Killswitch Engage – This Fire Burns

Vai! Adică eu… să bag sabia în tovarășul șef? Nu! Hotărât, nu! – Ștefan Mihăilescu Brăila (Carnaval la Clubul Umorului)

Albrecht Durer, unul dintre cei mai comentați pictori ai Renascentismului, în gravura sa inspirată din 3:16 (Apocalipsa după Ioan), l-a înfățișat pe Hristos avînd într-o mână șapte stele, șapte biserici, o carte deschisă, iar din gura Mântuitorului ieșind concomitent o sabie care cică va învinge tenebrele ignoranței pentru a impune domnia Luminii.

Dintr-un 3:16 filtrat kantian se pare că pornesc majoritatea recenziilor profesioniste ce potențează critic amarul din gura pe care l-au lăsat recent Nezuko & co..

Am mai zis, animeurile au bunul obicei de a trimite către operele esențiale, dar au și prostul obicei de a nu putea fi gustate dacă în prealabil n-ai luat contact cu operele esențiale. Probabil, de-aia fenomenul a căpătat substanță serioasă – chiar unul dintre profesorii mei de logică (LOL!) de la Filosofie, traducător de Wittgenstein, obișnuia să-și țină destule seminarii pe baza celei de-a 9-a arte -, dar, totodată, reclamă o reținere oarecum firească, căci precum există o teamă față de etica serioasă, după cum spunea alt prof de-al meu, anume Valentin Mureșan, implicit apare o reticență cu privire la ce zic animeuri precum Demon Slayer.

Prin urmare, vedem pe net destule reviste captivante de analize anime, în sensul că editorialiștii se remarcă prin calitatea textelo – pe formă, par că au depășit total condiția jurnalistului blocat.

Pe de-o parte.

Pe de altă parte, orizonturile cunoașterii celor ce se încumetă să ia în serios o perspectivă culturală de altfel fără baze solide teoretice (fiind ultima artă în linie, momentan are mari lacune conceptuale), cu toată admirația pentru curajul de a încerca, sunt de asemenea blocate. Blocate în neajunsurile care vin dimpreună cu jumătățile de cunoaștere.

Nezuko nu avea nevoie să DO, SOMETHING, GOD DAMN IT!, după cum urla o recenzie pe premiatul blogăristic animenewsnetwork prin sezonul 2. Simpla existență de sexy-satanistă filtrată kantian 3:16 era de la sine focul care dădea impuls mediului înconjurător.

Am văzut asta încă din primul episod, când un prof se abține să-și ridice sabia împotriva dracoveniei numite Nezuko deoarece ea refuză să mănânce oameni. Am văzut-o mai departe când alt prof trage de timp ca să răsară Soarele și tovarășii șefi să fugă precum vampirii din mitologii doar pentru că Nezuko se prezenta drept oximoron. Am văzut-o recent și când profele Mitsuri & Shinobu, aborbante de istorie prin excelență pleacă de la ideea că Nezuko, tânără fiind, poate are ceva interesant de spus, tânără fiind, deci că merită sforțarea.

Dorința de Bruce Lee îl bate pe Van Damm acaparează luciditatea unor scriitori de altfel admirabili.

Prin urmare, nu cred că recenziile în forma lor actuală fac vreun bine esenței celei de-a 9-a arte. Fie și având, pe formă, un limbaj mai răbdător decât al majorității.

Desigur, nimic nu e mai orgasmic decât să vezi picioarele superbe ale sexy-satanistei Nezuko lovind cu convingere tovarășii șefi, dar concentrându-se pe articolul, paragraful, articolul, volumul, Adunarea Comitetului, Pentru a Respecta Neabătut… care-n manifestarea comercială ce-i ține (pe ei, editorialiștii de profil) blocați într-un soi de euforie aistorică, orgasmul jumătăților de adevăr, de parcă ce avem acum e de sine stătător rebel (progresist), analiștii cu pricina se simt iar și iar nesatifăcuți.

Dar nici noi, dincolo de limbajul pe care îl considerăm necesar limitat, de teamă ca să nu cădem în capcana boilor înaintea căruței, nu putem spune că satisfacem cât am vrea. Căci chichițele de prin animeurile alea, ce scapă la prima vedere, faze ce ne împing cu lacrimi în ochi, precum pe Suzy Lu, ne fac și pe noi să nu avem răbdare.

