Și ca-n Dilema Trenului, una dintre vechile probleme pe care omenirea încă le dezbate arzător, Tanjiro e pus la aleagă: fie o ia în brațe pe sora lui, Nezuko, ferind-o astfel de razele Soarelui ce-ar fi ucis-o, fie o lasă-n lumina solară, salvând trei cetățeni fugăriți de-un Babau nașparliu.
Oricum ar fi dat-o, Tanjiro ieșea prost din punct de vedere moral. Nici măcar Kant n-a reușit să îndulcească treaba decât apelând la terminologia prudenței (dreptul de sorginte romană). Mill a încercat s-o dreagă prin ale sale costuri de oportunitate. Aristotel o băga pe aia cu constrângerile care prin excelență absolvă acuza morală (Tanjiro nu se afla în situația aia pentru că a vrut).
Dar, dincolo de recurenta frăsuneală, Nezuko plusează și simplifică totodată, în sensul că X-ul pus în fața situației cu pricina n-ar fi trebuit să se afle din capul locului în ipostaza aia. Desigur, e o poveste – care mai degrabă extinde relația cauză-efect, nicidecum una care să se limiteze la teoreticul ce, nu-i vorbă, în realitate îl vedem și aplicăm cu toții zi de zi spre tristețea noastră.
Totuși, Nezuko schimbă macazul și pentru ca fratele ei să se îndulcească, dar și pentru că ea avea cultivată speranța empatiei (ori milă – sentiment fără de care nicio societate n-ar putea funcționa).
Ce e de remarcat în cazul de față (nu dorim să spoil prea mult, nici să facem studii de caz filosofice unde nu-i locul) este că Nezuko nu s-ar fi gândit și la alții dacă nu i se cultiva… cum să-i zicem… dragostea?
Fata n-are convingerile alea pentru că-i de pe altă planetă, ci pentru că a avut-o ca profă și pe Mitsuri. Nezuko merge astfel pur și simplu în lumină, chiar dacă-i nu-i mare boss al articolului, paragrafului, volumului, paginii, Adunării Comitetului. Și tocmai pentru ca sexy-satanista are tot două mâini și două picioare, boșii articolului… se simt frământați: cum de noi suntem sus și totuși transpirăm când punem capul pe pernă în timp ce fata aia își aparține fix sub aceiași nori. Cum de noi, deși Locotenenți de rang înalt, visăm în fond doar la a fi ca ea?
Și așa Nezuko se a vrea a fi devorată, măcar pentru a nu mai exista termen de comparație. Deci: articolul, volumul, pagina, Adunarea Comitetului!
Or, sentimentul social de primă mână, deși evident mult mai puțin sinistru decât marea Dilemă menționată, pare, culmea!, că-i minimalizat. Mai ales în România.
În general, oamenii de pe aici vor s-o ducă bine (mai sunt imbecilii, adică eroii care vor să experimenteze starea de război pe propria piele), să aibă o predictibilitate serioasă. Ca peste tot. Doar că metodica noastră nu ucide numai spirite precum Nezuko, ci și propria-i credibilitate. Vorbim, desigur, despre articolul, paragraful, volumul, pagina, Adunarea Comitetului în care sunt impuse drumuri ce amestecă interesul sistemului bolșevic (însăși ființarea lui dai în mine, dai în fabrici și uzine) cu fardul neoliberal. Iar costumarii fie ne spun că se doreşte o dimensiune sănătoasă la cap, fie, mai bizar, că deja ne aflăm într-o lume (#) liberă.
În consecință, scena – și istoria Demon Slayer în totalitate, dar și muzica ce însoțește acest pas de tip Nezuko – cred că ar trebui să fie materie școlară. Bineînțeles, nu impus (cum voiau temebelii de la USR să ne oblige la a vizita muzee necomuniste), ci menționat basmul sub egida opționalului. Finlandezilor mici li se dă să asculte (în timpul orelor) chestii. Că vor s-o facă ori ba, că le place ori ba, e alegerea lor. Nu-și formează (formau… mai nou sunt parte din NATO) caracterul pentru că așa se zice la cursurile SNSPA (fără de care nu ai parte de glorie autohtonă). Până una alta, ei ajung cei mai fericiți de pe Terra, noi printre cei mai frustrați.
Cu alte cuvinte, Nezuko pur și simplu nu vrea să toarne pe cineva care e la rându-i circumscris s-o ducă bine doar călcând pe cadavre. Oximoroana sexy-satanistă ar fi un început tare interesant prin sistemul nostru educațional, mai ales datorită naturii ei moderne ce desenează în cracii-i senzaționali măcar parcursul Feciorimii din orice ramură a literaturii – de unde și dinamica tinerei a 9-a arte, cu toată considerația pentru arhaismele Anei din Moară memorate din fragedă pruncie alături de astericși Mariana Badea.
un gând muzical 