Zic să dau o fugă până la oasele Corneliei dacă tot i se marchează aniversarea. Pe la 8 dimineața – fix când se deschide cimitirul. Adică să las ciorilor o părere de tiramisu în ideea că mai încolo, poate, apar neamurile ei să lumineze calea fetei – și să nu le stau în drum.
Rudele ei erau însă deja acolo. Așa că i-am pasat prăjiturica interesantei cerșetoare Ela. I-am predat cu ocazia asta și trandafirul pe care oricum l-ar fi revalorificat. Ciclul economiei în natură. După care dezertez.
Apropo de petreceri, furtul cotidian al abilei frumoase Ela, coordonatoarea mafiei sentimentale locale, demnă de a fi o foarte descurcăreață ONG-istă, de-abia azi mi-a amintit o pățanie pe care am avut-o acum câțiva ani pe litoralul nostru #SlavaHoreca: eram la o terasă de prin nu mai știu ce stațiune, local unde încercau să cânte concomitent înfruptării niște domnițe prezentabile. La un moment dat, împreună cu unul dintre amicii Sky Sound Radio, am hotărât că ar fi cazul să le arătăm fetelor recunoștința de a se strădui să reproducă chestii aflate dincolo de popularitatea cu iz de Radio Vacanța contemporan, mai ales că pe vremea aia ni se prăjiseră creierii de la insistența Vara nu Dorm: un pic din repertoriul Pet Shop Boys (It`s a Sin, firește), un pic de Blondie (Maria), Bryan Adams (Summer of 69), ba chiar și ceva tentative Creedence Clearwater Revival. Așa că le-am oferit, ca omagiu cel puțin sonor, niște flori. Acțiune nobilă cu atât mai mult cu cât se desfășura în mijlocul unui cover de plajă Heart – Alone.
Io mă cred iar Kurama, căci celălalt membru SSR din antent mi-a mărturisit prin adolescență că des parcă aș fi rece ca ăla (apriori 15 ani lol), șed înapoi împăcat și-mi văd de băutură și de nostalgii WC 1994 + trupa lui Lazio de la începutul mileniului. Și de una dintre primele iubiri care la despărțire mi-a dat un colier cu sigla clubului Lazio Roma etc.
Amicul prezent atunci însă având antrenament și jandarmeristic, dar și mai obișnuit cu realitatea unde-i superb cu girls și clouds și mai ales cu rocknroll, dar unde totuși veracitatea are particularitățile ei, observă că muzicienele amintite au șmanglit pe șest florile noastre aceluiași vânzător ambulant de la care inițial procurasem plantele întru cavalerism.
Îi zice turism, bănuiesc. Varianta autohtonă, originală, dar, oricum, turism. Povestea ne-a marcat atât de tare încât și azi năzuim repetarea experienței. Ambii avem, fără caterincă, diplome de tehnicieni în turism. Muzicienele erau, în felul lor, admirabile.
Deci, nicio dramă. La urma urmei, de ce s-ar ofili aiurea un trandafir lângă o poză-n sepie când reutilizarea lui ar putea aduce cel puțin o pâine cuiva concret? De lumea de dincolo doar mi s-a povestit.
Prin urmare, mai devreme am decis să fiu complice la ceva ce Ela supără întotdeauna toate testele etice – și plec fericit cam cu coada între picioare.
Ieșit din cimitir, resemnat că-s doar cetățean, mă uit la cer. Defect profesional. Și pasiune ca să nu zic apucătură. Vorba amicului cu apucăturile de mușchetar menționate: acu` bântui prin cimitire, ești apucat, bă, băiatule!.
Deasupra: ditamai Cumulonimbus Calvus (nu cum stațiile meteo de la Băneasa și Afumați băteau câmpii cu Stratocumulus).
… tocmai azi?
Nu că zilele frumoase ca tine (ți-am adus ghiocei ca să-ți murmure ei…) se îndepărtează de norii gri pământeni, nicidecum, că și ăia sunt frumoși în felul lor, ba chiar dau seama posibilității existenței noastre (o să hie pâini), dar plafonul (mai) jos apasă inevitabil. Mai ales pe spondiloză.
Piesa asta face parte din cel de-al 4-lea disc semnat Freedom Call. Atunci, la lansarea din 2005, mi s-a părut un pic flușturatic, prea dansabil, de parcă Chris Bay & co. au vrut cu tot dinadinsul să-l elogieze pe Kai Hansen, incluzând sunetul de tip Gamma Ray care a urmat luminozității (cam tâmpițică-n optimism) inițiale Helloween, de unde FC își trăsese oricum o sevă ceva mai pe fond decât majoritatea trupelor epigon de profil, peste care au trântit o boare Kim Wilde.
Acum însă redescopăr albumul (Circle of Life). Sunetul mai sobru, în ciuda liricii destul de joviale, nu mi se mai pare că a fost doar ostentație de tribut. Pur și simplu pentru că she is my starlight. Contează enorm și-n ce împrejurări asculți o muzică.
Have you ever been out in the skies?
Have you ever seen the beacon in the night?
un gând muzical 