Ion Bogdan Ştefănescu, solist al Filarmonicii George Enescu și profesor la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București, mărturisește că cele mai intense trăiri sonore le-a avut atunci când a cântat piesa Floare de Iris alături de rockeri.
Și nu doar trăiri muzicale de catifea. Ci și un deosebit sentiment al complementarității.
Absorită aspațial, concesia crossoverului lasă mereu îndoială. Dar alăturarea e minunată pentru un cândva imnic resemnat ce avea să-și spună povestea pe delicatețea flautului.
Atingerea ne e necesară, altfel n-am fi. Dar atingerea poate fi și mortală. E vorba aici despre regenerarea lui Yoko Kurama. Tema muzicală a lui Kurama… băiat conștient acum de apucăturile Yoko.
Și, poate, despre o posibilă regenerare a generației ce-a descoperit coloratura domnișoarelor Sailor Moon imediat după sunetul asurzitor al bătăliei dintre blocurile gri pe care studenții de la A.S.E. și Naiba-știe-cine l-au pus în scenă. Un sunet radical de mășinării ce apoi ștergeau asiduu sângele de pe caldarâmul Anei Ipătescu, Povernei etc. Ecoul încă răsună în mintea copiilor de prin preajmă. Ele însă au reușit să nu tâmpească!
Trecutul rămâne, iar Kurama nu fuge de el. Știe clar că n-are cum. El e un spirit gigant. Botanic, are regrete. Află geometric de unde pleacă viața și unde se poate termina. Poate inovator e și compozitorul Yusuke Honma. Iar muzica sa, ce a redimensionat muzica de film animată, pare foarte desprinsă și din alte mărturisiri. Desenatorul Puiu Manu spunea că personajele sale au prins viață ascultând cu încăpățânare radioul în vremuri tulburi. Vocea coexistentului Kurama, actrița de teatru radiofonic Megumi Ogata, avea să ofere o perspectivă dinamică chiar și într-un rock de fine optzecist aparent epuizat. Soldatul Romantic a precedat lumii readaptării convingerilor nobile ale metalului luat din gunoaiele occidentului excesiv de industrializat.
Honma și Ogata se întâlnesc. Cadrul oferit e de așa natură. Ei pot!
Rockul are o latură tumultoasă. Prin așa ceva respiră. Dirijat uneori însă de finețea flautului, perspectiva se ramifică, deci ne bucurăm mai mult.
Flautul e totuși și dramatic. Dramatic ca rockul. Cel mai vechi instrument muzical, vechi precum anii elevului om-Kurama, redescoperit teluric după ani și ani de hoție elegantă, dar totuși hoție, nu sună întâmplător precum sună. Yusuke Honma ne propune discuții despre întâmplare, macaz și luciditate.
Schimbarea tempoului din flaut clasic în flaut rock dă seama momentului când Kurama își ucide cumplit adversarul: ce ironie, până și un nemernic poate da naștere unor flori superbe!
E o împlinire sonoră pe care cu siguranță o simțim imediat cu toții. După o stare de tensiune deloc distilată, ba chiar încurajată de o orgă aproape de Bach, Kurama alege o cale.
Prin urmare, flautul aici parcă nu se împrietenește grăbit cu răspopirea florii de Iris. Kurama e delicat, adesea confundat cu o fată frumoasă, precum mi-a spus mama că e un trandafir (cumpărat) pe care i l-am lăsat la mormânt optzecistei bercenare Cornelia: o floare: delicată… ca ea!!!
Iar Honma măcar că a surprins eleganța lui Kurama de a-i răspunde lui Roto – un adversar care-și trăgea seva tare nu din meritocrație, ci din slăbiciunea dragostei, din fragilitatea ei.
Dramaticul flatului însă rămâne întotdeauna tensionat. Kurama își salvează astfel mama violată, îndulcindu-se florile sale acum carnivore, dar speranța dată de ritmul ce taie încordarea nu-l glorifică pe războinicul-floarar, ci mai degrabă trimite la cauzele nenorocirii. El nu trece toate testele etice! Știe că n-are cum: Yusuke, iartă-mă, am putut doar meci egal.
O cel puțin nulă înrădăcinată pe care golanul Yusuke avea s-o confrunte definitiv. Dar despre tema muzicală Yusuke Power Up, într-un sunet de vioară exepțional de efervescent, poate vom tasta altădată.
Notă: Scriitorul Yu Yu Hakusho este căsătorit cu autoarea Sailor Moon. Ea ne-a vorbit despre trandafirii Mascatului în Frac. El despre Yoko Kurama.
un gând muzical 