Lovebites – Addicted

Prima și singura dată am votat imediat după ce am împlinit 18 ani. Curiozitate. Dar și atunci, trecut prin deja atâtea și atâtea glume proaste în frunte cu neocomuniștii și cu CDR, am pus ștampila la mișto pe nu știu ce minoritate turco-tătară. Am mai vrut să-l votez pe Dragnea doar pentru că imbecilii îl luaseră la mișto în privința D3, ca la nici juma` de an aceiași imbecili să facă fix apologia (științei progresiste) D3. LOL! În fine, am mai fost și la referendumul pentru suspendarea unuia dintre marii noștri Hăhăilă – dar în situația aia să zicem că a fost un caz particular de imensă prostituție intelectuală a la Liiceanu vs. cetățenii mai zdraveni la cap.

Dar anul viitor mă cam bate gândul să merg iar la vot. Nu pentru că ar exista vreo opțiune cu adevărat viabilă, ci pentru că, în ciuda preșulețului Lockheed Martin în care s-a transformat și PSD prin vocea lui Ciolacu, măcar actualul prim-ministru pare că încearcă să-i mai pună la colțișorul lor pe nenorociții care dețin casele de pariuri sportive și alte jocuri de noroc – ce tind să devină la fel de influenți social precum firmele de armament care ne dictează Produsul Intern Brut.

Să explic.

Acum aproximativ 7-8 ani de zile am găsit pe net un anunț de angajare în presa sportivă. Era vorba despre o emisiune dirijată de către Radu Banciu (aveam să aflu că și ăla are fantezii ciudate cu interlopa fleoșcăită Elena Udrea, dincolo de trecutul său aflat direct sub stindardul tovarășului Ioanițoaia) ce se axa pe articolele scrise în cadrul unui site care întrucâtva era la vremea respectivă cam ce se vrea astăzi a fi show-ul Superavancronica de la Digi Sport. Cu diferența că preambulul sportiv se manifesta în scris, cu toate tiparele de avancronică imaginativă la pachet.

Mai e de zis că noi niciodată n-am stat la masă cu frații Becali. Asta fiind una dintre multele diferențe majore. Ziua când vom fi ca Ştiucan va fi şi ziua când mai bine ne vom sinucide.

Iar anunțul mi-a atras atenția deoarece era sub formă de concurs, deci cumva mai aproape de meritocrația ce lipsește cu desăvârșire într-o Românie a fabricilor de diplome.

Testul era simplu: scrieți un articol, iar noi – la sfârșitul lunii! – îl vom alege pe cel mai bun, premiul constând într-un loc de muncă alături de B1 TV.

M-am apucat într-o dimineață de scris. Pe la prânz textul era gata și trimis.

Seara deja m-au sunat: ești angajat!

WOW!

Deci se poate și-n România? Foarte tare!

Mi-am luat entuziasmat rolul în primire, m-am apucat să învăț platforma WordPress (pe care funcționează majoritatea siteurilor noastre, inclusiv acum blogul de față, unii dintre noi nemurind de gâtul faimei Paginii, Articolului, Paragrafului, Adunării Comitetului Altavista/Excite, fie şi specializați în cauză), și am început o călătorie în primul rând de presă la care doar visasem până atunci din moment ce nu avusesem stomac să diger la Universitatea de Filosofie apucăturile Liicene, așadar să am o diplomă-n sertar, abandonând-o cu câteva minute înainte să-mi susțin examenul de licență.

De bunăvoie, nesilit de nimeni și, din păcate, neîncurajat de nimeni nu am vrut să iau parte la mascarada diplomelor filosofice de tip Sorin Lavric. Mi-au fost suficiente contactele avute cu unii dintre marii gânditori ai omenirii.

Libertatea de exprimare pe care patronii cu pricina mi-au oferit-o era captivantă. Ba mai mult, plățile erau la zi, asigurarea de sănătate a început să funcționeze la o fracțiune de secundă după ce departamentul lor de resurse umane a trimis statului actele aferente.

Totul era minunat!

Doar că… la un moment dat s-a declanșat calvarul.

Fiind parte din echipa ce concomitent oferea și așa-zise ponturi spre pariere, susținute de articolele amintite, m-am trezit repede cu fel de fel de solicitări din partea cititorilor.

Cereri care mai de care mai crâncene.

O rugă mi-a rămas în minte cu precădere: te implor, dă-mi un pont sigur, copilul meu are leucemie și nu am bani să-l operez! Vreau sa-mi pun tot salariul pe o cotă de peste 5… dar să câștig, te implor!

Eu ca eu, dar în situația cu pricina se găseau și colegii mei, majoritatea tineri, chiar foarte tineri.

Desigur, noi fiind mai lucizi din fire, deci pricepându-ne pe bune și la datul cu nu știu ce în minge, aveam un procentaj foarte bun de reușite (peste 75%). Dar asta nu însemna că succesul de azi poate fi oricând un succes.

Repede mi-a fost clar de ce casele de pariuri sportive se înmulțesc ca ciupercile după ploaie, atât în online cât și pe stradă.

