Mircea Miclea, filosof la bază, căci în anii optzeciști se amesteca disciplina respectivă cu pseudoștiința psihologiei (efectele le trăim și azi: plin de psihopupu credibili prin excelență), dar și fost ministru al educației (!), deci cert cu acces la anumite informații, declară public: Copiii sunt ținuți artificial în evidențe doar pentru a nu se desființa clasele. Ei sunt niște fantome, nu mai există în mod real, dar ca să nu se desființeze clasele apar în scripte.
Desigur, Miclea vorbește despre zecile de mii de copii care teoretic ar trebui să ființeze cumva, dar care practic sunt fantasme complete.
Iar recentul demers jurnalistic al celor de la newsweek.ro relevă o realitate crâncenă despre care intelectualii de TV & șefii lor nu scot o vorbă.
Anume (și cităm direct din articolul publicat ieri sub semnătura lui Petre Bădică):
Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, în anul 2009, s-au născut 228.338 de copii. Am luat acest an de referință, deoarece copiii născuți în 2009, au astăzi vârsta de 14 ani și, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să dea admitere de intrare în clasa a IX-a. Adică, ar fi trebuit să dea, luni, examen la proba de limba română de la Evaluarea Națională.
Diferența dintre cei 228.338 de copii născuți în 2009 și și cei 161.500 de elevi care au ajuns să dea examen pentru intrarea la liceu este de 66.838 elevi. Această cifră reprezintă 30% din copiii născuți în 2009 și despre care autoritățile nu știu nimic.
Abandonul școlar ar putea fi o explicație, dar cifrele Ministerului Educației sunt foarte mici, sub 3% la învățământul primar și general. Datele indică faptul că, abandonul școlar crește puternic după intrarea la liceu (unde ar fi vorba de 18%).
Cu ocazia asta, revenim asupra unui articol publicat în Ursula24 (nu, nu în Sputnik) din 2020:
De 30 de ani, România este țara care exportă cele mai multe persoane traficate din Uniunea Europeană. Sărăcia și lipsa de educație ne-au adus în punctul în care copii și tineri sunt exploatați sexual sau transformați în sclavii unor traficanți nemiloși. Cine reușește să scape din ghearele lor rămâne cu traume greu de vindecat. Cele mai multe victime trăiesc cu teama că vor fi prinse din nou.
Prin urmare, nu putem să nu bănuim că o parte însemnată din acele 66.838 de fantome – conta enorm și dacă vorbeam despre un singur suflet – au satisfăcut psihopați criminali (din fericire, măcar pușcăriași la un moment dat) precum Silvio Berlusconi, celui în memoria căruia, la recomandarea UEFA & FIFA & UE, se țin momente de reculegere la începuturile partidelor de fotbal recente.
Altfel, intelectualii de TV se preocupă tot cu #IStandWith.
Tot cu articolul, paragraful, volumul, pagina.
Și nu e de mirare că masele, în special tinerii, au ajuns să fie atât de reticente față de idei, de unde și băltirea în simplități de tip Untold.
Și continuăm să credem că nu e vina lor! Nu e vina tinerilor că într-adevăr cred în doctoratele pe care le iau din pampers. Nu e vina lor că de fapt sunt analfabeți funcționali.
Nu e vina lor că sunt puși să alerge înainte de a ști să meargă. Și ne referim și la coerciția teoriei literare din liceu, deși atunci mai degrabă, conform vârstei, ar trebui să se stimuleze imaginația (cum se întâmplă-n sistemul de educație finlandez), nu să se memoreze latura așa-zis teoretică (de altfel indispensabilă evoluției – doar că săritul etapelor nu face nimănui niciun bine). De unde și scârba pe care tinerii, cu toate că nu-s deloc idioți nativ (nu există așa ceva, exceptând cazurile strict medicale, excepționale), nici prinși sub nu știu ce fatalism (cu cretinisme oculte mergem doar la Antena 3 & Runele mustăciosului dubios), o au pentru gândit (citit, ascultat o muzică cu mai multe note etc.).
