Ieri, m-am trezit la ușă cu două domnișoare foarte prezentabile, ambele cu ochi albaștri și cu părul spre… violet: Doamne-ajută!, vă putem oferi broșura Învăță Să Fii Răbdător?.
Imperativul dubios e modic în context providențial. Și de parcă n-ar fi fost suficient șocul (frustrare mai degrabă – alura indica și alte bijuterii în afară capetelor) de a vedea două gagici mișto costumate ca-n absurditățile bancaro-religioase de la Nașul TV (adică bizarii ăia… aaaaaațiii sacrificat zeciuaaaaalaaa și acuuuum văăăăă eeee bineeeeee, aveți prosperitaaaateeeee, binecuvâââââântat fie…), de parcă n-ar fi fost îndeajuns drăcovenia face și ea (!!) un ban, hazul de necaz probator de orice tâmpenie, și de parcă neplăcerea cotidiană de a vedea că lui Nezuko nu i se redactează cu dat naibii o dimensiune în care să se potențeze și-n vădit, ba dimpotrivă, cu toate că societățile noastre au atins nivelul călătoriei pe alte planete – mai devreme m-am uitat pe Youtube la o transmisiune… live… de pe Marte (ESA’s Mars Express)… gândindu-mă totodată că nu demult, ci chiar în copilăria mea, Sailor Mars părea la fel de abstractă-n explorare precum sunt îngerii – fetele m-au prins și imediat după ce citisem ultimele declarații ale lui Klaus Iohannis: cuuuuum își permit greviștii să… ce maaaaai vooooor…. totalitatea o puteți citi aici (apelăm din nou la trustul Digi Ursula pentru a ne mai eschiva un pic, căci tot un pic mai mult durează și protestele profesorilor din școlile noastre, de proștii cărora le curge scuipat din gură de proști ce sunt).
Iar fetele cu pricina erau la fel de drăguțe precum Nezuko și Sailor Mars. Ghinion!
Prin urmare, aflându-mă la răscruce de frustrări, mi-a stat pe limbă să le întreb pe tipe cum p… să fiu răbdător când mediul meu înconjurător e cum e? Adică, ok, să zicem că acceptam ca Iehova sau ce paliu din ăla m-ar fi inițiat întru serenitate, totuși timpul trece, băncile sună, ratele, facturile, întreținerea etc. Iar listele lunare chiar nu țin cont de cât de răbdător învăț eu să fiu! #SlavaLumeaLiberă
Cu alte cuvinte, mi-a stat pe limbă să le întreb de ce ne pierdem atât de nasol vremea; ele vorbind, eu privind.
Fetele au plecat destul de stânjenite de lapidarul meu. Nu știu dacă le-a surprins că nu le-am trântit ușa-n nas de la bun începutul prezentării, însă e cert că broșura, cel puțin pe mine, nu m-ar fi ajutat. Căci oricând se găsește un #intelectual de TV popular care, din cauza autorității provenite din ramificarea tehnologică rapidă și accesibilă, să ne spună că nu se poate să aruncăm cu bani anapoda din moment de Putin cel Rău latră la porțile noastre, deci că trebuie să mai luăm o zburătoare protectoare (rebuturi casate norvegiene, fie vorba între noi) decât să realocam altfel banul public.
Or, în atare condiții de parteneriat, preferam BUG Mafia – Bag Pula-n Lume și V-o Fac Cadou până o să cad în cavou, deși broșura respectivă măcar mi-ar fi amintit câteodată de abilitățile fetelor.
În cadrul UE, România ocupă penultimul loc în clasamentul fondurilor alocate educației, aflându-ne încă foarte departe de ținta de 6% cu care ne îmbătaseră niște unii.
Iar intelectualii de TV, probabil pentru prima oară în deontologia lor, au dreptate: în mare, profesorii noștri sunt niște tâmpiți care nu merită să fie plătiți mai bine.
Din simplul motiv că ce capabil, dincolo de idealiștii cu chemări speciale, ar intra-n sistemul de învățământ pe un rahat de ban.
Consecințele repartiției autohtone sunt evidente. Menționăm doar că natalitatea e în prezent un dezastru, iar tinerii noștri nu doar că nu se mai gândesc să se fută având și-un orizont, dar, dacă li se dă o oarecare ocazie, pleacă imediat din România.
În confuzia generală, până și Ursulienii de la DW evocă tragedia reală. Aici.
Furia însă e canalizată aiurea. După cum se remarca într-o postare pe argumentesifapte.ro: Toată mass-media e în mâna „the 1%” și aceștia pot dirija furia populară oriunde vor ei.
Iar mass-media e determinantă pentru viitorul apropiat, căci nu poți scăpa de ea nici în baie.
Acum, de exemplu, asistăm deformat la o luptă între profesori și Iohannis. Când, de fapt, lupta e între remunerația ideii de profesor și distribuirea rezultantei publice de zi cu zi cu iz securistoid.
