Eyestral – Beyond Sight (They are Here) (2017)

15 august 2023. O zi când și pe aici se sărbătorește (comemorează?) Adormirea Maicii Domnului (cică Fata protectoare a activităților noastre esențiale, acum acceptată ca atare și teluric-legislativ). Așa că, analogic cum am devenit de când cu UniCornelia, din zori am lăsat să zbârnâie TVR-ul – în așteptarea semifinalei dintre Spania și Suedia de la Campionatul Mondial feminin de fotbal, vizionare ce mi-am închipuit că dă seama măcar aprecierii feminine (dacă nu chiar idealului feminin activ) decât o colorează teama fariseismului dus la extrem.

Doar că scopul meu a trebuit să treacă printr-un tartufism care n-ar fi fost în sine grotesc dacă nu se racorda constant în narațiune de simbolistica Fecioarei Maria. La urma urmei, atât Klaus Iohannis, președintele României (din partea PNL), cât și Marcel Ciolacu, premierul României (din partea PSD), au fost foarte sinceri când, în discursul lor ținut la Constanța cu ocazia evenimentului ce marchează totodată și Ziua Marinei, n-ar fi zis, sincer portavocea magnaților de tip Lockheed Martin, de 3209482390482348234 de ori că, citez: indiferent de problemele financiare pe care România le întâmpină, țara noastră va crește mai mult și mai mult și mai mult procentul acordat din PIB către Apărare. Ca să nu ne halească rusul cel rău, evident.

Cu alte cuvinte, primii noștri oameni în stat, cu ocazia Fecioarei Maria, au anunțat profesorii, de exemplu, că degeaba latră pe străzi. Primează armele de ucis.

Înclin să cred că mesajul înalților demnitari, exprimat la unison, n-a fost de-un repetitivism admirabil dacă nu era luată în calcul atenția pe care românii, mai liberi fiind (15 august e zi liberă mai nou… și costumarii neoliberali s-au prins brusc că Maria era foarte sexy… înainte de 89 se cosmetiza însuși cosplay-ul), n-ar fi acordat-o desprinși cât de cât de îndatoririle zilnice.

Dar nu sunt sigur.

Sigur însă sunt de ce s-a întâmplat în premergătoarele 24-48 de ore. Desigur, de dragul discuției ancorate în prezentul care doare, ne limităm la ce s-a scris în toată presa noastră, prin urmare ne referim acum doar la ce cunoaște tot cetățeanul român.

Anume:

Alți (!) cinci oameni s-au înecat pe litoralul nostru (arhiva e tare bogată). Din nou, în ciuda avertismentelor ălora avizați cu protecția (ISU, salvamari etc.), destui români n-au ținut cont de alarmă – cum ar fi vântul extrem de puternic – și s-au aventurat la scăldat.

Sunt două motive pentru suicidul lor (bineînțeles, îi excludem din poveste pe cei care au murit încercând să salveze tembelul/tembela!): 1. Potrivit șefilor salvamarilor, principalul motiv pe care-l invocă turiștii atunci când se iau la harță cu cei care încearcă să-i prevină de vâltoare este: AM DAT BANI!! BĂ! SUNT ÎN CONCEDIU! FAC CE VREAU!

Astfel revenim la o bubă mai veche a neoliberalismului. Cetățeanul e atât de futut, atât de lipsit de bucuria vieții, fiind nevoit să muncească peste măsură, încât, atunci când se ivește ocazia, gustul nedeadline-urilor îl face să nu mai țină cont de pericole – nici măcar de alea naturale (cu care omenirea încă nu prea se poate lupta). Cam același lucru se petrece și pe șosele. După ce stai 20203921829182382390823 de ore în coloană, cum prinzi puțin drum degajat, cum o calci îmbătat de euforie.

Or, starea de fapt se disociează de orice nuanță de #libertate. Sau fără #.