Citeam mai devreme ultimele foi. Concluzia a fost destul de tristoidă: parțial am reușit s-o evidențiem pe tăioasa Nezuko. Caustică în măsură în care și Fecioara Maria/Maria Magdalena/Ioana d`Arc (emblema Franței să fim serioși… dă-l Dracului de Cocoș cu țeastă ca pizda oricărei femei, vorba lui Vasile Alecsandri) s-au dovedit a fi de-a lungul istoriei cunoscute.

Dar ideea de sabie, așa cum în special e prezentată-n 3:16-ul kantian, completează ideea de feminitate excepțională. Am trecut destul de simplist peste spada oferită lui Tanjiro chiar când Nezuko ardea de vie. N-am scos un cuvânt despre momentul cheie.

E posibil ca frumusețea lui Nezuko să ne fi îmbătat atât de tare, după cum subtil remarca Suzy Lu, încât nu am mai văzut pădurea de copaci. Atât pe noi, cât și pe analiștii profesioniști.

Cert e că la încoronarea lui Charles al III-lea s-a folosit prin catedrala aia celebră o banală sabie ca ultim gest simbolic de perpetuare.

Cert e că Sala Armelor din Peleș stârnește cele mai multe lacrimi. Și cele mai multe venituri.

Cert e că Ioana d`Arc e simbolul real al Franței idilice.

Etc.

Or, Nezuko sintetizează fel și fel de simboluri fără a fi o spadasină prin excelență, ci doar prin faptul că e fată.

E tăioasă că e Fată.

O născătoare prin excelență care atunci când pune mână pe sabie, instrumentul ia foc. Limitându-se la Bruce Lee îl bate pe Van Damm, treabă ok cât timp credem că Van Damm e rău, iar noi suntem buni, căci cu binele și răul, vorba lui Văcăriu, alt prof de la Filosofie, mergem cel mult la Biserică în weekend, analiștii, editorialiștii și jurnaliștii vizibili care s-au exprimat pe marginea ultimului sezonul Demon Slayer au omis forțele motrice pe care Nezuko le spune răspicat chiar și cu căluș pe buze.

În concluzie, întrebările la care n-a dat răspunsuri detaliate Nezuko – potrivit articolului, paragrafului, volumului, paginii, Adunării Comitetului, Ședinței Redacției, Pentru a Respecta Neabătut… – nu-s eșecuri regizorale, ci, dimpotrivă, stârniri ale orizontului (e și-o limită financiară de producție pe care nu înțeleg cum fanii anime, deși citiți, o exclud din analizele pornite, nu?, din dragostea pentru banalul, greoiul și imaginativul creion).

Ieri, citind știrile din România, am aflat că o fetiță a fost înjunghiată prin Grădina Botanică din Craiova (edit: copila a și murit între timp), că vreo 10 persoane au murit prin nu știu ce accident rutier (e a șaptea tragedie pe șoselele noastre doar de la ultima miercuri încoace), că niște zeci de copii aflați într-o tabără școlară au păpat antibiotice crezând că-s bomboane, că doi bătrâni din Timișoara au fost uciși în timp ce vorbeau la telefon cu nu știu ce nepot din Germania, că alți copii au făcut sex (se pare că nu de bunăvoie) prin Moldova la întâmplare, tot la întâmplare probabil contaminându-se cu HIV, căci unul dintre ei era în evidențele ARAS, și că, decidenții noștri, zâmbesc euforic către, evident, presă, din toți rărunchii, alături de Stoltenberg și alți îngrijorați extrem de teribil de situația din Ucraina (&UE), căci, probabil, așa se manifestă orice rezistent în fața hoardelor extrem de teribile de nivel înalt că de-aia sunt, Naiba, hoarde, plus că deja s-a plusat în 2023 cu 0.5% spre Apărare potrivit articolului Pentru a Respecta Neabătut….

Deci, până să ne omoare Putin, ne cam omoară formele fără fond.

Zâmbetul lui Nezuko dând foc la anumite săbii mie mi se pare mult mai sexy decât rânjetele indivizilor care la o adică (deja foarte posibilă din motive de tastat războinc-călduros), spre deosebire de sexy-satanistă, n-ar fi niciodată în prima linie de tranșee, ci s-ar ușchi prin cine știe ce Susanouri NATO, după ecusoane, după legitimații și după mănuța finuță a Monicăi Bârlădeanu. De unde rictus i-ar spune lui Nezuko ce să #. Doar că Nezuko are și ea visele ei, vorba profei destul de ghinioniste Mitsuri.