Șefii ălora profită inimaginabil de pe urma dramelor cumplite!

Motiv pentru care eu și colegii mei ne spărgeam capetele să ne și iasă prognoza, nu doar să oferim texte apreciabile din punct de vedere estetic.

Devenise doar o luptă crâncenă între noi și nemernici, dincolo de orice bucurie compozițională. Poate ne era și frică, probabil pe undeva nici nu voiam să fim cu conștiința foarte încărcată. Dar ne-am dat repede seama că dacă noi plecăm, dacă cedăm, locul va fi luat de descurcăreți și aranjori. Deci că nu va mai rămâne cine știe ce rezistență.

Eu unul am plecat. Previzibil, universul s-a populat cu Lipovan, Drăguț, Tivilichi, Narcis Răducan (adică Giovanni Becali), Daniel Stanciu (adică Giovanni Becali), Angheluță, Ionel Dănciulescu și alte personaje care oricum pun capul liniștiți pe pernă, căci altfel n-ar relua săptămânal mascarada cu zâmbetul pe buze. În ideea că leafa merge, fana Farul cu picioare mișto de la Constanța devine astfel mereu disponibilă etc.

Iar lupul-moralist Vali Moraru îl tot imită ironic pe Petre Popescu, dar eticianul de Superbet achesează cu figura-i la toate dramele cauzate de casele de pariuri.

Și să nu mi se trântească vechea placă stricată: nu le punem pistolul la cap să joace!. Din moment ce se face reclamă înseamnă că se încurajează comerțul cu pricina.

Aici am dovedit că de fapt n-am priceput nimic din ce înseamnă Uchiha Itachi, chiar dacă și pe vremea aia aveam trei tricouri și patru hanorace cu reprezentația sa. Senzația e însă imposibilitatea de a ceva interesant singur, e luptă cu moara de vânt fără susținerea predecesorilor de la butoane, e imposibil dacă decidenții se rezumă la religia interesului care poartă fesul. Fără Jiraya ori Tsunade e totul frecție, oricât de binevoitor ar fi tânărul în cauză.

Pentru că, într-o noapte fatidică, s-a ținut o Adunarea Comitetului. Ședință de redacție! La care, nu știu nici azi cum, au luat parte multe alte vedete de TV din presa sportivă pe care nu-i recomanda nici vocea, nici talentul – spre exemplu, nenea ăla de între timp căzu bâldâbâc în gheață, fie-i țarâna mai ușoara ca a lui Geo Bogza.

Pe scurt, jurnaliștii cu ștaif mi-au reproșat brusc: ce-s, bă, textele alea? Ce-s TITLURILE ALEA?

Huh?

Păi cum adică… Real Madrid – Barcelona… și atât? Pune: PARIEM EXTRATERESTRU! CÂȘTIGĂM GALACTIC!!! Așa se face presă atractivă!!!!

Ce să fac?

SĂ PARIEZI GALACTIC! EXTRATERESTRU!

Adică să comercializez o poreclă însușită prin sudoarea unora? Păi e ca și cum mi-ați cere să ZBURĂTĂCESC precum vulturul lazial!

A doua zi mi-am dat demisia.

A fost prima și singura dată când, ca angajat, presa autohtonă mi-a cerut să mă prostituez intelectual. Pentru simplu motiv că mai bine îmi tai o mână decât să mai fac vreodată parte activ din presa asta a noastră.

Și de-aia îmi permit acum să scriu ce vreau. Am rămas repetent financiar, lipsit de glorie și likeuri, dar măcar am dormit mai liniștit.

Totuși, în lumina evenimentelor recente, Ioana Mihalcea, editorialist GSP, a declarat într-o emisiune marca Dragoș Pătraru (alt dubios moralist din presă cu legături ciudate în lumea politicului – dar asta e altă discuție) că nu-și dă demisia din motive de Țepelin deoarece doar din interior poți lupta cu gunoaiele.

Poate fata are dreptate. Deci că poate n-ar trebui totuși să dorm liniștit.

Pentru că eu știu din interior cum e lumea pariurilor sportive asociate presei. Am luat contact direct cu tragediile de acolo. Tragedii de presă, tragedii umane de rând. Și am ales doar să nu mă prostituez intelectual, nepăsându-mi de părinții aflați pe marginea prăpastiei.

La vrema respectivă, Victor Ponta insistase pentru niscaiva reglementări în domeniu. Astfel a apărut organizația ONJN ce cât de cât mai așeza nebunia fiscală cu paravan fatalist.

La scurt timp, țărănuşul a fost nevoit să-și dea demisia din funcția de prim-ministru. S-ar putea ca debarcarea lui, având în vedere puterea caselor de jocuri de noroc comparativă global cu cea a firmelor de armament, să n-aibă atât de multă legătură cu drama din clubul Colectiv cât cu deranjarea ăstora. Simpatic cum azi concedierea lui Țepelin a redeschis aceleași vechi răni pe care dacă le invocai într-o anumită eră erai clasificat drept conspiraționist obosit – Marcel Ciolacu, ieri: e inadmisibil ca șmecherii caselor de pariuri să concedieze jurnaliști și să amenințe politicieni.

