Am pornit invers cu trupa asta din Sardinia – în metrou. Pentru că invocarea… femeii Socrate este destul de riscantă. Fie riști să nu te ridici la înălțime, fie alambicatul să necesite liniște totală. Așa că întâi am citit recenzii stas: iar majoritatea spuneau limpede că (cel puțin) piesa The Dark Lady este genul de melodie pe care simți s-o asculți zile în șir: o intenție cotidiană de melancolie, frustrare, dar și entuziasm. Mie mi-a amintit în special de legătura dintre Shirou și Arturia Pendragon din prima serie Fate/stay night (2006).
Mi s-a părut foarte curios din moment ce Diotima nu era deloc un personaj dark, cel puțin nu la repezeala mea de metrou. Platon, prin vocea dialogului Diotima – Socrate, s-a chinuit să clasifice… frumosul: marea șmecherie fiind, în finalul dialogului, marele frumos care e cel mai mare pentru că acela își dorește ca toate lucrurile să fie… frumoase.
Dar, cum amintirile dialogului Sasori-Deidara mă tot chinuiesc, cumva persista și opinia (platonică?) păpușarului potrivit căruia un frumos veritabil rămâne frumos și după ce nu mai are suflu (perenitatea operelor de artă) vs. Deidara care zicea că adevăratul frumos e în explozia euforiei de moment, o crepitație care ulterior nu mai poate fi reprodusă cu intensitate cât de cât similară. Ambii păreau să nu țină cont (sau, dimpotrivă!, zugrăveau retorica armelor de ucis universale) că ceva poate fi mereu descoperit de altcineva, dar asta e altă discuție.
Așa că am dat play videoclipului despre care aveam să descopăr că este de doi ani de zile încoace unul dintre cele mai discutate în sfera ălora de cică reacționează spontan la producții muzicale.
Și, pe undeva, nu m-au mirat cifrele. Videoclipul este un mini film destul incitant. Cinemagie în care avem parte de un intro concludent. Piesa, evident, face apel la Accabadora Michelei Murgia, roman de tip Mircea Eliade (rezumăm treaba) premiat cu jdemii de premii care, astfel firește, a atras atenția editurii Humanitas.
Cităm înainte de concluzie din descrierea publicată pe siteul oficial al editurii:
Maria Listru, a patra fată a unei văduve nevoiaşe, e înfiată de Tuşa Bonaria Urrai, femeie bătrână rămasă fără copii, croitoreasă în sat. Fetiţa creşte în preajma bătrânei, departe de viaţa aspră a sătenilor, dar descoperind treptat o lume plină de mistere de care mama ei adoptivă nu e deloc străină. E lumea satului Soreni din Sardinia, la mijlocul veacului trecut, o lume plină de semne tainice, în care alături de credinţă dăinuie încă vii eresuri din vremuri de demult, o lume în care viaţa şi moartea pot sta la aceeaşi masă, ca în familiile ce-şi aşteaptă morţii cu bucate în noaptea sărbătorii Tuturor Sfinţilor. Într-o asemenea noapte se arată misterul ce-nvăluie existenţa Bonariei Urrai: ea este o accabadora, o femeie care-i ajută să sfârşească pe cei aflaţi în pragul morţii. Când descoperă ea însăşi tulburătoarea taină, Maria fuge de-acasă, fuge chiar de pe insulă, stabilindu-se într-un oraş de la poalele Alpilor, pentru a nu se mai întoarce decât spre a asista înmărmurită la agonia fără sfârşit a accabadorei. Şi abia suferinţa ei, pe care o priveşte acum neputincioasă, o face să-nţeleagă ce rost avea Bonaria pe lume, ba chiar dă naştere ispitei surde de-a săvârşi pentru ea aceeaşi lucrare iubitoare. Acabar înseamnă în spaniolă „a sfârşi“, şi el a dat în sardă substantivul accabadora, „cea care sfârşeşte“, cea care pune capăt agoniei. Pentru comunităţile tradiţionale din Sardinia, actul accabadorei nu reprezintă un asasinat, ci un gest de iubire şi milă, care ajută destinul sa se împlinească. După cum spune autoarea, ea este ultima mamă.
Firește că metroul meu a devenit mai ceva ca tramvaiul lui Eliade. În sensul că stația este mereu pe fix strada unde este îngropată Cornelia. Fac ce fac și ajung tot în dreptul ei.
Doar că euforia refrenului acestei specifice The Dark Lady nu doar că trece peste coincidențele care mă aduc mereu, lol, lângă foarte frumoasa bercenară-n… sepie, fără însă a neglija realitatea corespondențelor imprevizibile, ci îmi confirmă că speranțele Sky Sound Radio cornelistice nu-s deloc sărite de pe fix.
Desigur, ne-ar fi plăcut să putem visa că o facem să zâmbească tare de tot (măcar acum) în viețile noastre de zi cu zi, precum merită oricum orice adolescent, dar de la dorință la putirință e un pas care depinde și de societate.
I, I wanna feel you in my eyes
I wanna feel you in my soul (my soul)
I wanna feel you in my heart
Everything I know
un gând muzical 