2. Lipsa instinctului de conservare. Trăsătură ce vine la pachet cu o educație sănătoasă. A te proteja, a avea grijă de tine (a-ți face, de exemplu, analize medicale periodice) nu apără doar propria persoană, ci și pe cei la care ții, suflete care, în cazul unui destin tragic, ar suferi. Doar că, după cum remarca Principesa Margareta la un moment dat (cred că după faza cu Colectiv), în România actuală lipsește total cultul protecției, deci și al empatiei – pentru că el, în jungla așa-zisei piețe libere, dar și în cadrul unui sistem educațional aproape complet lipsit de fonduri care să atragă creiere competente și lucide, nu se sădește câtuși de puțin alocentrismul, ci doar călcatul pe cadavre întru satisfacția (#free… market!) de asemenea necesară speciei noastre.

De altfel, instinctul de conservare (empatia şi gândul de regenerare dacă trăieşti) lipseşte şi-n discursurile intelectualilor de TV care încurajează aruncatul armelor peste gard.

Ar fi interesangt ca fețele formatoare de opinie să fie atât de guralive și de războinice şi atunci când vine vorba de penuria românească de medicamente oncologice.

Continuând cu știrile, în Arad, o femeie a murit prinsă-n ușile unui tramvai. Și asta pentru că, în haosul transportului în comun român, n-a vrut să-și lase de izbeliște printre hoarde fetița de 12 ani care era imobilizată într-un cărucior cu rotile.

O infrastructură cât de cât zdravănă la cap ar fi evitat nenorocirea. O infrastructură care să-i permită răposatei să meargă în siguranță pe străzi însoțind o fetiță cu dizabilități. Fetița ei.

O infrastructură care nu s-ar fi limitat la a respecta doar Articolul, Paragraful, Volumul, Pagina, Adunare Comitetului… adică n-ar fi făcut pantele alea care zici că-s turnate într-un unghi poate doar ca să sară de pe ele Adam Malysz sau Janne Ahonen.

S-a respectat recomandarea arhitecturală, altfel absolut dezirabilă, dar doar cât să Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului… nicidecum cât să le facă o viață mai bună și celor mai puțin acrobați.

#IStandWithSparta

Mai departe.

Cu 48 de ore până la închinarea la 2,5% din Apărare au fost alte zeci de accidente rutiere mortale pe șoselele noastre. Gasiți lista tragică în documentația de pe Centrul Infotrafic (siteul oficial al Poliției Române). Nu ne mai lungim cu înşiratul cadavrelor. Am tot vorbit despre infrastructura rutieră la futu-i pomana, cât și despre permisele de conducere care se iau în primul rând din lipsă de educație – instinctul de conservare parțial (plus precauția de a nu-i ucide, naibii, pe alți oameni nevinovați), deci și conștientizarea că poate șofatul nu-i de oricine, care apucătură vine tot din meteahna actuală românească prin care nu ești în rândul lumii dacă n-ai carnet de conducere: așa mi-a zis o învățătoare, altfel cadru didactic destul de admirabil, dedicat și decent pregătit, muncind cu mult peste orele pentru care e remunerată ca să pregătească ora de mâine (la ce să ne așteptăm de la ăia care iau examenul de titualizare cu 4,50 pentru simplu motiv că restul candidaților sunt catalogați cu 2,50 – dar câte creiere competente întră în Învățământ pe salariul ăla de mizerie?).

Ca o notă: sunt mai mulți copii morți în acest interval românesc decât se numără pe frontul pălmuirii dintre rusuleți și ruși.

Tot în Arad, o femeie a fost mușcată de un… șacal. :O

Chiar în fața primăriei!

Nu m-ar mira deloc dacă mâine aș citi că un tigru a devorat un cetățean prin vreun alt mare centru județean.

România Educată, România #liberă, amintește astfel mai degrabă de Congo. Și zău că nu cred că ne dorim să ne inspirăm din modelele cu pricina. Realitatea însă ne plasează pe același palier cu predictibilitatea și siguranța triburilor uitate de soartă. Până să ne halească rusul cel rău, starea de fapt ne omoară cu zile.

Totuși, printre știrile astea și discursurile liderilor noștri, a fost un alt anunț la postul nostru public: România a câștigat Olimpiada Internațională de Geografie.

Iar într-un interviu acordat aceluiași TVR cu ocazia asta, una dintre profele care se tot ocupă de copiii respectivi a zis doar:

am mai avut elevi la fel de buni… dar au plecat din țară… nu-s de condamnat… au aripile prea mari pentru un cuib atât de strâmb.

După care s-a difuzat o (altă) autofilmare marca Zelenski.

