Pfff… presa noastră cea mai citită/cumpărată a înțeles perfect mersul dimensiunilor din care acum face parte: cât mai multe resurse către firmele de armament (americane). Iar cum NATO și furnizorii nu pot exista fără conflicte militare (deci ca cineva să cumpere constant ceva), tot așa presa nu poate exista dacă cetățeanul nu cumpără sau nu dă click (mai nou) – deschizându-se concomitent ferestre cu fel de fel de reclame.
Dar piața așa-zis liberă n-a fost suficientă pentru presa noastră. Nici nu avea cum să fie din moment ce majoritatea demersurilor noastre jurnalistice sunt asamblate heirupist.
Prin urmare, în ultima vreme, gazetele s-au prins că nu folosește la nimic dacă se întrec în idei ca să producă valoare, ca să fie susținute (capitalist).
Așa că au schimbat macazul, alăturându-se orientării pe care politicienii noștri de frunte (indiferent de partid) o susțin zilnic cu abnegație: cât mai mult, inclusiv din PIB, către producătorii de armament!
Astfel, majoritatea gazetelor de frunte propun ca publicațiile să fie mai nou însoțite de fel de fel de războisme: figurine reprezentând soldați din nu știu ce măcel sau mașinării de ucis frumos turnate în miniatură vin la pachet cu ziarul.
Ce drăguț!
Un prim sentiment cetățenesc ar fi tulburarea pricinuită de însăși entitatea presei, ce prin excelență se presupune că ar trebui să lupte pentru pace și dreptate, pentru dialog și ratiune, presă care totuși încurajează, iată, vise de glorificări înrădăcinate-n atrocități pe care nimeni zdravăn la cap nu le (mai) dorește.
De ce aș vrea să dețin figurină cu Hitler? Dar cu Stalin? Dar cu Roosevelt împopoțonat cu decorații post atacul terorist de la Hiroshima și Nagasaki?
De ce aș vrea să am o figurină cu F-nuștiucâtșpe din moment ce banii cheltuiți pe achiziționarea zburătoarelor (la scară largă, reală) înseamnă automat lipsă de fonduri pentru construirea de spitale, pentru salariile profesorilor, pentru infrastructură etc.?
De ce mi-ar trece vreodată prin cap să mă joc cu o machetă Enola Gay?
Mai rămâne să-mi fac o colecție cu păpuși Mailat, Hannibal Lecter și Alexandru Muraru.
Păi pentru că presa noastră de frunte nu mișcă niciun deget în afara stoltenbergismelor. De la începutul conflictului din Ucraina ați văzut vreodată, pe orice post TV sau în orice gazetă vizibilă, să se militeze pentru pace și pentru dialog?
Eu nu. Mai scapă câte un citat din Papa Francisc, dar imediat îi sar la gât băieții cu grade – mai mult sau mai puțin acoperiți.
Tot ce se transmite cetățeanului e fie cum rusul e natural foarte naşpa, fie știri seci despre cum nu știu ce mașinărie de ucis i-a mai fost livrată lui Zelenski (pe banii noștri).
Așa că gazetele insuflă, poate forțate de împrejurări, poate doar jucând pe degetele elitelor moderne, fie ambele, cititorilor că trăiesc de fapt în Stăpânul Inelelor, aceștia trebuind să-și dorească visceral nu știu cine vs. nu știu cine pe câmpul de bătălie – nu de alta, dar în lipsa bombardamentelor nu ar mai apărea figurine analogice cu iz tarabagistic.
Or, a-ți trage seva din nenorociri de război nu cred că se încadrează în altă categorie decât cea a psihopatiei.
Muțunaș cu SS? Muțunaș cu sovietici violatori de basarabeni? Muțunaș cu soldat american ce viola la comandă fetițe japoneze? Muțunaș cu soldat japonez ce viola la comandă fetițe chineze?
Pe bune?
Desigur, reprezentațiile cu pricina pot avea și dar cultural. În sensul că familiarizarea cu anumite particularități pot duce la formarea unei imagini de ansamblu corecte.
Doar că mi se pare strident cum, fix din toate subiectele omenirii, presa noastră promovată a ales fix acum să accentueze războismele – și asta într-o notă TV dansabilă (reclamele) mai ceva ca Sabaton: cumpără ACUM, la doar… x lei, submarinul cu cinci tunuri care a făcut și a dres printre rechini devastatori… ACUM! Cumperi trei bombardiere cu ediția specială de weekend şi primeşti două mitraliere gratis!!!!!!!