Magnați precum Bet365 sau Bet-at-home, mamuți în domeniu, și-au luat atunci tălpășița din România. Desigur, există și varianta favorizării monopolului vreunui Winmasters, aflat sub oblăduirea faimosului… om… de presă… Sebastian Ghiță (PSD). Și atunci, și acum.

Totuși, Marcel Ciolacu, a declarat ieri că entitățile jocurilor de noroc amenință Guvernul actual de nu se poate – ca răspuns la reglementarea de a plăti ce se cuvine statului pe care activează. Nu a detaliat subiectul, dar a ținut să precizeze această stare de fapt coercitivă.

Și cum se află într-o poziție de maximă importanță, mă gândesc că nu arunca găluști care la o adică pot fi lesne contracarate. Cu atât mai mult cu cât din poziția lui se presupune că are acces la toate informațiile cu caracter de siguranță națională. Plec de la premisa că un prim-ministru (membru UE) nu e iresponsabil din start.

Cert e că nemernicii ăia activează oficial cu precădere în Malta. Acolo își au oficiul toți gegeiștii. Malta – stat membru UE.

Dar pe teritoriul cărui stat este în vigoare un anumit mecanism economic ce fentează complet orice ingerință comună (UE), fiind paradisul fiscal european, după Elveția (care nu e membră UE) și după bizareria stat-în-stat Monaco. Prin urmare, mai marii UE ar trebui să ne dea tuturor membrilor niște explicații.

Căci casele de pariuri sportive au ajuns să dicteze și să nenorocească o mare parte din viețile cetățenilor europeni atâția și atâția ani la rând. Cu girul regilor și reginelor care, nu-i așa?, nu-s nașpa ca Putin.

Ca să nu mai vorbim despre sentimentul că sumele colosale implicate au nenorocit și corectitudinea sporturilor populare – fotbal și tenis. Eu unul nu am cum să cred că o echipă de fotbal își apără corect șansele din moment ce afișează nu știu ce casă de pariuri pe piept etapă de etapă.

Iar afișatul ăsta… s-a construit cu precădere datorită presei. Vlăduț nu captiva cu vocea aia fonfănită dacă nu era în cadrul presei.

Presa face reclamă caselor de pariuri, presa difuzează competițiile unde casele de pariuri în sine sunt promovate cu abnegație.

Degeaba se mai răstignesc azi formatorii de opinie implicați. Cam târziu pentru feciorelnicie… Ei sunt parte impasibilă din GSP-ul ultimilor ani, publicație unde tronează reclame peste reclame cu iz de băftălău. Ba mai mult, sunt deseori parte și din studioul Digi Sport, acolo unde se bășesc intelectual și Lipovan sau Drăguț.

Drama e că recuperații de tovarășul Ioanițoaia, conform propriilor mărturisiri, fac parte dintr-un studio care evident n-are treabă cu viziunea fotbalistică, ponturile lor fiind dezastre economice pentru cei care pun botul televizionistic. Trompetelor nu le iese aproape niciun pariu!

Or, mie și colegilor amintiți măcar ne ieșea treaba. Și prognozistic, și stilistic. Azi îndrăznesc să spun că și moral – astfel răspundem pe scurt insultelor pe care Cristian Geambașu le-a adresat publicului în ultimul său editorial.

Am rămas doar un cetățean, dar am satisfacția că nu-s răspopit. Carevasăzică, a mai venit şi timpul nostru să bocim!

Sky Sound Radio nu este în niciun chip recuperarea tovarășului Ioanițoaia! Nu!

Presa îl promovează pe nemernicul nomenclaturist Serghei Mizil dând la păcănele. Nu noi!

Pe mine nu mă deranjează atât promovarea cancanului, fetițele dubioase în chiloți de pe GSP, cât impasibilitatea față de dramele născute din existența caselor de pariuri, drame pe care sunt absolut convins că redactorii de frunte le cunosc la fel de bine ca mine. Politica de redacție nu are cum să nu vadă ce vede orice colocatar. Iar dacă vârfurile pur și simplu nu știu ce se întâmplă-n curtea lor… înseamnă că-s de-o ignoranță teribilă – păcat la fel de grav.

O fată frumoasă e oricum preferabilă malaxorului dramatic pe care-l antrenează casele de pariuri. Sigur că mi-aș dori să avem și noi producții sportive precum Stephen A vs. Max Kellerman, dar e imposibil din moment ce educația e complet neglijată, jurnalismul fiind la rândul său efectul unei școli aberante, incompetente și superficiale.

La cum arată lucurile, tare mi-e teamă că Marcel Ciolacu se va confrunta curând cu nu știu ce incendiu devastator. Pe de altă parte, se prea poate ca însuși Lockheed Martin să se fi simțit amenințat de hegemonia maltezului Vlăduț. Astfel, Ciolacu e la adăpost din moment ce zilnic ne împuie capul și cu isteria înarmării – mai ceva ca Excelența României Educate.

Dar aș trece peste listuța lui Zelenski & friends dacă-l văd pe Vlăduț schelălăind birocratic măcar câteva minute.