Astăzi este Ziua Limbii Române. Să sărbătorim!
Cred că nu romgleza în sine e o problemă atât de apocaliptică pe cât e romgleza folosită anapoda. Cum și gramatica și ortografia sunt folositoare doar și doar dacă nu denaturează sensul. Acuzativul pe care vs. care, de exemplu, e inofensiv pe fond căci sensul e același în ambele variante contextuale. Pe de altă parte, s-au sau sau fac diferențe categorice indiferent de situație.
Cum nici recentul faimos emulație n-are nicio vină că în presa noastră #excepțională și #liberă și #licențiată și #doctorată sensul recurent bizar, anume de adunare (miraj, atracție colectivă etc.), n-are absolut nicio legătură cu emulation care înseamnă: 1. Sentiment, dorință, strădanie de a egala sau de a întrece pe cineva într-un domeniu de activitate 2. Proprietate a unui sistem de calcul numeric de a executa programe scrise în limbajul de mașină al unui alt sistem.
Prin urmare, nu neologismele atentează la minunăția limbii române precum tocmai ne-a spus Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Limbile sunt dinamice prin excelență. Exceptând, poate, coreeana tunsului-cu-castronul. Ele împrumută, se adaptează și se dezvoltă constant – de aici în fapt bogăția lingvistică. Altfel rămâneam doar la barabulă, varză, viezure şi pizdă.
Nu în fața noului trebuie să ne apărăm, cu scuturile Academiei Române potrivit articolului, paragrafului, volumului, paginii, Adunării Comitetului…, ci împotriva neproprietății termenilor.
Că foarte mulți dintre noi se exprimă romglezește, e drept, poate fi un pic enervant (plus riscul babiloniei) Mai ales că limba engleză e și cea mai simplistă (simplist are grad de comparație? LOL!) din lume, că doar de-aia a ajuns principala limbă de circulație internațională (grad ridicat de accesibilitate). Facerea pe deșteptul e un demers cam penibil cât timp în discuție e un soi de fundament ușurel. Dar nici nu e o dramă! Lipsa unui echivalent în limba română, vocabularul limitat, denotă pe de-o parte incultură, da. Dar mai denotă atenție și interes încurajabile , pentru că individul care folosește romgleza, evident, asimilează și altceva decât îi oferă mediul înconjurător imediat, deci că totuși își folosește tărtăcuța, ba chiar are abilitatea să facă analogii semantice cu repeziciune (inteligență îi mai zice).
Marea problemă e dacă un termen romglez e folosit aiurea-n tramvai. Adică dacă eu vreau să zic mere și în fapt zic pere. Altfel, dacă mă oftic pe progeniturile lui Teodor Brateș prin intermediul cărora doar unii au parte de tratament decent în străinătate, cu toate că și alți cetățeni plătitori de taxe și impozite, responsabili și respectabili, ar merita aceleași favoruri guvernamentale, și zic simplu fuck you, scârnăvie! în loc de futu-ți Paștile mă-tii să-ți fut astăzi și mâine de propagandist jegos! (<– probabil tot din categoria bogăției limbii române care trebuie de asemenea salvgardată), chiar nu văd cu ce atentez la minunăția limbii române în accepțiunea directoratului Academiei Române.
Ăștia de la Subcarpați, de exemplu, ar fi oarecum cool dacă n-ar plagia sistematic Prodigy. O fi folclorul oxigen pentru un popor asmatic, dar nici epigoneala ascunsă sub preș patriotard nu cred că duce pe fond la o țară mai bună.
un gând muzical 