Pfff… asta când prin intermediul (girul) presei nu suntem împinși violent către farmacii: Cancer? Leucemie? Fracturi de coloană? Diabet? Du-te ACUM la farmacie și ia Căcățolax!!! Vindecă belelele sexuale, repară articulațiile și înlătură ulciorul!!! Întreabă ACUM farmacistul!!!! ACUM TREBUIE SĂ TE DUCI LA FARMACIE!!!! Dacă iei ACUM o cutie de Căcățolax, primești două sucuri cu aromă de ciuboțica cucului ce vindecă paralizia. ACUM!
De altfel, la postul public de radio se difuzează-n prezent doar și doar și doar spoturi publicitare care elogiază produsele farmaceutice-minune. De mirare nu e din moment ce marii asociați ai firmelor de armament sunt fix tot asociații marilor companii farmaceutice – îi puteți găsi după nume și prenume printr-o simplă căutare pe Google.
Notă: demența i-a adus pe psihopați până în punctul în care forțează o copilă să cânte despre mizeria aia pseudoștiințifică de sanoooohepaaaaatic colesteeeeroooool, sanoooohepaaaaatic colesteeeeroooool. Combini ṣmecheria cu un medicament serios de profil (precum Sintrom), că aşa se cântă dulceag, şi e foarte probabil să te cureți într-o oră (banul aruncat pe fereastră e cazul cel mai fericit). Iar toată nebunia se joacă pe terenul presei. Şi eu care credeam că doar Florin Condurățeanu era imbecil când atenta la sănătatea publică promovând te miri ce pastile dubioase, deṣi molfăia întruna dragostea de patrie şi de neam.
Mai ales că liderii noștri actuali ne tot spun, chiar și de ziua Fecioarei Maria, cum trebuie să cumpărăm ACUM! DRAGONUL LIBERTĂȚII cu cinci tunuri care face și drege: indiferent de problemele economice autohtone. La doar x lei… că-s norvegienii băieți buni, au vânat destule balene cât să mai lase din prețul rebuturilor zburătoare.
Tema muzicală Akatsuki de bază conține o notă religioasă de factură creștină cu model iconografic Rogier van der Weyden pe care pasiune, lingător de icoane sau mai puțin (sau deloc), o asociezi nemijlocit dramatismului invocat prin picturile lui Michelangelo – fresca Judecății de Apoi. Cel puțin acolo, esența vieții sixtine nu se închină câtuși de puțin la Articolul, Volumul, Pagina, Paragraful, Adunarea Comitetului… bisericesc (florentinul a avut necazuri mari cu clericii-Metodică ai vremii), ci pornirilor lui Hristos și speranțelor Mariei – care-s mișto pentru oricine zdravăn la cap. Tehnica frescei (renascentiste/neoplatonice) însoțită de dinamismul personajelor răspunde limpede Consiliului celor Treizeci. La fel pare că răspunde în prelungire și ce-a de-a 9-a artă. O organizatie precum Akatsuki e catalogată în fel și chip: de la îngeri – fără aripi – și pe verticală la teroriști.
Eram și ieri dimineață la mormântul Corneliei. Zi de salariu, deci printre puținele ocazii să favorizez tuaregurile florarilor.
Și cum mă uitam eu la razele soarelui care luminează la răsărit (de după un recent bloc construit de către neplătitorii de CASS/impozite unde momentan dau din tastă licențiați la cursul scurt în IT neplătitori de CASS/impozite) cea mai frumoasă și pură ființă din lume, că la vârsta ei de atunci n-avea cum să înghită uşor Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului…, she is my starlight cum ar veni, începe telefonul să ia foc: mama! Suna disperată!
Cică să nu uit care cumva să cumpăr pentru bunica ziarele de vineri… cu revistele aferente datinii gazetărești autohtone!
Deh, bunica-mea e femeie ok, dar nu e Chiyo, bunica lui Sasori, cu toate că și ea a fost deportată în timpul unui război. Încă se mai bucură la sfaturile psihoterapeuților din Click (pentru femei). Asta e, probabil a obosit să tot viseze la propășirea lui Sasori… păpușar…îndragostit, cred, de Sakura… chiar pe câmpul de luptă…
…Sasori?
??????
Am zis că nu văd bine, că-mi trebuie Căcățolax, că ideea de Cornelia a început să se joace rău de tot cu luciditatea mea.
Dar, nu! Lângă ziarele respective și lângă muțunașii de război mondial chiar tronau… figurinele din poza din antent. LOL!
Adică: Sasori, Deidara și Itachi. Nu veneau la pachet cu vreo gazetă, ci erau vânduți ca figurine de sine stătătoare fix în cușmelia ziaristică de lângă cimitir.
Or cum cei trei, ca de altfel toți ceilalți membri Akatsuki, aveau în felul lor ca scop ultim pacea, nu m-am abținut și i-am cumpărat.
un gând muzical 