce joacă doar în favoarea firmelor de armament occidentale. Si s-a adăugat și Cancel Culture, un fenomen ce prin natura lui respinge oamenii păsatori – căci ei nu se înscriu orbește în mersul cotidian de bonton.
Păsatorii îi scot, prin natura lor, din zona de confort pe cei care așa au reușit. Ca efect, pasătorii nu-s încurajați, nu sunt respectați, nici măcar nu li se mai vorbește, în ciuda sacrificiului de rigoare care ar merita cel puțin respect, dacă nu și-un gând raportat la puterea exemplului.
Te implici mai mult, te ia mama dracului: realitatea din România planetei Pământ!
Dirijorii, aranjorii, șefuleții, directorașii plus cetățenii-călduți nu se vor uita nicicând la păsător atunci când se trage vreo linie serioasă. N-au noțiunea. E mult prea riscant pentru ei – și pe bună dreptate. Un sistem dat peste cap, o implicare mai acătării, îi pune în situația de a nu-și mai plăti facturile: realitatea din România de pe planeta Pământ.
Or, în atare condiții, doctorul bioetic Gheorghe cred că ratează cauza esențială, deși nenea ăsta intelectual sună tare dulceag prin revistele alea de specialitate (etică).
un gând muzical 