Marcel Ciolacu, Cătălin Predoiu și Raed Arahat l-au așteptat azi-noapte pe un pompier – parte din beleaua Crevedia – care s-a întors din străinătate după tratamentul de care s-a bucurat (pe banii noștri).
Întrebare: pe mine de ce nu mă așteaptă nicăieri Ciolacu, Predoiu și/sau Arahat?
Că și eu m-am pus de atâtea ori în fața focului, chiar dacă el s-a întâmplat să nu fie televizat.
Și eu, precum se spune că a făcut pompierul respectiv, m-am ghidat după veritabile scări de valori.
Și eu plătesc taxe și impozite în țara asta!
Și eu, când a trebuit să mă pun în prima linie pentru onoarea unor domnițe nimerite fie și la colț, am făcut-o fără a purta vreo cască de protecție cât de cât operativă.
Înțeleg că dracii unui ascultător de muzică (ce s-a întâmplat să umble haihui prin spitalele noastre uitate de soartă) nu fac rating, că, dacă nu-i vreun BOOM! la mijloc, nu se atrage atenția imediată, nu se generează haștaguri, nici voturi, că trăim în paradigma înterjecției de #TV, dar, oricum, e foarte frustrant că, cetățean onest fiind, cu probleme cel puțin la fel de mari precum ale eroului Radu, dar având și apucături concrete eroice, în sens cotidian (ca majoritatea plătitorilor de taxe și impozite fără cazier, adică niște milioane, căci întregul sistem nu s-ar mișca fără plătitori de taxe și impozite fără cazier), totuși pe mine nu mă așteaptă nicăieri conducătorii țării.
Ciudat cum Constituția României actuală funcționează doar pentru unii, nu și pentru alții.
un gând muzical 