În urmă cu câteva minute, la Radio România Cultural a fost difuzată piesa Fotoliul din Odaie (sau cum s-o chema prin U.M. Electrecord) în interpretarea Mirabelei Dauer. N-o mai auzisem de ceva vreme pe celebra abandonatoare de copii autohtonă, cândva una dintre favoritele Elenei Ceaușescu, azi una dintre favoritele lui Andrei Partoș (deci cam tot aia).
Și cu ocazia asta, mai trecut prin interviurile cu Valentin Costache, m-a izbit senzația că doamna Dauer, în ciuda numelui de familie cu rezonanțe mai degrabă teutone, este țigancă. După timbru, zic. E un element care m-o ajuta vreodată dacă m-oi duce pe la Ianțu (alt îndrăgit al diverselor regimuri).
Ca să mă lămuresc, am dat o căutare pe Youtube – din perspectivele culturii generale lol.
Iar în primul video afișat (postarea utilizatorului semnat Maria Bălan) am găsit niște comentarii care, Cultural vorbind, cred că descriu exact situația noastră de fapt generală:
superba nu e nota an catalog pt asa ceva – @iuliancui9949
AI FOST , ȘI VEI RĂMÀNE O FIINȚĂDRAGĂ SUFLETUI ,MEU . – @emilbuzarin-hatelhoffer7943
O FEMEIE, UN OM ȘI UN ARTIST DESĂVÂRȘIT!!! – @andreeacostea3941
Cultură, și, omenie, desăvârșite, nu? Atât pe fond, cât și pe formă!
E o vorbă pe aici: cine se aseamănă se adună. O tot invocă tovarășul Constantin Necula. Azi nu mă miră deloc că piesa de față era odinioară clasificată drept al doilea imn al României.
Prin urmare, parcă îmi doresc și mai mult să dăm mai repede drumul emisiunilor Sky Sound Radio (ne-o cădea vreo moștenire din cer ca să luăm restul aparaturii necesare). Nu de alta, dar dacă așa se prezintă Radio România Cultural, ce pretenții să avem de la ceilalți?
Totuși, admit că piesa amintită e submediocră, nu chiar nulă (precum marea majoritate a muzicii românești). Cel puțin comparativ cu hitul undelor naționale: Alo, Alo, Băiatu’, Nu Răspunde Abonatu‘ (un alt episod de tristă amintire din Fonoteca de Aur), de ți se face, dracului, dor de nesomnul trailes bahtalăului Conectăr. În sensul că Dauer avea ceva potențial pe care Ionel Tudor și Andreea Andrei au reușit parțial să-l evidențieze, în ciuda fanfarei iritante (cam plagiat hispanic de coridă ieftină). Din păcate, lipsa curajului de a ieși din ce-o gâdila pe Elena Ceaușescu (deși președinta nu l-a abandonat deloc pe minorul Andrei Duban…) a ținut, încă o dată, pe loc o voce destul de capabilă. Căci cam la melodia asta se rezumă cariera interpretei. Dauer avea doar 43 de ani la Lovitura de Stat din 89. Deci, se mai puteau dezvolta lucrurile cât de cât (a se vedea exemplele Laura Stoica și Mădălina Manole, asta ca să aplaudăm total şi Proetnica, un alt festival ce se ține zilele astea în România culturală – cu toate reținerile de rigoare și-n cazul lor ceva mai fericit din punct de vedere muzical).
Tot Radio România Cultural promovează astăzi un deosebit concert: aniversarea festivalului Mamaia.
Ăștia, oricât de erudiți și, implicit, imaginari se pretind a fi, rămân captivi aceluiași 473. Și, într-o notă mai serioasă, nivelul artistic, cel puțin ăla considerat de însemnat nivel (cultural!), dă seama întregii societăți. Că aici e de fapt drama.
Te aștept sa vii, să te întorci la mine
Notă: Într-un interviu acordat publicației Click în 2020, Mirabela Dauer declara: Am fost și voi fi toată viața mea alături de el (n.p. copilul ei), cu sufletul și cu gândul, dar nu vreau să agit apele. Cam așa mi s-a zis și mie despre tatăl pe care nu l-am cunoscut pe bune vreodată. Cică și nenea a ales cândva să nu agite apele (textual redat din mărturisirile apropiaților comuni), de-aia pulii de suflet. Cert e că apele nu mi s-au mai agitat de-abia pe când aveam vreo 20 de ani, momentul intersectării cu povestea lui Naruto și Sasuke (însoțită de muzica lui Takanashi), alți abandonați ca să nu se agite foarte, foarte rău de tot apele. Până atunci a fost cam bizar. Continui însă să mă bălăngăn (pseudoștiința psihologiei, chiar aia muzicală, zice că se cheamă sindromul copilului abandonat), doar că acum am redefinit intimitatea sub formă de headbang: clouds, girls and rocknroll! Sky Sound Radio!! Dacă doamna continuă să țină lecții de morală încurajată fiind de cei asumați întru siguranță națională, atunci trebuie cumva să replicăm și noi, civilii.
un gând muzical 