Azi este Ziua Armatei Române. Ieri, de ajun, Comisiile și Comitetele Parlamentului nostru au aprobat, cu unanimitate de voturi, cumpărarea a 32 de bâzâitoare F-nuștiucâtșpe: cu 6,5 miliarde de dolari (cea mai costisitoare achiziție din istoria militărismelor noastre): pe banii noștri, ai tuturor cetățenilor.
Ziua Armatei Române se întâmplă să fie sărbătorită cu cinci zile înaintea comemorării uneia dintre marile tragedii postdecembriste: Colectiv 30.10.2015.
Și deși au trecut aproape opt ani de la nenorocirea din Pionieru, în România tot nu s-a făcut o secție cât de cât decentă pentru marii arși. S-au mai tăiat panglici, Gărzile Patriotice haștagiste și-au împlinit C.V.-urile, ONG-urile adiacente ard sexy-n flăcări, Gheorghiță-Covid și-o trage cu Bârlădeanca, Gabriel Diaconu și-o trage cu Arafat, s-au spus vrute și nevrute prin Parlament, dar, la o adică (vezi Crevedia), tot în străinătate (pe banii noștri, ai tuturor) se încearcă scăparea turmei – asta doar dacă evenimentul cu pricina are șansa de a fi mediatizat (căci nu-i o știre nuj ce unic prăjit).
În mod normal, ieri și azi ar fi trebuit să fie proteste (de stradă și/sau gânditoare) cel puțin la fel de vehemente precum au fost atunci când s-a descoperit că Liviu Dragnea o cunoștea dinainte pe femeia lui de serviciu.
Dar… nimic. Absolut nimic. Liniște și pace.
Cât o mai dura și pacea asta cu bâzâitoarele lătrând aiurea la porțile unora care nu ne mai fac nimic…
Prin urmare, mi-ar plăcea ca tăcătorii, intelectuali sau banali cetățeni, să nu mai bocească nici în privința remunerației profesorilor, nici că nu avem infrastructură, nici că nu avem în România anului 2023 un singur spital (public) mai de Doamne-ajută, că e plin de analfabeți funcționali, nici că nu se poate combate Românolumbia, nici că în străinătate se nasc mai mulți copii români decât se nasc pe teritoriul țării noastre. Căci, din moment ce se tace mâlc atunci când decidenții (ne) aruncă banii pe bâzâitoare sinistre de ucis înseamnă că, universal, se acceptă din plin starea de fapt: că cel mai important e să se perpetueze Cercul Urii, nu să se trăiască zdravăn la cap.
Iar în condițiile în care PIB-ul nostru este cu totul undeva la 250 de miliarde dolari, a canaliza (peste o noapte) 6,5 din suma vitală către niște bâzâitoare (nu vorbim aici despre întreg tainul NATO care-i de vreo 10 ori amplificat), fără ca noi, ca nație, să vociferăm ceva, înseamnă că ar trebui să fim pe locul 1 la capitolul Nație Fericită, cu mult peste Finlanda. Evident, ca nație, ne place teribil nivelul ăsta de trai, ne place să nu fim găsiți pe harta culturii, în timp ce peștișorii finlandezi dau capete de afiș pe la mai toate concertele. Și cum majoritatea decide, chiar că nu poate neica-nimeni de eu să se pună de-a curmezișul Constituției.
Dar, măcar, nu vreau să-i mai văd și să-i mai aud pe răspopiți bocind de dimineața până seara. Vreau să-i știu fericiți!
un gând muzical 