Presa noastră, românească, a tot relatat în cursul zilei de ieri cum, în ajun de mare sărbătoare Națională, bolnavii de cancer au fost flituiți de Institutul Oncologic București (ditamai capitală #europeană #liberă #IStandWithValori) din cauză că unele medicamente vitale – nu cozile șoricelului pisate-atent cu care suntem bombardați secundă de secundă la haștagteve – lipsesc din lipsă de fonduri. Prin urmare, cetățenii la care, după cum ne spune la fel de des nomenclaturistul Serghei Mizil (susținut din plin tot de presa noastră românească), norocul nu prea s-a uitat și la mecla lor trebuie iar să-și amâne citostaticele.
În cursul zilei de azi, adică de 1 decembrie, vom vedea și auzi doar și doar și doar discursuri milităriste. Prin intermediul presei.
În care oratorii ne vor spune pompos, mai ceva ca guraliva oficială a tunsului-cu-castronul, de la cel mai înalt funcționar al statului până la ultimul aplaudaci de mașini de ucis, că F-nuștiucâtșpe e atât de șmecher și atât de nedetectat încât…
…încât?
Păi încât n-au mai rămas bani și de citostatice.
Repet, luna trecută România, adică noi toți, a aruncat în mai puțin de o săptămână peste 8 miliarde de dolari din PIB!!! pentru a lua nu știu ce scârțitoare de ucis.
8 miliarde de dolari!!!
Ca să ce?
Firește, ca să nu ne violeze rusul cel rău. FLANCU, FLANCU!
Totuși, până una alta, Federația Rusă nu ne-a mai făcut nimic de zeci și zeci de ani. De înțeles din moment ce noi, românii, nu le-am ucis cetățenii de pe teritoriul nostru. Precum au tot făcut alți psihopați – tot ăia care, printre altele, au torturat și românii din acea parte de Bucovină – care teritoriu oricum ne cam foarte aparține.
Ziua Națională a României pare că e de fapt doar și doar Ziua Armatei. Mai mult, Ziua noastră, a tuturor, inclusiv a cetățenilor nemilitarizați, neînsetați de sânge, este doar Ziua Aplaudării Scârțâitoarelor de Ucis. Se va pune accentul doar pe parada militară, poate dorindu-se astfel transmiterea unui mesaj – om vedea care exact. Dar e cert că în arborizația asta nimeni zdravăn la cap nu vrea să ia parte.
Iar psihoza să trăiți! e întreținută la fiecare pas de media.
Și de ce? De ce tot acest cumtancfiesta? Mai ales când istoria ne spune că războiul e cea mai cumplită chestie macro socială!
Și n-ar fi așa o mare dramă dacă mâna aia de imbecili care vor aplauda, de Ziua Tuturor, arme de ucis, însoțiți de copiii pe care îi vor încuraja de asemenea să aplaude bâzâitoare de ucis (tragedie prin excelență), s-ar reclama drept o categorie psihopată limitrofă.
Doar că aplaudatul cu pricina ne și ia banii noștri, ai tuturor, ca să doar și doar și doar bâzâitoare de ucis. Spre neajunsul tuturor. Și spre extra chinul bolnavilor de cancer.
România e membră NATO. Care NATO înseamnă doar și doar SUA la nivel executiv. Or, după cum remarca însuși fostul președinte Jimmy Carter deunăzi, SUA, în întreaga ei existență, doar 4 ani și jumătate a fost în afara vreunui conflict militar major.
Discursul României universal la aniversarea sa nu este cu nimic diferit pe fond în comparație cu bolboroselile cotidiene ale Coreei de Nord. Aceleași militărisme insistente, aceleași închinat la uniforme-n camuflaj, același orgasm privind bâzâitoare de ucis… cel puțin via presa noastră, românească.
Avem (?) F-nuștiucâtșpe, dar la Institutul Oncologic din București nu sunt medicamente (veritabile). Și habar n-am dacă presa noastră e atât de tâmpită încât să nu-și poată nici măcar duce autentic propaganda până la capăt sau dacă mai sunt unii pe acolo care, remarcând drama canceroșilor (pe model sistemic SUA – a se citi recentele interviuri cu Shannen Doherty), zic ceva și despre cetățenii care se chinuie teribil până să-i chinuie rusul cel foarte rău.
un gând muzical 