Fonduri care, după cum putem lesne afla chiar de pe bătrâniciosul site GOV, merg îndeobște către arme aruncate peste felurite garduri.
Însă mass-media, paznicul dreptății în teorie, ne relatează doar despre nu știu ce analfabet de politician autohton, despre cum a furat ăla și așa vai de mama noastră, când grosul șmenozelii (vorbim despre PIB, nu despre zgârciuri!) este acaparat în numele luptei pentru nu știu ce libertate din zone (întotdeauna petroliere!/întotdeauna la ușa elevilor mai puțin silitori, statistic-geografic vorbind) pe care eroic au pus ochii magnații firmelor de armament occidentale – care companii, deci și operațiunile, directorii operativi (ați remarcat cât de evocat e termenul operativ în România modernă? – mergeți în orice instituție publică și o să descoperiți că ceva e cândva se numea adjunct acum îi zice operativ… :O ), n-ar exista fără existența/întreținerea conflictelor militare, informație livrată, cam tot matematică de gâgă, de rapoartele bursei internaționale (occidentale) pe fiecare 12/24 de ore – accesibile cu un simplu Google. Iohannis repetă doar ce spune Stoltenberg cu o zi înainte. Joe Biden e plimbat printre fierăraia sinistră Lockheed Martin – cu trusturi respectabile pe urmele sale (live!).
Iar profesorii români din stradă, fiind în general lipsiți la rândul lor de luciditate, căci altfel s-ar fi orientat către alte domenii care să nu le afecteze și stomacul, urlă, firește, jumătăți de adevăruri.
Aceleași jumătăți de adevăruri pe care le narează intelectualii de TV când omit, de exemplu, atrocitățile pe care rușii de pe teritoriul Ucrainei le tot înghit de vreo 15 ani încoace sau când nu ni se explică de ce trebuia să dăm din banul public cam tot către bazele NATO așezate ostentativ la porțile Rusiei, deși Federația lui Putin cel Rău nu atacase hodoronc-fleoșc pe nimeni, deși rușii niciodată nu atacaseră fleoșc Mario-n paie ude nici măcar în timpul stalinist din WW2, deși NATO este cea care invadase Siria, Libia, Iran, Afganistan, Serbia, Vietnam etc. etc.
Profesorii sunt foarte prost plătiți pentru că din fondurile generale nu mai rămâne mare lucru altor domenii. Matematică de gâgă, căci nu pică bani din cer ca la Monopoly Online. Iar dacă Boss s-a prins că nu mai merge la fel și cu sănătatea, cineva trebuind să facă pâine-n două picioare verticale, să poată da BAC-ul și apoi să devină roboțel în câmpul muncii corporatiste, a fost neglijată sfera imaginației, aia care nu stă cine știe ce în drum de pe un trimestru (deadline) pe altul. De unde și absorbția corporațiilor-lagăr.
Dar, pe termen lung, constatăm că tinerii noștri fie pleacă, fie sunt robotizați prin vreun McDonalds sau prin vreo instituție publică unde n-au niciun cuvânt de spus, trebuind să respecte articolul, paragraful, volumul, Apocalipsa 3:16, dacă vor să ia salariu și luna viitoare (să mănânce), altfel esența lor e cel puțin marginalizată. Dacă până și tagma profesorilor e luată la mișto de la cel mai înalt nivel și întrebată ce mai vrea? (printre două rânjete odioase, dar să nu mai dramatizăm hăhăiala de necaz), atunci cum să ne așteptăm ca alte categorii, mai puțin aducătoare de rating prin natura lor, să fie încurajate să-și aparțină? Cum să așteptăm ca directorașii și șefuleții, ajunși în frunte tot pe fondul unui sistem de educație putred (că vorbim de bolșevism sau neoliberalism), să fie brusc sănătoși? Ca atare, tinerilor nu le mai rămâne altceva de făcut decât fie să plece văzând cu ochii, fie să joace-n hora spoielii. Emigrația masivă și tembelismul cotidian ne dau dreptate.
Gândurile, visele, speranțele, oricum ar fi ele articulate, fie și doar sincer, au valoare cel mult intimă. Prin urmare, revenim la vechea noastră temă: România de azi, cu toate valorile utilitariste UE & NATO de TV ce ne ghidează hashtagul de zi cu zi, nu diferă câtuși de puțin de România bolșevică. Pariez că Victor Petrini ar fi fost la fel de frustrat și dacă se năștea după 1989.
O fi forma mai dulce, dar fondul, în aprecierea actuală, sugerează că nu are cum să le convingă pe fetele de la ușă că viața concretă poate fi foarte interesantă.
Cu toate că… de ce ar fi ținut morțis niște puștoaice adventiste – cu carte de muncă – să-și pună extensii Nezuko gen?
un gând muzical 