Alexandru Petria, în recentul său articol intitulat Nu-i înțeleg și pace pe majoritatea intelectualilor publici, spune: Simt (n.p. intelectualii de TV) nevoia să se departajeze, ca după un cordon sanitar. Dacă nu prin valoarea operelor, care oricum este o variabilă pe care o s-o tocească sau o s-o potențeze doar timpul, prin fandoseli ce se vor ascunderi șmecherești ale originilor, îndeosebi banale. Falsitatea pute de sub deodorantele folosite. Și se miră că lumea nu-i prizează, cît se mai miră!, și împinge-o cu lustruirea textului că nu-s înțeleși, că românașii nu-i merită, doar sunt proști, inculți și rămași în urmă.
Or, de curând am sintetizat câteva dintre articolele pe care capii intelectualilor de TV, câteva dintre bizareriile ce-au născut (mai degrabă perpetuat și-n fecudul neoliberalism… fecund pentru bolșevism) un veritabil… trend, în sensul că așa au descoperit unii că au succes (Gabriel Diaconu, Gheorghiță-Covid etc.):
Ce scria public Andrei Pleșu în 1990?
Stimate tovarase Secretar General
… Sunt perfect constient ca – potrivit recentei expuneri a Presedintelui tarii la Plenara largita a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie sa facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adapostul unor manifestari sectante, “vor sa abata omenirea de la problemele majore – fundamentale ale lumii de azi”. Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de Stat va socoti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – dupa puterile mele – la edificarea culturii romanesti contemporane.
Va multumesc,
Andrei Gabriel Plesu
Dar Cristian Tudor Popescu?:
Că pe 13 iunie a avut loc în București o tentativă de lovitură de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decât în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprima dl Răzvan Teodorescu. Oricine s-a aflat în acele ore la Televiziune, la Interne sau la Poliție poate rememora mirosul sălbăticiei și fricii care pluteau în aer. E lesne de înțeles că imaginile din seara aceea, transmise de TVR, și mai ales lipsa oricăror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panică, în întreaga țară. Ceea ce s-a întâmplat a doua zi în București, începând cu primele ore ale dimineții, a fost o reacție tot atât de inevitabilă; spirala violenței, odată inițiată, urcă întruna. Această reacție s-ar fi produs și în lipsa apelului prezidențial, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucură Președintele și Guvernul. În aceste condiții, comportamentul grupurilor minerești și muncitorești nu a fost, nici nu avea cum să fie, pașnic. Faptul că presa străină nu vrea să vadă decât violențele acestei, să-i spunem, „poliții civile”, trecând cu nonșalanță peste cele întâmplate în 13, este un lucru cât se poate de iritant, dar asta nu înseamnă că aceste violențe pot fi trecute sub tăcere. Unul dintre aspectele cele mai grave îl constituie faptul că alegerea victimelor s-a făcut, de multe ori, pe baza unor denunțuri urlate în gura mare sau a unor indicii tragicomice: părul lung sau barba la băieți, fusta scurtă la fete.
Spirala violenței… LOL!
Cei doi continuă să fie-n mass media autohtonă icoane moralo-analitice.
Și cel puțin CTP ne împuiază zilnic capul cu #Slava. Omițând și spirala violenței care a ucis mii de cetățeni cu buletin rus aflați pe teritoriul Ucrainei de la Maidan încoace.
Dar cum tinerii nu-s atât de cretini pe cât se crede, reperele astea, care îndepărtează prin natura lor dubioasă, n-au funcționat din punct de vedere social. Prin urmare, nici pretinsul apel public la cultura măreață și transcedentală. Ei, tinerii, s-au distanțat, s-au închis în cochilie, ascultă doar Untold.
Cu atât mai mult cu cât căcățelele de profesoare, ce s-au titularizat cu nota 4.50 pentru simplu motiv că ceilalți candidați au luat nota 2, stau într-o parte cu teoria Marianei Badea, în cealaltă cu foaia copilului. Și compară: scrie la fel în ambele locuri? Or, până și studiul remarcabil al Marianei Badea devine astfel în sine bagatelizat pentru că-i folosit doar spre memorare fără pic personalitate. Și cum masele nu-s formate doar din Iulii Hășdeu, nasol, tânărul ajunge în facultate surmenat, fără a mai putea, cum ar fi firesc, să treacă la pasul următor: aprofundarea teoretică. Astfel se explică de ce majoritatea tinerilor români sunt analfabeți funcționali, deși nu le lipsesc milioanele de diplome.
