Un banal angajat ANM, instituție publică de siguranță națională, a făcut imprudența de a împărtăși pe contul său (personal) de Facebook unul dintre articolele semnate Cristian Pătrașcu. Mai exact, este vorba despre textul: Ziua Jurnalismului Național. Eminescu ar detesta presa de astăzi. Unde, printre altele, autorul remarca: Eminescu i-ar deplânge starea și ar detesta presa românească de astăzi, sunt convins. Am citit tot ce a scris, toate articolele publicate ulterior, cred că nu mi-a scăpat nimic și mai cred că primul lucru care se poate spune despre „stilul” său, ce transpare ca un fir roșu e capacitatea de a surprinde esența, de a nu scăpa din vedere esențialul, și de a nu se încurca în fleacuri. Ori astăzi cea mai mare parte a „producțiilor” de presă e balast, umplutură de nimic, trăncăneală inutilă, „tâmpenii”, atunci când nu e pură și simplă imbecilitate.
Am spus imprudență pentru că la scurt timp după acea postare (share) omul nostru a fost extrem de prietenește sfătuit să încerce noi/vechi oportunități în, preferabil, diverse alte sfere, calea sa urmând a ține cont progresiv strict de Volumul, Articolul, Paragraful, Pagina, Adunarea Comitetului…
Și, întorcându-ne un pic în istoria recentă, ne amintim, cum sunt liberi să-și amintească toți cetățenii acestei țări, că Dorin Chioțea, figură de seamă în Televiziunea Publică modernă, își ținea emisiunile matinale direct din Centrul de Prognoză Meteo București, adică fix din locul unde niște unii se presupune că se spetesc pentru a analiza situația și datele de ordin meteorologic pentru, și cităm din încadrarea ANM,: a salva bunuri și vieți omenești!
Or, nu cred că un chirurg, aflat tot sub semnul siguranței naționale, și-ar putea îndeplini sarcinile dacă lângă targa de operație cineva hăhăie și bolborosește voluminos. Cu atât mai mult cu cât în jur se află camere de filmat, cabliști, ingineri de te miri ce, întrebătoare etc. care prin natura prezenței lor perturbă atmosfera.
Însă lui Chioțea i s-a permis să facă live-uri fix de lângă masa de operație meteorologică.
De ce?
De ce conducerea ANM a prioritizat presa-superfluu (repet, era vorba despre un matinal plat în care se remarcau, absolut firesc unui desfășurător de profil, și informații sportive ori astrologice, deci nu doar înștiințări cetățenești cu privire la te miri ce belea meteo) în detrimentul concentrării propriilor angajați aflați întru siguranță națională? Deranjează, dragă, deranjează!
Cu alte cuvinte, ne-am putea întreba și de ce nu se fac producții TV și de lângă Sinescu operând? De ce nu se vorbește live la TV despre Gigi Becali de lângă Irinel Popescu operând? De ce nu ni se spune ce vor face săgetătorii azi și de lângă Gorgan operând?
Că și cei trei profesori amintiți sunt, întocmai precum angajații ANM (mai ales cei din CNPM), aflați sub incidența siguranței naționale: așa spune legea în care este încadrată Administrația Națională de Meteorologie.
Noroc că în locul esteticului văcar a venit Măriuca (awwwww!). Nici măcar TVR nu putea insista-n penibilul situației…
Strict judecând după aventura banalului angajat, singurul răspuns care ne vine în minte acum este acela că anumite conduceri din instituțiile publice din România au fost suficient de abile încât să-și dea seama că bunăstarea vine (sau se menține) în funcție de cum vrea presa – de cum direcționează presa anumite interese de moment.
Căci, în ultimii 20 de ani, marile investigații au pornit cu precădere de la o cioacă aruncată-n presă. Organele abilitate să lupte direct cu mizeria, din varii motive (inclusiv lipsă de personal sau fonduri, nu doar din rațiuni corupte/imorale), pur și simplu nu au alt punct de pornire decât acțiunile inițiale ale presei.
Iar cum presa este supradimensionată și suprapopulată, pe undeva putem vorbi realmente despre Paznicul Democrației. Ce paradox!
Paradox căci, pe de altă parte, presa noastră ne-a obișnuit să releve brusc… chestii în funcție de plăți/neplăți, nicidecum de vreun cod deontologic. Mai țineți minte cum a ieșit la iveală pălmuirea lui Băsescu după ani și ani de tăcere a presei? Acela este un moment definitoriu pentru discuția noastră. Și modelul după care funcționează Paznicul Democrației din zilele noastre.
La urma urmei, un cetățean ca noi poate țipa ani la rând despre, să zicem, nenorocirile din azilele de bătrâni sau din orfelinate (am și făcut-o pe aici încă din 2020). Degeaba dacă se cotizează unde trebuie – și astfel se păstrează tăcerea. Din categoria: a căzut 4 7 3 ce ținea TVR legată-n lanțurile ei, dar tot degeaba e.
Când firul mafiei se rupe și nemernicii încep să se dea în gât, de-abia atunci demarează, sub impulsul forței uluitoare pe care-l are presa – dezvoltarea tehnologiei a contribuit enorm la presocrație -, acțiuni chiar și penale.
Am trăit experiența asta de mult prea multe ori în ultimii ani ca cetățeni ai României. Prin urmare, nu putem să nu ne ne gândim că absurditatea de a-i permite unui om de presă (oricare ar fi el!) să-și bombăne live (!) idioțeniile cu Berbeci și Fecioare de lângă niște oameni în plină siguranță națională, ce încercau să-și exercite profesia ca să protejeze bunuri și vieți omenești, se disociează total de interesul de a pupa-n fund forța incredibilă a presei-ubicuu.
De ce totuşi preşulețul în fața presei?
Nu știm cu exactitate. Putem doar presupune. Însă e cert că atunci când un angajat banal din ANM doar împărtășește fraze precum cele accentuate de către Cristian Pătrașcu, fiind apoi exilat mai ceva ca Victor Petrini la Reeducare, putem vorbi despre un sistem securistoid de tip 2,15 aflat în plin miez de Siguranță Națională (UE). Ṣi nu, Itachi nu-i parte din poveste.
un gând muzical 