Selfie Vogue, gen (în plin atac brutal… cred).

Care a urlat: rog tinerii ucraineni să nu mai stea atât de mult în cluburi!

Huh?

Cluburi? În Ucraina?

Păi acolo nu atacau dezlănțuit hoardele putiniste? Nu cădeau din cer 2304982348230489324 de bombe mortale pe secundă?

Nu era măcel? Dezastru, Apocalipsa?

Cum adică… cluburi?

Deschise? Funcționale?

Iar tinerii de acolo cică se distrează bine-mersi… de parcă n-ar fi fost suficient de bizar cum deunăzi domnișoara #SlavaGreta – #SlavaRoxanaBojariu aka spălați-vă mai puțin! (potrivit declarației, tot la TVR, lol, aparentului omului de știință, căci climatologia e prea speculativă și condițional-optativă pentru a fi luată de-a gata: probabil, poate că, s-ar putea, se pare, e posibil… și toți ceilalți termeni din câmpul lexical bojaristic), deci #SlavaGrotesculavonderȘpaghen, deci, la fel de bizar, slava rația ceaușistă – se hlizea nestingherită prin mijlocului Kievului.

Păi și bomba apocaliptică? Hoarda turbată? Înregimentarea? Ultimul scut al luptei pentru #libertate? Cotropitorii demenți? Violatorii Sith? #SLAVA?

(Nu-i vorbă, ca nație, ne spălăm din ce în ce mai puțin (statisticile oficiale spun că România e de ani de zile pe ultimul loc în UE la capitolul săpun cumpărat pe cap de locuitor; Bojariu, Greta și Grotescula pot sta liniștite: românul luptă acerb împotriva schimbărilor climatice) și din cauză că, dincolo de educația precară, nu s-a făcut nimic decent nici cu infrastructura rețelelor de furnizare a apei… cârpeli pe ici, pe colo – că doar banii noștri trebuie să susțină invaziile întru #libertate te miri prin ce state-fantomă: Cocaaaaaaa-Colaaaaaa, sometimes war.)

Revenind, asta a zis cu gurița lui Volodomir Zelenski. Nu eu, nu Putin, nu Andrei Marga, nu VK. Nu. Ci chiar Jedi Zelenski!

Păi și atunci… noi, ca țară, de ce mărim PIB-ul pentru Apărare în ciuda oricăror probleme autohtone (ca să susținem Ucraina orice ar fi)? Dacă la început suna netflixistic incitant, Mortal Kombat la graniță, Sonya-Olena, acum chiar nu se mai leagă deloc treburile #freedom #Slava #IStandWith.

Costumarii-militari de bine ne-au tot spus că efortul nostru de război dă roade. Că rezistența #libertății e pe giagichi.

Ieri, aceiaşi strategi de bine ne-au tuflit: contraofensiva… poate, probabil, posibil… să fie cu succes… cel devreme… la… primăvară. Acum, de fapt, îi batem pe ruşi de se cacă pe noi.

Dar au şi ei dreptate. Păi cum am mai putea da enormități din PIB către firmele occidentale de armament dacă ar câştiga, dracului, cineva (mai ales într-o luptă inegală precum ruşi vs. rusuleți – dar, cum pe Netflix eroul smardoieşte 30 de neni răi dintr-o lovitură…Show Must Go On), deci dacă s-ar opri rațiunea înarmării? Tre’ să existe o justificare, totuşi (pe model: tre’ bani ca să ne luptăm cu Osama… era sa zic Obama… Hussein Obama, adică.. cel rău).

Oricum, majoritatea fotbalistelor suedeze sunt chiar miștoace! Nu doar fizic, ci și tactic-sportiv. Demențial și șutul spanioloacei prin care și-a calificat echipa în finală. Eu unul n-am văzut asemeanea gândire rapidă într-o geometrie incomodă prin noul sezon din Superliga românească (execuția lui Rareş Pop din UTA-Oțelul a fost bazată exclusiv pe forță şi pe calea liberă – dublaj canci, nu cum o înghesuiseră nordicele pe iberica în cauză). Fetele alea cred că dau mai mult universului decât retorica Lockheed Martin.

Mary, beautiful Mary
Will suffer because of you
I feed on your fears
And I take possession of your lives
We are here

Lasă un comentariu