Aveam impresia că deja o menționasem mai direct pe excelenta vocalistă Chiara Tricarico. Se pare însă că despre trupele MoonLight Haze și Ravenword am tatast doar pe versiunea veche a siteului. Noroc că serverul ce ne susține Sky Sound Radio a trecut ieri printr-o revizie tehnică, motiv pentru care unele piese s-au tot repetat la vreo 2-3 ore. Tot răul spre bine, căci așa mi-am reamintit de găștile unde activează Chiara după despărțirea de foarte apreciata Temperance (formație ce a lansat-o prin 2013).
Iar dorința de a lăsa o foaie separată nu se datorează atât mai recentelor proiecte ale solistei din Milano, ML și RW clasându-se într-o zonă uzitată a subgenului prog/power melodic cu tipicele anexe pseudosimfonice italienești (deci menționarea unei găști de profil acoperă cam întreaga arie… asta dacă nu intervine vreun element personal, de obicei cornelistic lol), ci cât convingerea, de altfel afirmată constant în presa de specialitate, că Tricarico este una dintre cele mai complete tinere soliste din cultura pop.
Remarca am subliniat-o și noi imediat după ce am ascultat discul The Earth Embraces All (2016), numai că acolo, adică în Temperance, Chiara împărțea scena cu alți doi vocaliști, neavând șansa editării unei muzici care s-o valorifice foarte mult. De altfel, oricât ne-ar fi obsedat dulcegăria pro comunicativă (că, dracului, suntem ființe capabile de a vorbi, dracului, unii cu alții) Unspoken Words, n-am putut să nu ne limităm la a crede că auzim o Laura Pausini perfecționată.
În schimb, Ravenword și, mai ales, Moonlight Haze, s-au făcut pentru ea. Iar piese precum Enigma, cea difuzată la SSR de vreo 10 ori în perioada de mentenanță amintită, arată în primul rând că fata e capabilă să cânte orice stil muzical.
Acum… dacă totalitatea n-aș putea spune că îşi depăşeşte condiția (prefer, de exemplu, un Astralium suprapus – ca să rămânem în tiparele de factură liniară italiană), totuși cred că se distanțează cumva de batalionul respectiv ce se apropie evident de o accesibilitate pe care latura muzicii clasice o aduce în discuție doar cât să provoace curiozitatea adolescenților (demers altminteri necesar măcar din când în când), deoarece o evidențiează pe Chiara. De asemenea, hit-ul MH, anume Till the End, deși fiind destinată topurilor dansabile, ne-a trezit aceleași senzații de la Doro la Simone Simons, parcurse cu un iz punkist a la Debbie Harry.
Iar a compune ceva, orice, în favoarea vocalistului, în sensul că simplul ascultător, ca noi, se bucură, nu-i de ici, de colo. Am mai zis: și România a avut și are voci ok, doar că ele rareori au fost fructificate. Eventual se adună niște voturi prin producțiile de rating – imitând la virgulă, neaducând în discuție ceva curajos – și cam aici se oprește dezvoltarea. Timp în care juriul, deşi evident plictisit, se strofoacă să nu mutăm postul pe parcursul reclamelor.
Prin urmare, oricâte lacune s-ar putea imputa (auto)declarației progressive, MH cel puțin revendicându-și apetențe pentru structuri compozite, eu cred că nici nu se poate bagateliza faptul că muzicienii din jurul Chiarei au reușit să ridice discuția privind capacitatea solistei lor – pe seama căreia se prea poate imagina orice fel de muzică.
un gând muzical 