M-am intersectat deunăzi cu un psihiatru. Pe care, imediat după ce prin preajma-mi a înșirat câteva lucruri de #bine din Articolul, Volumul, Paragraful, Pagina, Adunarea Comitetului, l-am întrebat cum ar cataloga mai repede o potențială relație de îndrăgosteală (palpabilă) dintre un frate și o soră – pe aici, adiacentă cutumelor influențabile imediat.
Foarte interesant, specialistul cu pricina mi-a răspuns pe nerăsuflate că dacă treaba-i complet consimțită atunci… e și foarte, foarte sexy!
Ă?
Foarte, foarte sexy pentru că, numai și numai dacă e liber consimțit, sentimentul (autentic) se amplifică direct proporțional cu tabuul social.
Ok. Doar că, foarte, foarte sexy-ul ăla e-n afara conduitei noastre de zi cu zi – deși în legea 286/2019 din Codul Penal se specifică: în situaţia în care raportul sexual este realizat prin constrângere între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, nu se va realiza conţinutul constitutiv al infracţiunii de incest.
Desigur, presupunând și că îndrăgosteala duce până… acolo.
Dar și dacă nu duce (din alte varii motive), cert e că, desi legiuitorul nu condamnă, societatea ar privi oricum destul de rece doi frați ținându-se romantic de mână pe stradă, eventual chiar asistând la scrisori de amor între cei doi.
Și e dublu curios din moment ce mare parte din istoria omenirii a fost născocită pe baza casătoriilor între membrii aceleiași familii sangvine. Este parte din adevărul (monarhic) la care contemporaneitatea se închină ca la un vis frumos răpus de oamenii cei răi. Doar că oamenii cei buni, în variantă haștagistă, și-au tras-o între ei secole după secole.
Or, azi, așa ceva, incestul, ar fi privit drept total inacceptabil. Pe de altă parte, tot azi se aplaudă din plin amintirea caselor regale.
Ciudat, nu?
Mai mult, nici Biblia nu ne lămurește foarte tare. La urma urmei, Adam și Eva, cam frați fie vorba între noi, au avut doar trei fii. Trei băieți!
Cum de s-a multiplicat omenirea, cum de a crescut și s-a înmulțit, rămâne doar să speculăm logic din moment ce-n mijlocul celor patru bărbați exista o singură femeie – și aia destul de rudă cu masculii respectivi.
Însă Biserica noastră respinge total incestul.
Ce ne lămurește istoria este că la un moment dat același sânge îmbinat iar și iar aduce, din punct de vedere medical, la progenituri cu probleme majore de sănătate. Probabil de-aia la un moment dat englezii au rupt linia și au început să facă sex și cu alții (cu Diana sau cu Kate de pildă – destul de târziu, dar, oricum…).
În fine, nici specificul genealogic menționat nu anulează problema noastră inițială: acceptul societății de a vedea doi frați îndrăgostiți.
Acum, pe bune, câți dintre noi ar ieși la o bere liniștiți alături de un cuplu îndragostit frate-soră? Eu unul n-am auzit până acum de asemenea scenarii. Asta neînsemnând că situația (recunoscută ori contestată) obligatoriu n-ar fi existat.
De altfel, pentru unii rămâne întrebarea cât de mult speranțele din fundul cutiei Pandorei vizau în fapt și sentimentele deosebite ale fetei pentru fratele ei.
Vechea noastră cunoștință, Suguha, fată cu valori empatice foarte dezvoltate, inteligentă, având totodată scări de valori utilitatiste veritabile și conștiința/deminitatea propriei valori, deci nu vreo dementă nimfomană, totusi se îndrăgostește nebunește de fratele ei. Nu plusează, poate și avantajul că el deja o iubea foarte mult pe alta, dar gustul amărăciunii îi rămâne pe tot parcusul basmului, regretele incluzând și postura sa în raport cu societatea din care face parte.
Mie unuia, da, mi s-a părut captivantă situația ei. Chiar sexy, autenticitatea fiind incontestabilă.
Cum i s-a părut și acelui psihiatru cu care am avut ocazia zilele trecute să schimb în treacăt două vorbe.
Desigur, acceptul generalizat probabil ar duce la abuzuri fratricide încă și mai cumplite decât deja se petrec. Tembelilor, și, oho!, nu-s deloc puțini! (cu atât mai mult cu cât educația a devenit periferică societăților militarizate – precum România), măcar li se mai pune lesa asta cu iz de contract social.
Totuși, parcă nici nu m-aș grăbi să-mi fie scârbă prin excelență de o situație în care aș bea o bere alături de confrați care se giugiulesc.
Mai ales că nici legea, nici religia, nici filosofia etică (nu-i rău în răspândirea autonomiei/fericirii sincere) nu condamnă total potențiala stare de fapt.
Am pornit de la gândul unui context în care doi frați, ambii stăpâni pe ei, ajung, din infinitele motive care ne definesc ca specie, să se îndragostească (liber) unul de altul și să-și dorească astfel natural împărtășirea fericirii lor, trăire pe care sper că am simțit-o cu toții la un moment dat.
Notă: n-am vreo soră. Nu prea mai am nici rude lol.
un gând muzical 