Ultima intrare marca Rhea Ripley din cadrul show-ului tipic americănesc WWE Crown Jewel ținut la Riyadh a înfierbântat omenirea. După ce că petroliștii din țări unde nu se respectă deloc drepturile femeilor ni l-au prostituat până și pe mărețul Cristiano Ronaldo, un îngeraş de băiat până atunci parte din Raiul european, acum nemernicii antitetici #valorilor și-au întins tentaculele până-n miezul (chiar vaginul) moravurilor societăților cu #etică pe formă de care fac mișto crâncen săptămână de săptămână tocmai producții precum WWE – săptămânal fiind, slavă Domnului!, trending # nr. 1 indiferent de platforma social media.
Doar că Rhea, membră azi din caravana denumită sugestiv Judgment Day, a intrat pe scena arabă-n stilul ei actual gothic metal – fiind la rându-i prezentată de către un cor religios musulman.
Mai exact, după ce popii musulmani și-au terminat incantația specifică s-a declanșat acel THIS IS MY BRUTALITY!!! din melodia însoțitoare a lui Ripley.
Și deși părerile pe care se bat tastaturile sunt cu siguranță demne de a fi aprofundate, asta-n măsura-n care ieșim întâi din cretinismul comod noi suntem buni, ăia sunt răi, pe mine altceva mă interesează acum plecând de la introducerea muzicală Rhea Ripley parte Crown Jewel 2023: posibilitatea de a-ți dezvolta o idee apelând și la alte particularități (folclorice).
Dacă apariția războinicei heavy/industrial metal s-a făcut apelând la acompaniament sonor de sorginte bisericească orientală, eclecticul de altfel fiind deja atins prin vocile numeroaselor trupe de profil (Orphaned Land etc.), deci că tema completă, deși foarte spectaculoasă, n-a adus în sine nimic nou, pe mine m-a făcut să visez la cum ar fi dacă pe aici ar apărea o trupă care nu doar să preia comodul din folclor și să-l alipească strident subgenurilor pop culture, ci în prealabil să bage niște popi ortodoxi cântând din Apocalipsa lui Ioan, după care să explodeze acel THIS IS MY BRUTALITY!… că avea și Marilyn Manson partea lui de sinceritate, altfel nu interesa pe nimeni după atâtea și atâtea gândirisme realmente mai asimetrice, și poate aveau și îngerii ăia însângerați ceva de spus tocmai la finalul Bibliei creștine.
Pentru asta, desigur, ar fi nevoie de ieșirea din Articolul, Paragraful, Volumul, Pagina, Ramura Administrativă, Adunarea Comitetului… în care și muzica noastră a căzut pradă (presupunând că ar fi ieșit vreodată).
N-ar fi mișto? Cel puțin interesant tot cred că ar fi. Cel puțin nouă ne-ar mai aduce un gând că ne aflăm într-o arenă unde luptăm pentru a o învia pe Cornelia, precum a făcut echipa lui Yusuke pentru a o salva pe Keiko, dar și pentru a o resuscita pe bunicuța Genkai – pentru a contesta traducerea cuvântului genkai (limită aproximativ).
Căci, dacă privim poza din antent, anume expresivitatea Rhea tânără comparativ cu ogivalul tăios din prezent, putem deduce că PR-ul WWE, oameni care pe bune se pricep la marketing, dincolo de aforismele Facebook-iste, industrie ce întotdeauna s-a clădit pe ipocrizia societății din care face parte, putem specula că astfel unor indivizi cu zâmbete minunate la un moment dat le ajunge Dracului și lor.
Prin urmare, nimic din ce înseamnă cascadoarea-actriță Rhea Ripley – pe numele ei adevărat Demi Bennett -, poreclă obținută probabil din momentul când trăsăturile ei aveau să se asemene mult prea mult cu locotenenta Ripley din seria Alien (anume actrița Sigourney Weaver), n-a fost lăsat la voia întâmplării.
Metamorfoza foarte drăguței tinere Demi nu avea cum să fie un scop inițial. Pur și simplu ea, câțiva ani mai târziu după înregimentarea-n teatrul wrestlingului profesionist, avea să amintească de aspectul femeii care se bătea cu nenorocirea aia flegmatică din cosmos. Iar vandabilul WWE s-a adaptat situației, dând naștere unui personaj care deloc întâmplător reprezintă acum o grupare pe nume Judgment Day.
Da, metodica se face pentru bani. Mulți bani, că de-aia în 2023 Rhea pune în scenă un asemenea show fix în inima petrolului, dar cred că putem și visa. La urma urmei, WWE este cu precădere urmărit de copii sau, oricum, de indivizi foarte tineri.
Or, dacă acestui public preponderent vizat i se relevă săptămânal ipocrizia societății (în special americane), ba chiar i se sugerează concomitent o muzică ceva mai punătoare de rotițe în mișcare, atunci eu unul îndrăznesc să spun doar că maniera în care a intrat Rhea la Crown Jewel aduce foarte mult cu pășitul în arenă pe care l-a făcut sfânta echipă condusă de elevul-problemă Yusuke Urameshi – care de altfel își începe istoria comercialo-biblică aruncându-se în fața unui șofer (probabil slobozit de la organele piteștene) pentru a se substitui unui copil virtual spulberat mortal.
un gând muzical 