Sau despre sofisme îmbrăcate-n ie
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi – siguranță (națională) și încredere… aaaaaaha! – nu s-ar povesti!
Acum aproape 20 de ani, deci pe când unii încă se speriau de mIRC, ce să mai zicem de metrou, se făcea că un tânăr programator (re?)aducea România pe harta unei anumite științe, legitimată ca atare datorită unor legi serioase ce susțin și o instituție publică adiacentă.
Timpul a trecut, cavalerul e mai aproape de pensie. Și are cartea de muncă vârâtă tot acolo, tot întru siguranță națională, deși toți entuziaștii vremurilor sale, absolut toți entuziaștii vremurilor sale, au plecat demult, l-au părăsit: spre privatul remunerat mai întru meritocrație. Au mai rămas alături doar IT-iștii neplătitori de taxe și impozite care se cam sperie de mouse. Căci precum doar o mână de competenți cu apucături Shikamaristice aleg sistemul mizerabil de învățământ, tot așa personajul nostru a ales visele. Întru siguranță națională.
Prin ultimele capitole ni se zice că i-au venit vremuri și mai infernale. Mama sa a luat-o pe câmpii. Nu mai face diferența dintre detergent și limonadă. Biata bea ce apucă. Deci, cavalerul a ales și să stea alături de ea mereu.
Dar cum putea face asta?
Păi… noroc că a intervenit Pandalia. Putea face treburile pe calculator, că suntem, dracului, într-un mileniu internautic, și fără abonamentele STB.
Ironic, toate bune și frumoase.
Doar că aventurierul avea la rândul lui o mare boală: Hokage nu e Conducerea Mult Iubită (indiferent de cum acționează), ci generația tânără.
Liderul nu e articolul, paragraful, pagina, volumul și tot ce aflăm zilnic de la Răzvan Burleanu, ci visele tinerilor. Fără de care, la drept vorbind, nicio nație n-ar putea exista. Apropo de siguranță națională.
Prin urmare, n-a putut rămâne indiferent la aserțiunea unele înnorări – transmisă poporului întru siguranță națională.
Căci, bine că nu sunt altele!
Și-a băgat pula-n lume, apoi le-a făcut-o cadou.
Însă Balaurul s-a înfuriat, iar Spânul a contracarat cu paragraful, articolul, volumul, pagina.
Consecința sofistică pe care o vizăm este următoarea:
Aduci în discuție niște probleme pe fond, te mănâncă să recitești articolul, paragraful, volumul, pagina, atunci… ia vino tu aici, în fizic, și las-o pe mă-ta singură! Să bea detergent în loc de limonadă!
Vorba lui Stivenu din State: mamaie, ce treabă are…?
Cu toate că însuși Klaus Iohannis, printre foarte puținele sale emiteri lucide, a zis că unde se poate, unde se dorește, e recomandat (din tot sufletul) munca de acasă (sistem hibrid).
Dar Balaurul-și-Spânul-întru-siguranță-națională absorb comoditatea articolului, paragrafului, volumului, paginii, în ciuda Zeului care, fie și cu căciula sa Ceaușesciană de 1 decembrie, a dat, dracului, dovadă de cât de cât dinamism (printre altele, esența oricărei științe veritabile).
Balaurul și Spânul puteau la fel de bine să-i trimită eroului un deget prin poștă. Pe fond, argumentul lor ar fi fost același.
Dar Mama, adică dragostea pentru cineva, are prioritate. Căci el a ales să nu-și sune mama de ziua mamei. Și a mâncat gălușca: a cam plâns, ba chiar a ajuns să se ploconească. Hai că am greșit și eu, hai că flexibilitate, hai că și teoria lui Geo Bogza despre Echipe nu e chiar atât de de-ai noştri etc. Ca ea să nu bea detergent în loc de limonadă.
Or, dacă deznodamântul ăsta mafiot înseamnă siguranță națională (ori spațiu #liber în sens mai larg), atunci cred că în special tinerii noștri vor suferi înzecit. Și vor pleca de aici încă mai dramatic decât deja o fac.
So I took a look inside
I felt the great divide hold on
In a world of fear that’s giving into lies
When the days of age have gone
When the years of age have won
I won’t fear a world that’s giving in to lies
un gând muzical 