Luptătorii pentru etică din presa noastră sportivă, ăia care au bocit teribil în direct, mai ceva ca Teodor Brateș, că cetățenii n-au făcut lanț-uman când jurnaliștii GSP au atârnat de ștreangul neoliberal, devin din ce în ce mai chelul își pune mâna-n cap.
După calificarea naționalei de fotbal a României la turneul final european din 2024, luptătorii pentru etică din presa noastră sportivă au găsit repede un nou inamic comun: misoginismul din versurile manelistului care a cântat la mesele sportivilor ce petreceau după victoria cu Elveția.
Dar cică treaba e, dincolo de versuri, mult mai cruntă: o lălăială-tânguială.
Remarcăm astfel un adevăr, dar și cel puțin trei enormități.
Mai întâi, My Dying Bride ori Anathema au fost tot lălăituri-tânguiri. Deci, editorialiștii ăștia ai noștri formatori de opinie cred că ar trebui să se gândească un pic mai mult la proprietatea termenilor. Şi să nu omită adjective esențiale. Sau măcar să găsească niște metafore potrivite – se presupune că stăpânesc din plin atât cultura muzicală (din moment ce se exprimă iritat și categoric pe marginea esteticii), cât și arta limbajului (din moment ce-s gazetari). Nu de alta, dar cererea disperată de ajutor cetățenesc, atunci când se strânge lațul, n-are niciodată substanță din moment ce se aruncă anapoda astfel de sintagme doar pentru că la repezeală dau ironic de duminică (spre tarabă).
Adevărul e că se justifică mitocănia invocată. Iar noi, ca să n-o lungim, lui Adi de la Vâlcea și admiratorilor săi îi putem transmite ca replică doar unul dintre jingle-urile SSR: Clouds, Girls and RocknRoll.
A doua belea e că luptătorii pentru etică menționați n-au nicio greață să se asocieze cu una dintre marile nenorociri sociale: casele de pariuri. Nici măcar unul (!) dintre moraliști nu și-a dat demisia din fruntea presei pentru că zeița Fortuna sfătuia senzualo-destinește populația fix de lângă articolul său!
Or, deși o remarcă n-o exclude întotdeauna pe alta (mitocănismul misogin remarcat vs. acceptarea numelui pe lângă reclamele caselor de pariuri), nu putem să nu simțim sentimentul ipocriziei. Prin urmare, ne explicăm destul de limpede de ce cetățenii, în ciuda plânsetelor – din lipsă de solidaritate națională educată – luptătorilor pentru etică atunci când li s-a pus ștreangul neoliberal de grumaz, au fost nu numai pasivi, ci chiar extrem de critici cu bocirea de tip Menajeria de Sticlă: lucruri nespuse la timpul lor. Cititorului i-a ajuns să fie şi futut (clickbait, informații false, cancan, greşeli gramaticale de gâgă etc.), şi cu banii luați.
În fine, e ridicol ca întotdeauna să te iei la harță cu cei evident mai puțin înzestrați. Mai ales când pâinea (oho, și ce pâine! ce remunerație Superbet!) ți-o câștigi zi de zi de zi de zi trăgându-ți seva din acea sferă a numitelor neajunsuri.
Cultul și transcedentalul, ăla veritabil, niciodată nu se va smardoi (ca să cităm dintr-un personaj ce-i stă complet în gât dinamovistului luptător pentru etică – cu toată istoria M.A.I. – Cristian Geambașu, anume fotbalistul Săpunaru) cu doamna Hanca pe motive de Bach. Pentru că, să zicem Felix din Enigma Otiliei, niciodată nu va simți că nenorocirile imense sunt efectele, ci cauzele. Deci va merge din start un etaj mai sus. Și va sta acolo, se va lupta de acolo. Se va lupta ca odraslele soților Hanca să nu fie manelişti misogini, cu toată iubirea parteneriatului pentru occidentul ce ne ia într-o noapte 6,5 de miliarde din PIB ca să bâzâitoare de ucis ce latră pe la porțile unora care nu ne fac nimic, în timp ce profesorii aproape mor de foame.
Desigur, dacă formatorul de opinie în cauză e și pe bune, nu doar recuperat de tovarășul Ioanițoaia.
Căci e destul de mori de vânt să te iei la harță cu Vișinescu pe rațiuni de Kant. Sigur, dă bine la caterincă, poate părea la o adică educativ, apelantul poate poza drept interesant și cult și nobil, te poate recupera tovarăşul Ioanițoaia, însă beleaua e cu totul alta, iar ea va dănui cât timp aplaudate frenetic sunt formele fără fond – gen târgul de carte Snobideamus.
Pe post de concluzie, ne amintim iar cum același nemitocan Geambașu o caracteriza deunăzi drept păpătoare-de-lăptic bolșevic pe… fetița… Kamila Valieva (printre alte multe apelative gratuite – ca de la democrat cu #valori la rus-cel-rău), domnișoara (copila) prinsă-n malaxorul mizeriei (sportive) contemporane – deloc specific rus.
Păi ne smardoim mereu cu copiii, ce Naiba?
un gând muzical 