Ca o paranteză: se mai explică și de ce muzica, adică actul creator, inventiv, e moartă în România (dacă a trăit vreodată). Asta în timp ce Finlanda propune anual noi trupe ce pot fi headline la toate marile festivaluri – Finlanda (o nici juma de Românie) care stârnește rotițele copilului, nu-l obligă să memoreze studii care la o anumită vârstă este natural peste capacități. Copilul finlandez nu învață mai întâi ce-i aia cheia sol, cum se nu știu de minor în re major, ci are posibilitatea de a pune întrebări. Cheia sol o pricepe mai încolo. Cu rezultate minunate pentru întreaga planetă. Noi… cu articolul, paragraful, pagina, volumul marca Horia Moculescu. Japonia a înțeles buba prin anii 90. Azi revitalizează inclusiv scena prog. metal.
În prezent, avem parte și de alți intelectuali de TV. Care scriu doar despre cum e Putin nasol, cum tot răul nostru vine de la Sauron cel, evident, rău. Sau de la organizația Sith… ca să-i facem pe plac cosplay-ului Zelenski.
Ne vine să spunem doar: alo, reality check! Dar detaliem nițel.
Păi când tinerii români văd că nu au nicio perspectivă (în afară emigrării), când văd că-s doar niște roboței, atât în școală, cât și prin locurile de muncă unde sunt forțați să nu știu ce deadline aberant (la rigoare dispensabil), de parcă toți ar fi neurochirurgi la urgențe, și când văd că ăia ca ei dispar subit mai ceva ca-n jocul Control, evident că apare reflexul de respingere față de propovăduitorii culturii (fie ei și de bună-credință!).
În presa/cultura noastră vizibilă, condusă însă de înalte figuri morale, după cum am demonstrat, nu s-a scris un cuvânt despre Madona din Gorlovka.
Și prea puțin (news ăia sunt adiacienți, rating mic) despre cei 66.000 + copii care teoretic ar trebui să fie în viață, dar despre care oficial nu se știe nimic – nici măcar că ar mai fi, dracului, în viață.
Altfel, resursele noastre trebuie să meargă doar la #Slava #FreedomIrak – aruncatul armelor de ucis peste gard marca Lockheed Martin, păpătoarea de PIB-uri, parteneriate strategice valoroase. Dar întrebând, suntem niște putiniști nenorociți fără empatie. Niște inculți, niște pui de Stalin. Fabuloasă alba-neagra!
Iar făuritorii de opinie actuali catifelează întocmai precum o făceau profesorii lor în anii 90. Nu e de mirare nici că SNSPA e structura cea mai profitabilă din România Educată.
Încă o dată constatăm că neoliberalismul nostru nu este altceva pe fond decât alt porno-bolșevo cu coana Elena și Andrei Duban în roluri principale. Dar cadrul, pe după paravanul clișeelor cu iz progresist (tehnologic), aduce #like-uri. Faimă, ego. Funcții!
O aduce și pe superba Monica Bârlădeanu mai aproape de pat. Pe Arafatul cu putere socială, dar și cu Colectiv în cârcă, mai aproape de idealurile secretariatului de stat pe ecuson pozat la oră de maximă audiență.
Pe filozoful secția psihologie lol Andrei Partoș mai aproape de analize muzicale (publice!) gătite alături de Măruță, Gherghe, inventatele măicuțe violate în fața altui născocit altar sau părăsi-mi-aș-copiii Mirabela Dauer. Etc.
Iar replica, public, vine din partea unor niște Șoșoacă ori Dana Budeanu. De asemenea credibilitate zero – prima nu leagă două vorbe fără să facă o greșeală gramaticală majoră, a doua, mai mult vizibilă-n chiloți, spre nenorocul oricărui simț al esteticii, nu știe să brodeze formal, cu toate că altceva definește cartea ei de muncă.
Toți tâmpiții și generația tânără între ei!
Dar tinerii, oricât ar fi ei de superficiali și boi și vaci, am impresia că refuză să accepte cum, în plină tragedie Colectiv, psihologii muzicali sculptează corpul Monicăi Macovei cu chip de Ioana d`Arc. Sau aleg calea scurtă. Drama-i tot aia.
un gând muzical 