În încercarea de a tasta ceva citibil despre ultima Cameră a libanezilor de la Ostura, am ajuns la concluzia că o foaie cu circuit închis – căci altfel nu prea se pot adapta gânduri colaterale muzicii doamnei Youmna Jreissat & co., cel puțin nu fără a forța progresivul asiaticilor în cauză (mă refer în special la Eroziunea din călătoria fetei din interpretarea vocalistei pe care la un moment dat și prostaticul Magnus Karlsson a considerat-o potrivită pentru a gravita în jurul unei sintagme precum Heart Healer) – n-are deloc substanța care mă sâcâie de câteva săptămâni încoace.
Și deși am tot tras de:
All these wounds I will mend, yet no one knows
I am the one who’s broken here
But I see you hinder my will to fix a world in woe
See your reflection fading as I go
I will sacrifice this world (06 – Only One)
…în pagina aia, cred că subiectul meu principal, anume speranța recentă că-i pot fenta pe florarii ce-au mirosit recent că nu-s tocmai în regulă dacă las pe lângă cruci două flori (bunicului) + o altă floare (Corneliei), numărul fiind impar: cică așa atrag nașparlozenii încă și mai mari decât mi-a adus creșterea de aproximativ 600% pentru Apărarea 2,15 # din banii noștri (fără ca-n Educație sau Sănătate să existe asemenea explozii financiare Întru Siguranță Națională) față de când eram cu 10 ani mai tânăr.
Două bunicului – pentru că o vază amărâtă-n manoperă superglue e pusă acolo la sugestia mea (de fapt, contra-costul groparilor brusc descoperiți bracușieni), o alta de către familie. Iar familia mea e îndeobște ocupată cu treburi foarte importante. Contrar, aș cumpăra două flori din prima și țiganii-comercianți nu mi-ar mai face la rândul lor teoria unicului Bixtonim prin intermediul căruia farmaciștii îmi tot bagă pe gât substanțe la fel de anapoda, dar considerabil mai scumpe.
Prin urmare, cum florarii de lângă cimitir respectă creștinismul neoliberal, uite cum am ajuns să simt că o pisică neagră îmi tot taie calea. Și asta pentru că n-am văzut niciodată de ce i-aș duce două flori Corneliei. Cu soț? Poate fata nu vrea!
De altfel, și parohul, vechiul nostru prieten muzical, pe bună dreptate încă reticent la muzica stridentă ce răsună din telefonul meu când îi vizitez teritoriul, mi-a atras ieri atenția: DOAR AȘA O SĂ-ȚI GĂSEȘTI PERECHEA ÎN LUMEA DE DINCOLO (teluric, neapărat dublat numărul plantei)!
Adică… dacă vreau într-adevăr să-i vorbesc cândva Corneliei, potrivit datinilor, din câte înțeleg strict românești (doctrina creștină, conform Bibliei, lasă numărul respectiv mai degrabă la aprecierea vizitatorului viu), n-am cum s-o fac dacă acum mă tot prezint lângă oasele ei cu un singur trandafir.
Dar și eu am ținut-o pe a mea! Că respectând articolul, volumul, paragraful, pagina, Adunarea Comitetului…, fie și angelic, am senzația duplicării trase de gâlci. Tipa, presupunând că o mai fi undeva după moartea sa scrisă pe pietrele alea, în sensul că o mai putea comunica, poate că totuși nu vrea să aibă de-a face cu mine, în ciuda Luminării de Apoi.
Combinația de negru cu violet, asocierea, mi s-a părut mereu foarte mișto. Desigur, la vânzare există doar trandafiri cu nuanțe de violet – pe alb/gălbui. Negrul, cumva, vine din situația propriu-zisă, anume o fată tânără moartă fiind tânără: cam cum se întâmplă zilnic pe străzile din România noastră – fără vreo stare directă de război. #IStandWithCaiVerziPePereți.
Iar parohul din poveste aduce a Damien Priest, cel puțin cât timp interesul său poartă același fes. Senor Money in the Bank? Dominik Mysterio…: my God damn beat dad!, apropo de cum se manifestă uneori legăturile sangvine născute te miri, dracului, cum. Cu tot dezinteresul genealogic, porecla mea prin unele cercuri e Prințișorul (sunt născut și crescut aproape de km 0 bucureștean)! Semn că Finn Balor, The Prince, nu se vopsește la oră de maximă audință doar de amorul cascadoriei. Terminatoarea, Rhea, The Eradicator, nu face-n context altceva decât s-o deseneze pe Sailor Saturn (Fata-care-aduce-Apocalipsa), corola specifică planetei în cauză. Pearl Jamul Black Sabbathist aici sună inspirat.
Poate am exagerat. Apetența scărilor de valori (drăguțe, chiar sexy, lol) venită probabil din persuasiunea nomenclaturii neoliberale ce-mi stabilește prea clar paragraful cotidian, ca tot privitorul de Sailor Moon printre blocurile gri împușcate de Naiba știe cine (și-n 2023), forțează amintirea unei fete moarte cu mult înaintea coloraturii TVR. Poate că ea, Cornelia, era marxistă… de inspirație heideggeriană. 😀
Cert e că în ultima vreme mi-am transpus-o făcând apel destul de mult la a 9-a artă. În sensul că așa mi-ar plăcea ca frumusețea ei să fută de la sine tot articolul, volumul, paragraful, pagina, Adunarea Comitetului… ce domină imediatul nostru până și-n 2023. Erza/Nezuko gen.
If you believe yours is the only way
Then you’re the fool who lives to die
Well, you deserve the Hell, you’re gonna pay!
Pe de altă parte, vechi de zeci de ani de zile, precedentul hit Alter Bridge (Metalingus) din sfera WWE spunea:
On this day it’s so real to me
Everything has come to life
Another chance to chase a dream
Another chance to feel
Chance to feel alive
Dar cum aici, la noi, persistă frustrarea din recenta piesă Alter Bridge (Judecata pe bune nepărând să vină niciodată la timp, deși unele cărți ne tot promit contrariul), cred că cel mai potrivit e să nu fac chiar curând AVC.
un gând muzical 