Tocmai am primit temă de la mama: găsește-n Sky Sound Radio un imn pentru decembrie care să fie complet pe dos de ultimele; ceva care să respire pur și simplu viață!. Zise dintr-o dată ea, pupătoarea de moaște King Crimson.
În mod normal la cap n-ar fi fost vreo mare problemă, doar că, după cum se știe, decembrie înseamnă și consemnarea morții uniCorneliei SSR. Îi amintesc astfel ce se mai datează atunci, îi amintesc că treaba aia cu imnul are o semnificație haioasă, mai degrabă personală, și îi mai amintesc că trăim în România, deci că nu-mi vine să fac pur și simplu pe entuziastul total doar pentru că așa mi se indică.
Ideea n-am mai apucat s-o termin pentru că tot mama a ținut să amintească la rândul ei că acum câteva luni, când ne-am dus la cimitir, m-a întrebat în mijlocul florarilor dacă nu vreau să-i îmbogățesc pe țigani (rromi) luând cu noi și celebrul trandafir cornelian – am refuzat, zicând că-s foarte supărat pe fătucă, că nu mai am nevoie de ea! Eram prea în mijlocul Articolului, Paginii, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului și ce mai au prietenii lui Burleanu de zis, ca să-i mai diger și pe unii ce se presupune că au rațiuni veritabile de veghere – bașca că cică se și înțelepțesc după, măcar că în condiția lor văd adevărul.
Prin urmare, îi repet mamei că, în poveste, sunt nițel dezamăgit. Deci de ce mai insistă dacă tot știe?
A conchis doar că la ultimul parastas s-a dus și pe la ea și i-a zis că o pup și că totuși mă gândesc la ea mereu: nu de alta, dar în viața vieților istoriei WordPress nu s-au contabilizat mai multe Articole, Volume… despre o oarecare moartă optzecistă.
Apoi, la o vodkă, m-am gândit că ăsta o fi fost modul mamei de a mă scoate din năcăjitoreala cotidiană. Fană King Crimson, o știi ea ce o știi.
Deci, ok, treacă de la mine. Hai să plănuiesc ceva extrem de plin de viață!
Și pentru că recent am menționat un episod din ultimul disc semnat Issa, nu găsesc acum ceva mai potrivit pentru decembrie SSR decât unele momente din debutul superbei vocaliste norvegience.
Încadrată într-un old school hard & heavy cam de tipar, Isabell Øversveen mereu mi s-a părut însă că a plusat pe teritoriul ei muzical – sigur, cu ajutorul unor titani melodici precum Uli Kusch (fost membru Helloween), Magnus Noberg (liderul Saint Deamon) ori clăparul personal al lui Kiske: Tim Larsson. Chiar și-n condițiile în care se presupune că subgenul și-a spus povestea încă din anii 80.
Fata transmite o energie foarte mișto. Și o senzualitate (specifică manierei sonore) care niciodată nu mi s-a părut forțată sau deplasată. Poate exagerez, mesajul feminist fiind de la un punct încolo destul de strident (cu mențiunea că poate avem de-a face cu un gând pur şi simplu uman, dincolo de orice categorisiri moderne – fie că-s cancel culture, fie că-s, dimpotrivă, templierii cancel-cancel), dar cred că Issa a cel puțin completat fazele de tip Doro ori Lita Ford – abordări care, în ciuda calităților vocale incontestabile ale legendelor feminine rock, cred că plecau întâi de la imagine. Pentru a ajunge la muzică. Issa nu că e neapărat invers, dar e cert că piese precum I`m Alive își susțin denominația. Senzația e că-i obraznică pentru că așa îi vine.
Issa mi se pare astfel mai autentică. Deci, dacă mama voia ceva care să respire pur și simplu viață, nu știu ce ar fi mai potrivit decât tipa scandinavă care am avut deunăzi impresia că a văzut și altceva-n Suguha.
Revenind pe post de concluzie, însăși ea, mama, a văzut ceva-n Cornelia. HA! Că așa i-am tot amintit eu! Sictir 😀
Atașez atât varianta oficială video, cât și extrasul audio direct de pe disc. Înregistrarea regizorilor nu a beneficiat de condiții prea bune (probabil financiare), pierzându-se din motive de volum mult prea redus euforia pe care o subliniem aici.
un gând muzical 